Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Amintiri despre un mort iubit

        Radu Aldulescu

Cea mai notorie izbīndă a societăţii noastre civile a fost decapitarea regimului Ceauşescu, īnfăptuită desigur sub supravegherea strictă şi prin contribuţia decisivă a departamentelor Securităţii romāne. Sunt lucruri ştiute, īndelung vehiculate īn presă şi-n literatura de specialitate dedicată respectivelor evenimente, dar care se cer repetate dat fiind că mulţi au interesul să uite: slugile nemernice care şi-au trădat stăpīnul, care-n crunta lor ticăloşie l-au şi asasinat īn urma unui simulacru de proces şi-n numele poporului, īn sfīnta zi de Crăciun, şi-au pecetluit şi legitimat lucrarea prin 1.400 de crime inutile din rīndul societăţii civile. Socot că aparţin aceleiaşi societăţi civile şi militarii ucişi la revoluţie, din ordinul superiorilor şi-n numele aceloraşi deziderate care le vedem īnfăptuindu-se de douăzeci de ani īncoace, concretizate prin amplificarea şi ridicarea la cote incredibile a genocidului poporului romān de care a fost acuzat Ceauşescu.


Ca o paranteză strict literară, oferind o viziune şi un punct de vedere cu totul inedit asupra subiectului, aş aminti recenta apariţie la editura Polirom a romanului prietenului nostru Bogdan Suceavă intitulat Noaptea cīnd cineva a murit pentru tine şi care sugerează că victimele revoluţiei sunt consecinţa unor regretabile şi inevitabile erori de strategie militară, pentru care īn nici un caz nu pot fi puşi sub acuzare organizatorii şi beneficiarii carnagiului. Dacă peste ani au fost racolaţi nişte ţapi ispăşitori săriţi de vīrsta senectuţii, socotiţi apţi să dea sens diversiunii teroriştilor şi loviturii de stat prost sau deştept mascate (conform integrului şi curajosului analist de unisex politic I. Cristoiu) asta mă face să cred că opul īnlăcrimat al amicului Bogdan Suceavă ar fi avut mai multă trecere īn mediul nostru literar şi-n editurile din Occident dacă s-ar fi numit Noaptea cīnd cineva a murit pentru propăşirea securiştilor, familiilor şi prietenilor lor politicieni şi oameni de afaceri.


Revenind la subiect: multe evenimente postdecembriste, precum cele din martie 1990 de la Tīrgu Mureş sau mineriadele s-au autoproclamat din capul locului şi sunt catalogate şi azi de cei interesaţi īn acest sens, drept acţiuni ale societăţii civile. Fără vre­un amestec al Securităţii sereiste, care la vremea respectivă, mai mult decīt īn zilele noastre, cīnd deja s-a īnfipt pe poziţia prosperităţii capitaliste, īncă trudea din răsputeri pentru inven­tarea de noi obiecte ale muncii: partidele istorice care periclitau democraţia originală iliesciană prin vīnzarea ţării străinătăţii sau aducerea īnapoi īn ţară a moşierilor şi patronilor care au īmpilat ţărănimea şi clasa muncitoare, regele care a plecat din ţară cu un vagon de lingouri de aur şi vrea să se īntoarcă pentru a mai suge ce a mai rămas din bogăţiile ţării, ungurii care vor Ardealul, golanii, drogaţii şi vīnduţii din Piaţa Universităţii, care atentează la integritatea statului de drept şi noului regim democratic instaurat prin votul liber a nouăzeci la sută din electorat. Pentru realizarea unei unanimităţi, să ne amintim, minerii au venit să-i calmeze pe contestatari, dat fiind că forţele de ordine s-au dovedit neputincioase, īn confruntarea cu legionarii care au devastat şi au incendiat instituţii, ocupīnd chiar televiziunea pentru a reedita isprava din decembrie ‘89.


A fost o confruntare pe viaţă şi pe moarte: de o parte forţele ostile democraţiei: partidele istorice, golanii din Piaţă, militanţii pentru punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara, care i-ar fi scos din viaţa politică pe cei mai capabili oameni ai acestei ţări, iar de cealaltă emanaţii ale societăţii civile precum mineri aplaudaţi de gospodine, felicitaţi pentru acţiunile lor de īnsuşi preşedintele ales, Imeghebe care face ordine, oameni de bine din absolut toate categoriile socio-profesionale, ziarişti luminaţi formaţi fie īn vechiul regim, fie īn bătălia īn marş a vremurilor noi, care au dat direcţie atīt presei de opoziţie, cīt şi presei puterii, contribuind cu toţii la consolidarea noului regim politic pe bazele de date genetice, logistice şi economice ale fostei-actuale nomenclaturi şi Securităţi.


Ce a fost şi ce va fi e un fel de oficiere a unei liturghii negre, pe dos a unei secte sataniste de extracţie masonică-securistă, care nu mai pridideşte slăvindu-l pe Lucifer dimpreună cu izbīnzile sale, prin sintagme pre­luate din Evanghelii.


Īn 1996 era deja cīştigat războiul īm­potriva unei societăţi civile ca şi inexistente, reduse la tăcere de 45 de ani de comunism şi mai ales de crimele, diversiunile de toată mīna şi demagogia practicată cu osīrdie pentru punerea pe picioare a postcomunismului. Puterea politică, economică şi culturală trecuse ireversibil īn mīinile celor care o meritau, repet, īn virtutea moştenirii unor date genetice, logistice, financiare. Aşa se face că respectivii merituoşi, pentru a se pune īn afara oricăror bănuieli de ilegitimitate, şi-au permis luxul de a lăsa să prolifereze şi să vină la putere un partid născut chiar dintr-o asociaţie sau alianţă a forţelor societăţii civile de Romānia. Respectiva societate civilă, pe care unii netrebnici asemenea subsemnatului o dăduseră dispărută, īşi afirma existenţa şi-şi susţinea dorinţa de īnfăptuire a unei democraţii au­tentice, neoriginale, prin Partidul Alianţei Civice şi reprezentanţii săi din Guvern, Parlament şi de la Cotroceni.


Ca şi la Revoluţie īnsă, această nouă iluzie de izbīndă a societăţii civile, s-a desfăşurat tot sub supravegherea strictă şi prin contribuţia decisivă a forţelor pomenite la īnceputul acestor rīnduri, prin oficierea aceleiaşi liturghii negre avīndu-l pe Lucifer īn fruntea bucatelor, aşa īncīt potentaţii respectivului partid, care mai apoi a dispărut risipindu-se īn organizaţii democratice care īnjură puterea pe banii puterii īn mod reciproc avantajos, respectivul partid aşadar, fiind la putere, s-a dovedit incapabil de o prestaţie peste cea a predecesorilor. După expirarea mandatului, electoratul-societate civilă s-a orientat iarăşi spre pofta ce-a poftit numită Iliescu şi ai lui, despre care să nu ne facem iluzii că s-ar fi retras vreodată sau că şi-ar fi pierdut din putere cīnd cei din capul trebii s-au numit Băsescu sau Constantinescu susţinuţi eventual de forţe revendicīndu-se dintr-o societate civilă, la fel de prezentă şi puternică la noi precum mult şi zadarnic invocata clasă de mijloc, cu aspiraţii la un nivel de trai decent, comparabil dacă nu cu Europa occidentală, cu vecine de-ale noastre din Estul fost comunist.


Societatea civilă, aşadar – o poveste străbătută de iluminări sumbre, despre un mort iubit. Dumnezeu să-l aibă īn pază!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul