Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Geo Bogza şi alternativa modernităţii

        Gabriel Nedelea

Apariţia antologiei ce reuneşte necenzurat, pentru prima dată, Poemul invectivă – cu amprentele originale ale autorului (din 1933), Jurnal de sex (1929), Cântece de revoltă, de dragoste şi moarte (1945), Poem petrolifer (1934) şi Noapte tragică, pentru a enumera o bună parte din volumele avangardiste ale lui Geo Bogza, a trecut aproape neobservată de critica de întâmpinare. Cu o bună introducere de Paul Cernat, în excelenta ediţie de popularizare a literaturii române de la Jurnalul naţional – în colecţia Biblioteca Pentru Toţi, cartea reprezintă un eveniment editorial în spaţiul literaturii române poate la fel de mare ca apariţia antologiei Despre identic şi felurit a lui Gellu Naum sau a Operelor complete ale lui Virgil Mazilescu, cea din urmă într-un număr jenant de exemplare.


Interesul pentru avangardă al unui tânăr critic cu autoritatea şi ţinuta intelectuală a lui Paul Cernat sau al unor cercetători ca Ovidiu Morar şi Rodica Ilie este semnul unei însănătoşiri a viziunii asupra istoriei poeziei româneşti. Poate se va crea acea alternativă a modernităţii, doar enunţată de Eugen Negrici în Iluziile literaturii române, şi poeţi ca Stephan Roll, Ilarie Voronca, Ion Vinea şi, mai ales, Gellu Naum şi Geo Bogza vor fi recitiţi prin modernitatea lor abisală, dură, uneori încrâncenată, cu „faţa” sa radicală, avangardistă şi actuală. În ceea ce îl priveşte pe Geo Bogza, o lectură prin apropierea de Florile de mucegai ale lui Tudor Arghezi este destul de păguboasă, deşi „înrudirea” există, după cum sesizează Paul Cernat, însă nu e aşa de mare cum afirmă Marin Mincu în Textualism şi autenticitate.


Vitalitatea şi exaltarea lui Geo Bogza, nerăbdarea sa fenomenologică, sângele rece şi cald ca al ucigaşilor şi al asasinilor, treptele alunecoase ale realismului şi reveriile neoromantice relevă un temperament avangardist şi o sensibilitate ale cărei arcane ab­sorb cu o poftă feroce imediatul pur. Poetul îşi oferă timp pentru premeditări numai când ele sunt revoluţionare şi pregătesc exorcizarea societăţii şi a cititorului. În rest, nu făureşte „ipoteze” în receptarea fenomenelor, nici măcar atunci când ele se află în raport cu Eul, preferă să le descrie aşa cum sunt, conferindu-le numai greutatea existenţială ce le revine fenomenologic.


În Jurnal de sex realitatea este trecută prin trup, carnalitatea este al treilea ochi, vehiculul cunoaşterii fără intermedieri: „cu pulpa, inima să mi-o alungi/ ai vrut să ne iubim ca vitele-n cirezi” (Coborâri) sau „Trupul tău curgând şerpuit, plin de goluri/ mă face să cad în ele alb de spumă/ buza mea căutând carne, se frânge în humă/ iar ţâţele-ţi râd şi zboară în stoluri” (Neajungeri). Corporalitatea, aşa cum o arată şi titlul celor două poeme, ţine în acest volum de descendent, de descompunere, numai părţile eterogene sunt semne ale ascendentului, semne de aer şi de foc. „Dragostea profană” de aici, după o sintagmă a lui Julius Evola, transcende sentimentalismul contrafăcut, îi conferă instinctualului animalitatea dorinţei sporită mereu din inimă, sufletul fiind amestecat cu trupul bucată cu bucată de carne. Sexualitatea este un stigmat doar pentru burghezia inhibată, pentru poet este împlinirea totală, androginică: „himenul ca o batistă îţi flutura în fiecare zâmbet/ .../ când trăiam la un loc în acelaşi trup, încă nerupt în două” (Vieţuiri).


În Poemul invectivă, volum pentru care a fost arestat sub acuzaţia de atentat asupra bunelor moravuri, Bogza scrie, aşa cum declara, o „poezie penetristă”. Orgiile sexuale în care instinctul primar este scăpat de sub orice control scandalizează prin înscenări din proximitatea pornografiei şi prin limbajul liber, cuvintele fiind îmbrâncite să facă sex, şi nu dragoste, cum îndemna Breton, care lui Bogza nu-i era străin. În Prefaţă la un roman de dragoste, poemul de debut al volumului, eul îşi impune autoritar intenţiile, îşi pregăteşte peregrinările dionisiace în care va fi atât protagonist, cât şi un impudic observator: „n-am să mă dau în lături de la nicio ticăloşie/...// ca pe un complice de crime îmi privesc sexul,/ sălbatic în erecţie;/ El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris/...// Atâtea bube care mi-au copt în suflet/ Se vor sparge – şi vor curge în tine o dată cu prima ejaculare”. Transpar din această poezie experienţe voaieriste şi exacerbări sexuale. Frapează şi acum poeme ca Femeia şi raţele, Balada domniţei care s-a culcat cu câini sau Balada tatălui denaturat, însă prin Poemul invectivă Bogza umplea un gol imens în literatura autohtonă, răspundea unor nevoi estetice împinse până la extreme. Îşi asuma, în felul acesta, o „tradiţie” formată din scriitori ca Marchizul de Sade, Lautréamont, Verlaine, Apollinaire şi decadentul Huysmans.


Exaltarea aceasta are şi refluxuri ce anunţă „cuminţenia” şi disponibilitatea pentru confesare din volumele Ioana Maria şi Cântece de revoltă... În poezia În toamna aceea erotismul este transmis prin gesturi delicate şi aluzii metonimice: „Şi-a ridicat încet rochia/ Până la genunchi/ Şi pe urmă mai sus/ Foarte sus.// Avea pulpe rotunde, frumoase/ Şi ciorapi eleganţi de mătasă/ A stat mult până şi i-a potrivit;/ Eu priveam pierdut de pe bancă/ Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine/ Încât femeia s-a ridicat/ Şi m-a văzut// Era o femeie albă, frumoasă”.


Celelalte volume surprind tocmai prin ceea ce se diferenţiază de acestea două. Erotismul din Ioana Maria este de un neoromantism specific, trecut prin sucurile pure ale modernismului. La fel şi Cântece de revoltă... unde poetul practică analogiile puternice, în notă suprarealistă, pentru a găsi un ideal feminin neoromantic.


Poezia lui Geo Bogza nu este numai o altă faţă a modernităţii, ci o alternativă la poezia poeţilor canonic modernizaţi de critica autohtonă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul