Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Jurnaliștii, agenți publicitari

        Constantin Stan

Mă pregăteam să mă întreb ce e cu experimentul ăsta de la Râmnicu-Vâlcea, adică ce gheşeft e să o aduci pe Anjia Andersen, antrenoare navetistă, care trimite formula echipei şi tactica de joc prin curier. Şi mie mi s-a părut că e o lovitură din toate punctele de vedere: păstrând proporţiile, ar fi cam cum l-ar aduce măcar consilier una din echipele noastre de fotbal pe Guardiola. După meciul al doilea din Ligă, când Oltchim a pierdut după ce a avut cu un sfert de oră un avans de 6 goluri, am zis, însă, că aşa ceva putea echipa românească să rea­lizeze şi fără starul norvegian navetist.


Apoi, am citit o savuroasă discuţie între Adrian Mutu şi un şmecher mare de prin Constanţa. Este o discuţie telefonică interceptată de SRI care avea mandat, am înţeles, de a-l supraveghea pe respectivul, nu pe Mutu. Din toată această discuţie, cel mai prost au ieşit jurnaliştii. Jurnaliştii sportivi, chit că despre ei nu se suflă un cuvinţel.


Încerc să rezum dialogul, omiţând, desigur, numeroasele cuvinte care încep cu „p” şi au necesitat drastice „...”, ca şi numeroasele dezacorduri ale cititorului de Dostoievski, după cum se autodeclara Mutu, lăsându-ne muţi de încântare. Fotbaliatorul a ajuns în ţară şi şi-a sunat „cumătrul” de una, de alta, dar mai ales pentru a se plânge că nişte nesimţiţi de ospătari i-au făcut nota de plată la un restaurant al „pretenarului” său. Din vorbă în vorba... aia, se ajunge la a se pune de-o mică afacere: nişte baştani din Turcia vor să construiască un cartier rezidenţial, iar Mutu ar fi numai bun de momeală pentru a-i grăbi pe proşti să scoată banii din buzunar cumpărând vilele. Ceea ce s-ar chema, în limbajul afacerilor, strategie de marketing şi publicitate este aici o şmechereală de fraierit fazanu’: „bă, o să-l ai vecin pe Mutu, aşa că scoate banii din buzunar”. În fond, aşa zice şi filozofia mc-urilor, cum că ei nu ar vinde mâncare, ci un ambient! Că, uneori, ambientul şi, iată, vecinătatea costă mai mult decât produsul, care nu mai contează! Până aici, să zicem, că întotdeauna între afacere şi escrocherie există o graniţă subţire, extrem de subţire. Ceea ce urmează, însă, este ce mă pune pe gânduri. Pentru că, zic eu, nu întâmplător, la puţină vreme după convorbirea asta, presa noastră sportivă a început să vorbească, să scrie, să se isterizeze cu subiectul „transferul lui Mutu în Turcia”. Văd aici două posibile scenarii: cunoscând lipsa de profesionalism a oamenilor noştri de genul Cartianu, Horia Ivanovici etc., etc. din presă, băieţii şmecheri ai lui Nuredin Beinur, cum s-ar zice, au aruncat nada „bă, vă vând un pont: Mutu se duce la Galatasaray”. Când ai de acoperit zilnic cearşafuri de hârtie sau de monitor de computer şi trebuie să toci toată ziua la televizor ştiri pe care nu le ai, aşa ceva a fost mană cerească, mai ales că informaţia venea din anturajul lui Mutu. Păi, poţi să nu-l crezi pe ăl cu care fotbalistul face chefuri, pune de afaceri şi de alte alea? Nu poţi, chit că regula în jurnalistică - întotdeauna gândeşte-te la ce interes are cel ce îţi furnizează o informaţie şi vrea să-şi păstreze anonimatul! - ori nu este ştiută, ori ai noştri tineri nu vor să audă de ea! Şi să nu audă, în general, de reguli în exercitarea profesiei lor. Al doilea scenariu este şi el destul de apropiat de realitatea lumii presei noastre, iar ştirea a transpirat în presă însoţită de oarece cadouri: un pix, un fular cu culorile Galatei, o acadea, un pliculeţ. Ce-o fi fost în el putem deduce, dar nu ne dăm seama cât sau câţi au fost în el. Să nu fim pudibonzi: se practică şi în alte părţi. La Montpellier, când a jucat Steaua cu francezii ăia, la conferinţa de presă şi nouă, şi jurnaliştilor francezi ni s-au dat cadouri. Noi am luat tot, tricoul, fularul, pliantele de prezentare, agenda, pixul, deh!, eram abia ieşiţi din comunism, francezii au lăsat totul pe masă. Totul, în afara plicurilor care conţineau multe hârtii foşnitoare de câte o sută de franci!


Francezii de la Montpellier - echipa era patronată de un fel de Silviu Prigoană, numai că afacerea ăluia se întindea în colectarea gunoaielor cam pe tot sudul Franţei - cumpăraseră obiectivitatea presei franceze, nouă ni-i dăduseră, probabil, din milă sau să nu ne apucăm să ciordim cutii de coca-cola de prin „super-marchet”-uri.


Gălăgia, tapajul făcut de himericul transfer al lui Mutu în Turcia a credibilizat afacerea imobiliară şi, bă­nuiesc, turcaleţii s-au grăbit să devină vecinii unui fotbalist celebru, bogat şi cu vicii simpatice. Iar jurnaliştii noştri au devenit cei mai buni agenţi de publicitate ai afacerii! Cum sunt ei, de altfel, şi în multe alte cazuri când anunţă transferuri, banii din contracte, cine pe cine mai vrea să ia etc., etc. Adică, mai tot timpul. C-aşa-i în perioadă de criză: trebuie lichidităţi ca să poţi trăi!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul