Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Schelet tare, carne flască

        Gabriela Gheorghişor



Femei sub un copac roşu (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008) de Maria Tacu este, având în vedere premisele, un roman extrem de ambiţios: problematică morală (gravitând în jurul celor trei mari teme ale literaturii din toate timpurile: Arta, Iubirea, Moartea), schemă mitică (Orfeu şi Euridice), naraţiune realistă (evocarea istoriei comuniste şi descrierea societăţii româneşti postdecembriste), coloratură magică (funcţia povestirii şi resursele folclorice). Edificiul romanesc se sprijină pe tehnica povestirii în ramă: un narator obiectiv (care va reveni pe parcurs) prezintă mai întâi locul şi actanţii „ceremonialului“ diegetic. Sub „mărul cu o sută de mii de braţe şi nouă feţe“ din grădina unei vile din Snagov, „îmbrăcate“ în roşu de căldura toamnei, actriţa Loredana şi Frumoasa Neli, grădinăreasa, prima ca povestitor, a doua ca ascultător şi incitator, deapănă, în aşteptarea Maestrului, firul câtorva poveşti, fie trăite direct, fie auzite, unele verosimile, altele cel puţin ciudate. Strategia facilitează multiplicarea vocilor narative şi promite o despletire epică interesantă.


Numai că un proiect bun nu duce automat la o mare realizare estetică. Ispita discursivităţii şi retorismul asociat cu limbajul frust (iată, de pildă, o mostră ŕ la Ioana Bradea: „am devenit o doamnă, ce pula mea“) subminează şi farmecul, şi exemplaritatea poveştilor care capătă un aer kitschos şi un melodramatism de telenovelă. Acest soi de inadecvare domină toate palierele romanului, pentru că, din păcate, prozatoarea nu găseşte măsura potrivită nu doar la nivelul stilului, ci şi al construcţiei „eroului“ axial, actorul Octavian Iacob-Maestrul, cel care străbate şi coagulează istorisirile Loredanei într-o singură naraţiune simbolică. Artistul „de geniu“ şi de succes din Femei sub un copac roşu pare o parodie a prototipului orfic, un fante când bombastic, când buruienos, care seduce tot ce-i iese în cale (undeva se precizează că deţine şi un carnet în care are înscrise numele „victimelor“): „S-a însurat de trei ori, a avut nenumărate femei, nimeni nu le mai ştie numărul, nimeni nu ştie astăzi ca el cum poţi face fericită o femeie la pat. Nimeni nu ştie ca el să dezvirgineze o fată mare, era expert în asta, se considerau norocoase cele care începeau viaţa amoroasă prin el, artă adevărată! (…) toate gângureau, transpirau, ţipau se întindeau fericite în aşternuturi, sexul!, le cânta el la ureche, fă sex şi trăieşti o sută de ani, carnea trebuie liniştită, fă-o fericită, capul tău e totul, spiritul, în rest, nimic nu mai contează, fetiţo!!! Era asul din mâna lui. Măiestrie absolută în cucerirea femeilor“. Deşi este un ins cultivat, „discursul“ său seamănă cu o lălăială nesfârşită de versuri populare şi de romanţe de duzină, repertoriul forte de „îmblânzire“ a sălbăticiunilor… femeieşti (asta când nu face abuz de putere, legea nescrisă a admiterii la Teatru presupunând nu doar meditaţiile cu Maestrul, ci şi trecerea tinerelor aspirante prin patul lui). Corupţia şi pragmatismul (compromisurile cu regimul comunist, mita şi profiturile poziţiei privilegiate), complacerea în superficialitatea vieţii conjugale (nevestele Rita, Vichi, Loredana – femei mediocre, inculte şi uşuratice) îl îndepărtează şi mai mult de psihologia artistului veritabil. Probabil că autoarea va fi mizat pe mixtura dostoievskiană de sublim şi de imund, însă Maestrul n-are mai nimic din demonismul omului superior, dovedindu-se un vicios mărunt şi un oportunist de serie. Femei sub un copac roşu putea fi o scriere remarcabilă. Inabilitatea tratării materiei epice şi exterioritatea analitică au ca efect „trădarea“ premiselor. Pe un schelet tare a fost aşezată o carne flască. Maria Tacu ne demonstrează, din nefericire, cum se ratează un roman.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul