Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

De ce e bine să mergi la teatru

        Ana-Maria Nistor

Ca să vezi ce înşelătoare e umbra lucrurilor!... Eram pe cale să mă ridic împotriva spectacolului Viaţa e vis după Calderon de la Barca. Mult după. Aş fi greşit spunând că e păcat ca din splendida broderie barocă a dramaturgului spaniol să mai rămână urzeala - şi aceea întoarsă din croşetă la final - că nu mai vezi rostul personajului principal, al titlului, al textului. Iar dacă tai ceva care trăia în virtutea unor reguli interne bine construite, e bine să ai grijă ce pui în loc. Povestea spectacolului, care nu e obligatoriu să urmeze în detaliu piesa, trebuie, în schimb, să fie inteligibilă şi să funcţioneze după nişte principii demult sau acum stabilite. Dar, vezi, cu aceste concepţii învechite aş fi greşit judecând.


Şi cu câte alte asemenea. De pildă, eu mă gândeam că la teatru e bine să nu descifrezi printr-un alt cifru, să nu dublezi stângaci metafora, să nu pui idei pe scenă, ci acţiuni, să nu traduci o semnificaţie printr-o alta; acestea, pe vremea mea, se numeau pleonasm sau cacofonie. Eroare, acum se cheamă teatru. Ca şi a îngrămădi inutil semne scenice, a căuta încrâncenat o interpretare actoricească „altfel”, voit profund teatrală. Apoi, ceea ce se vede (e drept, ca prin vis) este alăturarea unei rostiri învechite (ca în cazul lui Dan Bădă­rău) şi a alteia chinuite (Mihai Smarandache), a versului cântat la rampă de după costumul înţepenit şi a recitativului „de cartier” mimând oniricul morfinoman. Noroc de Marius Stănescu, astfel mai înţelege şi spectatorul de rând câteva versuri; cu tot cu înţelesul lor.


Aş mai fi greşit judecând spectacolul după eficienţa soluţiei regizorale şi întrebându-mă prosteşte de ce, dacă ai două idei bune, să le laşi să moară în proiect după obiceiul poporului român? Povestea imaginată în Spania Secolului de aur poate fi şi visul unor vagabonzi fumaţi bine; dar de ce nu este dusă până la capăt şi de ce dublăm visul visului cu vis, justificând incoerenţa prin aburii ierburilor arse?


Iarăşi, conform unor prejudecăţi, aş fi considerat că nu e necesar să văd aliniate pe scenă bibliotecile citite de regizor, să-mi fie indicate bibliografii şi citate, cu aroganţă, lecturi felurite legate de o minte speculativă, căreia teoria îi iese minunat; practica e vis.
Dar, cum spuneam, greşeam profund. Am citit însă caietul-program (de altfel, foarte bine făcut) şi am găsit cifrul cifrului la visul visului vieţii. Domnul Dragoş Galgoţiu (cum am putut să uit?) este în căutarea unui alfabet teatral, a unor forme noi. Totul s-a limpezit de îndată.


Am priceput de ce spectacolul este o înşiruire de tablouri frumoase, mai mult sau mai puţin vivante, cu actori în costume superbe şi inutil de multe, preţioase şi teatrale, aranjate „în poză” în decorul contrastant - ziduri gri, tocite, învechite, murdare. Eram, de fapt, la un vernisaj, la o expoziţie cu tema: „Pictorii mei preferaţi. Compendiu de istoria artei”. Şi-atunci, mi-am spus: vezi de ce e bine să mergi la teatru?!


Lasă deoparte regia, jocul actorilor, nu căuta conflicte şi răsturnări de situaţie, nu-l mai căuta nici pe Calderon. Închide ochii şi pregăteşte-te de audiţie. Concentrează-te asupra melanjului de muzici din şansonete, filme şi alte partituri dragi regizorului, a căror împreunare poate da seama doar opiumului sugerat de text. Apoi, recunoaşte că sunt fragmente muzicale pe care nu le-ai mai ascultat de mult. Vezi de ce-i bine să vii la teatru?!


În fine, rememorează toate studiile critice de­spre manierism şi baroc, câteva versuri din Gongora, orice legat de vagabonzi - de la Villon la Beckett -, apoi adaugă două, trei învăţături ale unor înţelepţi chinezi. Şi nu uita scopul artistului: forme noi. Reciteşte manifestele avangardei şi vei înţelege de ce vrea să fie un soi de dadaist care aruncă pe scenă semnele amestecate în pălărie, într-o ordine numai de el ştiută. Uf, n-ar fi nimic rău dacă ar avea umor ca avangardiştii veritabili. Dar el e grav, pentru că, nu-i aşa, în faţa Teatrului, a textelor mari şi a formelor noi in statu nascendi trebuie să fii serios. Şi apoi să ţii conferinţe în faţa spectatorilor, cu idei şi cu imagini. Vezi, de aceea e bine să vii la teatru!


Dacă viaţa e vis, teatrul nu e viaţă. Nici realistă, nici voit ultracifrată. Nu e nici demonstraţie searbădă, nici teorie, nici expoziţie, nici confe­rinţă, nici playlist. Cu atât mai puţin, nu e locul de unde răsar definiţii. De fapt, puţini regizori mai ştiu ce e. Vezi de ce e bine să mergi la teatru?


Viaţa e vis, după Calderon de la Barca; regia, scenografia, light design şi coloana sonoră: Dragoş Galgoţiu; costume: Doina Levintza; cu: Marius Stănescu, Nicoleta Lefter, Gabriel Pintilei, Istvan Teglas, Dan Bădărău, Mihai Smarandache, Marian Ghenea, Paula Niculiţă, Ioana Marchidan, Mugur Arvunescu, Ionuţ Kivu, Laurenţiu Lazăr, Mircea N. Creţu; Teatrul Odeon, Bucureşti

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul