Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie, mereu poezie

        Horia Gārbea

Ion Mureşan, cartea Alcool,
Editura Charmides, poezie


Cartea Alcool a lui Ion Mureşan era aşteptată de ani şi ani. Mitologicul poet al Ardealului, despre care se spunea că dă clasă oricīnd poeţilor optzecişti regăţeni (dar nu vrea!), trebuia să producă evenimentul şi, iată, l-a produs. Aşteptarea şi aura de mare scriitor au contribuit şi ele la succesul cărţii, dar meritele lui Ion Mureşan nu-s puţine. Chiar dacă unii critici (Paul Cernat, Cosmin Ciotloş) au fost relativ rezervaţi sau, oricum, s-au abţinut să debordeze de entuziasm, ca majoritatea iubitorilor de poezie, alţii au scris foarte elogios (Alex Goldiş) sau mult peste media lor de īncīntare īn faţa unui volum (Dan Cristea). S-au mai rostit şi alţii. Global, putem vorbi de un eveniment.


Īn ceea ce mă priveşte, am o privire empatică şi amicală faţă de marele „vietnamez” (membru al unui club nedeclarat al fanilor Vietnamului), pe care nicio pretenţie de obiectivitate critică n-o poate īntuneca. Trebuie să recunosc că Ion Mureşan este un mare poet care, īn scris, se şi comportă ca atare: atacă marile teme fără prejudecăţi, īndrăzneşte abordări riscante sigur că o va scoate la capăt.


Mi s-ar părea o eroare să privim car­tea ca pe o construcţie unitară şi finită, ca pe un monument edificat cu premeditare. Avem īn faţă o culegere de poeme, scrise īn perioade şi cu umori diferite, cu finalităţi şi pretenţii diferite şi chiar de valori diverse, chiar dacă niciunul nu coboară sub un nivel bun şi păstrează semnul, sigiliul, urma de gheară a maestrului.


Primul efect obţinut de poet este o păcăleală, o fentă din corp, īn faţa căreia mulţi fundaşi se pot da īnvinşi. Numirea volumului, coperta şi primul poem, puternic şi emblematic, intitulat Poemul alcoolicilor, plus „povestirile mitologice” despre abilitatea autorului de a goli recipiente de sticlă şi plastic dau de īnţeles că vom afla multe despre alcool şi etilism. Dan Cristea exprima punctul de vedere că nu sīnt poeme ale acoolului, cīt ale cīrciumii ca „topos” esenţial. Sigur că avem semne despre acestea īn destule texte. Dar să notăm că, īn primele 18 texte, alcoolul este invocat explicit doar īn primul, īntr-un jucăuş, scurt „poem” dedicat lui Nichita Stănescu şi īn la fel de memorabilul Pahar, probabil cel mai bun din volum. Iar cīrciuma e pomenită tangenţial īn altele trei. Dacă facem comparaţia cu numărul de apariţii ale lui Dumnezeu sau ale īngerilor, putem trage concluzia că avem o poezie mai degrabă mistică decīt bahică.


Aşa cum se explică limpede şi programatic īn Poemul alcoolicilor, băutura e un vehicul spre Dumnezeu, iar cīrciuma un loc de reflecţie la dumnezeire. Aşa cum şamanii obţin transa mistică prin stupefiante sau, uneori, chiar prin alcool, omul contemporan, incapabil de a se īnălţa cu gīndul spre divinitate īn cursul vieţuirii lui grăbite, larvare, găseşte īn alcool elixirul care-l pune īn contact cu īngerii şi īn cīrciumă templul care oferă ambianţă propice şi răgaz pentru meditaţie.


Acesta e doar un traseu de urmat prin cartea lui Ion Mureşan. Unul de la care destule texte se abat. Un Poem de dragoste (la Satu-Mare), senin şi muzical, n-are nimic de-a face cu paradigma invocată mai sus, după cum nici superba Īnviere descrisă din perspectiva unui ve­ghetor la Mormīntul Sfīnt nu evocă niciun moment alcoolul sau vreun local de băut. Īn acest caz, contactul cu divinul este direct, nemediat, ne aflăm īn timpul cīnd miracolul survenea firesc. La fel ca şi īn puternicul poem final: Ci eu singur sub pămānt. Īn Ziua Judecăţii nu mai e nevoie de nicio licoare catalitică pentru ca īngerul („mic-mic, sfrijit, diabetic, albinos”) să-l ridice la cer pe credincios.
Cartea Alcool este un ansamblu de piese foarte diferite, fiecare cu unicitatea şi strălucirea ei, piese care nu conturează o imagine figurativă unică, doar o „form㔠abstractă. Chiar dacă unele părţi se potenţează reciproc, mai importantă e valoarea individuală a lor, luate pe rīnd. Nu īnsumarea lor, imposibilă, ci expresivitatea fiecăreia ne dau certitudinea că ne aflăm dinaintea unui volum excelent, cum puţine s-au ivit īn ultima vreme.



Radu Vancu, Sebastian īn vis,
Editura Tracus Arte, poezie


Printre făuritorii impuşi recent publicului mic, dar vesel al poeziei contemporane, Radu Vancu, filolog sibian, la nici 10 ani de la debut, face figură de senior. Şi versurile lui, şi hărnicia scrierii comentariilor, calitate care este esenţială, ca şi valoarea, cīnd e vorba de un comentator, precum şi suprafaţa lui socio-culturală īl impun acestui public şi, e de sperat, şi unor cititori mai puţin suprapuşi „lumii literare”. Viziunile lui Radu Vancu sīnt controlate de o inteligenţă specială, care nu ofileşte, nu striveşte, vorba lui Blaga, nu numai sensibilitatea, dar nici măcar o muscă. Senzaţia pe care o dă Radu Vancu, poetul şi comentatorul de poezie, alcătuitorul de antologii etc., este aceea de echilibru şi īntemeiere. Cei care preferă īn literatură schizoizii vor fi rezervaţi faţă de acest poet aşezat īn echilibrul unei depline normalităţi. Cum īn materie de lirică nu se pot da reţete, nu e sigur că drumul rigorii se īnfundă, după cum, desigur, nici īncheierea tuturor nasturilor n-a creat neapărat capodopere. Ce este Sebastian īn vis? Titlul e īmprumutat cu folos, cum postmodernismul ştie că e bine: un personaj, o replică, un nume verificate fac cīt trei. Iar conţinutul, compus din şapte cīnturi, este o jubilaţie ludică şi delicată a poetului la intrarea īn lume a (presupun) primului său fiu. Dacă, nu cu multă vreme īn urmă, la trecerea prin aceleaşi etape, aş fi avut talentul şi curajul de a mă īnduioşa ale lui Radu Vancu, aş fi scris la fel. Eu am preferat „indirectele”, īn versuri ludice cīntate fals noului-venit. Important e că adormea, ceea ce, la lectura cīnturilor lui Radu Vancu, n-aş băga mīna īn foc pentru micul Sebastian. Dar poemele nu pentru el sīnt scrise, ci pentru noi, pentru lume, care trebuie să aflăm şi să fredonăm aceast㠄Odă a bucuriei” scrisă īn chip de proză rimată cu o īncīntătoare explozie de entuziasm, tandreţe, surprindere şi īnţelepciune. Deci să ne bucurăm! Căci el merită, dar şi noi merităm!


Liviu Capşa, Raiul ascuns,
Editura Limes, poezie


Un poet insuficient cunoscut este Liviu Capşa, ale cărui calităţi de parodist l-au făcut mult mai notoriu īn această ipostază, īn care, ce-i drept, a dat dovadă de umor şi inspiraţie. „Raiul ascuns” pe care īl dezvăluie acum poetul optzecist din Olteniţa este cel al copilăriei. Textele sīnt biografice şi īncărcate cu o nostalgie pe care autorul o demontează pudic, evocīnd mai mult figuri şi īntīmplări hazlii. Modelele literare sīnt, evident, Ion Creangă şi Marin Sorescu din La lilieci, afinităţile cu ultimul fiind puternice: „cea  mai tristă zi din săptămīnă/ era sāmbăta/ cānd mama ieşea la poartă/ să găsească creştinul/ dispus să jertfească găina”. Totuşi, faţă de versurile marelui oltean, īn ale sale Liviu Capşa este mai dispus să admită deschis caracterul edenic al primei vīrste: „să fi rămas īn ţinutul copilăriei/ pe dealurile umbrite de merii sălbatici/ şi frunzele de lipan/ cīt urechile elefanţilor”. Apar īn poeme personaje recurente, părinţii, īn primul rīnd, dar şi calul Oituz, care trage şareta tatălui, agronom, se vede, ca şi peisaje permanent īn vederea copilului: balta Gotinului, „secţia” agricolă, dealul „mai misterios decīt Olimpul” şi mai ales cāmpia, al cărei farmec se simte mereu ca la Zaharia Stancu sau Preda. „Raiul ascuns” al lui Liviu Capşa se dezvăluie, iată, cititorilor īn versuri melancolice, fără emfază şi cu umor blīnd.


Nicolae Stoie, Poeziile criticilor mei,
Editura Gens Latina, poezie


O carte neobişnuită realizează poetul din Bra­şov. Este o antologie din textele sale, selecţia aparţinīnd criticilor care au scris despre ele. Secţiunea referinţelor critice este mai mare decīt antologia efectivă. Aici se află opinii selectate din scrisul mai multor autori care s-au pronunţat despre opera lui Nicolae Stoie: Mircea Iorgulescu, Florin Manolescu, Laurenţiu Ulici, Cornel Regman şi mulţi alţii. La urmă de tot, găsim un interviu acordat de Nicolae Stoie Mariei Vaida īn 2009, īn care predomină amintirile literare şi aspectele biografice. Īn ceea ce priveşte secţiunea lirică, aceasta cuprinde doar 23 de poezii, puse īn pagină pentru motivul că, īn timp, unii critici şi-au arătat preferinţa pentru ele. Sīnt texte din 1975 pīnă īn 1997, deşi Nicolae Stoie a mai scris şi de atunci destule poezii bune. Iată o strofă din Veacul de aur (volum din 1984): „un cocoşat suie un deal īn spinare/ cu dealul ce-i creşte lui īntre omoplaţi/ la loc de popas cu o limbă de sare/ linge stelele şi munţii īndepărtaţi”.



Paşcu Balaci, Sonete Germane, Biblioteca revistei „Familia”; Epistolele din Şebiş,
Editura Dacia XXI, poezie


Pentru cei care cunosc scrisul lui Paşcu Balaci este evidentă vocaţia lui de dramaturg, acesta fiind genul literar īn care avocatul din Oradea īşi investeşte cele mai multe dintre virtualităţi. De la o vreme īnsă, poezia, mai ales īn forma fixă a sonetului, īncepe să concureze, cel puţin numeric, prin volumele apărute, „specialitatea” care l-a consacrat pe autor. Īn Sonetele germane, localizate şi datate, Paşcu Balaci realizează un jurnal de călătorie cuprinzīnd impresii şi sugestii literare produse de şederea īn jurul lacului Konstanz (Bodensee). Biserica din Konstanz īi inspiră, de pildă, la 9 august 2003, un sonet dedicat primului papă german şi intitulat ca atare. Īn aceeaşi zi, pe malul lacului scrie sonetul „Bismark”, după numele dealului de unde contemplă burgul. E, de fapt, un instantaneu polemic: poetul vede şirurile de azilanţi ieşiţi la iarbă verde. Şi alte peisaje īi stīrnesc sonetistului reflecţii geopolitice şi de istorie a creştinismului, care merg pīnă la identificarea cu ereticul Jan Hus. La 18 august 2003, Paşcu Balaci e din nou īn ţară şi se bucură că tatăl său, venerat, i-a spus: „Īnvaţă, pruncule, de-acum nemţeşte”. Povestea tatălui, spusă īn preambul, este că, rănit pe Frontul de Răsărit, tatăl poetului a fost dus şi salvat īn Germania graţie faptului că ştia limba aliaţilor de-atunci. Mai grave, mai puţin conjuncturale şi ataşate temelor religioase, ca şi alte poeme ale lui Paşcu Balaci, sīnt Epistolele din Şebiş, tot nişte sonete care, īn majoritatea lor, interpretează parabole biblice şi episoade din Noul Testament. Īntr-un frumos Chip cioplit, pe urmele lui Arghezi din Psalmul de taină, Paşcu Balaci cere iertare divinităţii că şi-a făcut idol dintr-o femeie, călcīnd Porunca Īntīi pentru „primul sărut-ce arzătoare miere”. „Slăvite Doamne, iartă-mi tu greşeala/ De-a face chip cioplit dintr-o muiere./ Porunca Ta dintīi, eu, fără vrere/ O īncălcai, furat de o sminteală”

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul