Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Recitind Lolita la Bucureşti

        Constantin Stan

Mai mult prin cele două ecranizări şi, poate, prin punerea în scenă acum câţiva ani şi la noi, Lolita lui Vladimir Nabokov este o carte des invocată şi citată. E în topul preferinţelor atunci când se fac topuri, este înscrisă la preferinţe atunci când cineva se personalizează pe un site de socializare. Chiar mai mult, am găsit personajul lui Nabokov ca substantiv comun. Cineva vorbea de „aceste lolite” care bântuie prin show-bizul românesc. Ce ar vrea să însemne acest lucru? Că percepţia mai largă este că avem de-a face cu genul de perversă inocentă sau cu inocenţa perversă, cu acea înăscută fire a femeilor spre flirt, cochetărie şi provocare inclusiv sexuală. Să fie aşa, să nu fie aşa? Din viaţa de zi cu zi, fiecare poate aduce argumente pro şi contra, poate invoca diverse împrejurări care să-i susţină opţiunea. Fiecare ne aducem aminte de fetiţa, colega noastră din clasele mici, în jurul căreia roiau băieţii fără niciun motiv aparent pe atunci, motive care sunt de găsit peste ani: avea ea un anume fel de a se alinta, de a fi, de a se îmbrăca, de a cere sau a primi care atrăgea ca un magnet. Micuţa, inocenta, drăgălaşa cu gropiţe în obraji îşi folosea în mod inconştient feminitatea, inducând un aer de sexualitate in nuce de care nici ea, nici băieţaşii din preajma ei nu aveau cunoştinţă pe cale raţională, dar o sim­ţeau prin toţi porii. În fine, crescând, fetiţele astea vor începe să conştientizeze puterea atracţiei lor şi se vor juca pe muchie de cuţit cu inocenţa şi provocarea. Pentru că cei de-o seamă nu mai prezintă interes, îşi vor exercita puterea de seducţie asupra celor mai mari sau chiar mult mai mari decât ele. Cu cât bărbatul pare a fi mai inaccesibil cu atât provocarea va fi mai mare şi ambiţia poate deveni o obsesie. Este cazul fetelor abia ieşite din copilărie, ce îşi propun să cucerească prietenii tatălui, vedete de muzică, actori de filme, iar ceva mai târziu profesori. Tehnica este cam aceeaşi: vor vrea, în primul rând, să atragă atenţia asupra lor – mijloacele sunt de la vestimentaţie, limbaj, gesturi până la idolatrizarea a ceea ce reprezintă obiectul de sedus –, mai apoi să inducă disponibilitatea. Disponibilitatea de a flirta, de a-şi excede vârsta, disponibilitatea inclusiv sexuală. Sunt acele fete ce nu ezită să facă ele primul pas către cel cu care discret cochetase în staţia de autobuz, mergând la el şi prezentându-se, înmânându-i numărul de telefon etc. Sau care provoacă întâlniri în locuri cu iz sexual – camera lui de hotel, dacă este vorba de vreo vedetă. Toate acestea sunt, în fapt, o echilibristică între naturaleţe, tupeu, provocare şi perversitate: îşi păstrează rezerva de retragere oricând şi oricum, acuzând, dacă e cazul, că a fost greşit înţeleasă. Sufleteşte, psihic, toate aceste manifestări provin dintr-o traumă profundă, din copilărie, care se exprimă în nevoia de confirmare şi într-un fragil echilibru sufletesc. Nevoia de tandreţe, de protecţie, teama de părăsire şi de respingere – toate trăite acut în copilărie, dacă nu cumva în prima copilărie – sunt cauzele adânci şi uneori chiar neştiute ale unor astfel de comportamente. Sigur, în astfel de cazuri, asupra celor maturi se transferă responsabilitatea A decela între ceea ce e o pornire venită dintr-o experienţă traumatică şi dorinţă efectivă, a da curs ori a te folosi de un suflet în derivă, care nici el prea bine nu ştie pe ce ape pluteşte, este blamabil. Uneori, penal. A invita o exaltată elevă de liceu de nici 16 ani în camera ta de hotel, la o discuţie în şi până în târziul nopţii nu este chiar atât de inocent, dacă nu cumva este încă o mărgeluşă la ceea ce se cheamă încercarea tuturor experienţelor sexuale posibile. În acelaşi timp, refuzul, chiar şi delicat, poate avea asupra tinerei consecinţe dintre cele mai ciudate! Traumatice, desigur!


Să ne întoarcem la Lolita lui Nabokov. De ce este ea cartea de căpătâi a multor tinere? Lolita din naraţiunea lui Nabokov este o victimă, căzută într-o plasă abil întinsă, ţesută cu obstinaţia unui psihopat, o victimă pentru că nu se poate apăra. În naraţiune avem de-a face doar cu o singură perspectivă: faptele sunt povestite, gesturile ei sunt interpretate doar prin prisma lui Humbert. Într-o lume în care femeile nu se pot apăra, cum este cea în care trăieşte Azar Nafisi, naraţiunea lui Nabokov ne arată faţa monstruoasă a lui Humbert în relaţia cu cea pe care o face păpuşa sexuală a obsesiilor sale, Lolita. Iată o interpretare foarte exactă, în opinia mea, cuprinsă în paginile cărţii lui Azar Nafisi, Citind Lolita în Teheran: „O altă Lolita ni se dezvăluie astfel – cea care se ridică deasupra caricaturii micuţei ipocrite, insensibile şi vulgare zugrăvite de Humbert, cu toate că putea fi, uneori, şi aşa. Câteodată, tot el ne dezvăluie, indirect, caracterul vulnerabil şi solitar al Lolitei, o fată singură şi rănită, căreia i s-a furat copilăria, rămasă fără părinţi, fără adăpost. (...) Pe măsură ce se ţese povestea, lista nemulţumirilor lui Humbert creşte. O numeşte «târfa iubită şi ticăloasă» şi vorbeşte despre «tinerii ei craci obsceni», în timp ce descoperim la ce se referea, de fapt: Lolita i se aşeza în poală, «scobindu-se în nas, absorbită de rubrica de divertisment a vreunui ziar, indiferentă la extazul meu, ca şi cum s-ar fi aşezat oriunde, pe un pantof, pe o păpuşă sau pe mânerul unei rachete de tenis». Bineînţeles că toţi criminalii şi opresorii deţin lungi liste de nemulţumiri legate de victimele lor, dar nu toţi pot fi atât de elocvenţi ca Humbert”. Nu e greu să ţi-l imaginezi pe Humbert scriind şi din convingere o epistolă, un bilet, ceva care să înceapă aşa: „My dearest Lolita”.


Interpretarea lui Nafisi este în perfectă consonanţă cu ceea ce se petrecea în Republica Islamică Iran şi are susţinere convingătoare în textul lui Nabokov.


Ne putem întreba dacă înscrierea în preferinţele multor tinere a naraţiunii se datorează unei lecturi empatice, iar dacă da, în care faţetă a Lolitei se regăsesc? În cea dramatică, de victimă (ceea ce ne-ar face să gândim că există subterane ale lumii româneşti despre care nu vorbim din laşitate, pudoare, preju­decăţi şi în care experienţe Lolita nu sunt chiar atât de rare!) sau în cea acreditată de Humbert, a micii perverse care poate lua minţile unui bărbat? În fine, substantivizarea comună a Lolitei vine din creditul necondiţionat dat versiunii lui Humbert asupra ei sau din experienţele frecvente din lumea românească, în care falsa ingenuitate, mimarea adâncimilor sufleteşti, poza realizată în decorul artificial al unui studio (vândută pe post de imagine naturală, netrucată) sunt mijloace „naturale” de a obţine orice fără eforturi, riscuri sau responsabilităţi prea mari?

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul