Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

În ţara incaşilor

        Corneliu Vasile

„Atahualpa l-a primit cu fastul şi onorul ce credea că i se cuvine. Iar Pizarro l-a arestat, i-a pretins despăgubirea în aur şi argint, iar după ce a primit-o, l-a executat.”


Iată o secvenţă din cartea de călătorii a Juliei Maria Cristea, suficientă pentru a trezi curiozitatea cititorului de azi, conştient că nu are nici fondurile, nici timpul fizic pentru a vedea minunăţiile ţărilor şi continentelor, pentru a călători deopotrivă în timp şi spaţiu, pentru a medita asupra înţelesurilor lumii, ascunse în munţi, cetăţi, canale de irigaţii şi vapoare străvechi.


Pentru europeanul care călătoreşte în Peru, există tribulaţiile înscrierii într-o excursie, ale vacccinului contra unor maladii tropicale, dovedit ulterior ineficient şi inutil, ale schimbării avioanelor, maşinilor şi trenurilor, pericole determinate de efortul considerabil provocat de nopţile nedormite sau de aşteptările prin aeroporturi, riscul rătăcirii bagajelor, al îmbrăcămintei neadecvate etc.


Literatura română a avut şi are reprezentanţi remarcabili ai prozei de călătorii, în acest sens Nicolae Milescu Spătarul, Dinicu Golescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu sau Geo Bogza fiind înaintaşii mai vechi şi mai cunoscuţi.


Este remarcabilă capacitatea de a trăi evenimentele călătoriei, de a memora faptele esenţiale, de a trece cu umor peste situaţii care par fără ieşire. Peste tot, autoarea dovedeşte o deosebită  acuitate a observaţiei, o nepotolită dorinţă de a cunoaşte oameni, locuri şi semnificaţii, devenind, uneori, agasantă pentru „ghida” care îşi recita acelaşi text la fiecare excursie, intrând în dialog cu localnicii şi admirând fără rezerve caracterele deopotrivă cu măreţia Anzilor.


Farmecul legendelor durând din vremea incaşilor, secretele cetăţii Machu Picchu, descoperită foarte târziu, adnotările pe marginea „poveştii oficiale” (marele cuceritor Pizarro fusese doar un modest păzitor de porci în Spania şi comitea atrocităţi sub pretextul credinţei catolice), înregistrarea unor evenimente de mare semnificaţie (papa Ioan Paul al II-lea a vizitat în două rânduri Peru) fac din paginile acestei cărţi de călătorii un teritoriu atractiv şi original.


Numeroase sunt referirile cu caracter mitologic, geografic, filozofic, lingvistic, social  sau istoric, autoarea dovedindu-se o foarte bună cunoscătoare a domeniului etnografiei şi folclorului, într-o ţară şi pe un continent unde locuitorii păstrează inclusiv credinţe, superstiţii, obiceiuri şi portul din vremea strămoşilor incaşi.


Există frumoase pagini cu descrieri şi portrete, autoarea surprinzând astfel peisaje şi oameni, filtrând totul prin propria sensibilitate artistic şi înregistrând cu ochiul interior o lume fascinantă pentru orice European.


Opiniile sunt tranşante, la punerea în lumină a unor aspecte devenite locuri comune. Astfel, cuceritorii spanioli, văzuţi oficial drept civilizatori, s-au  impus în multe cazuri prin înşelăciune, lăcomie, violenţă şi teroare. Alteori, cei care consider turiştii drept o mană cerească pentru a-şi vinde nimicurile sunt priviţi sarcastic. Există însă şi comunicarea caldă cu oamenii care muncesc cinstit şi oferă roadele muncii lor, gata, de exemplu, să le arate turistilor cum torc, cu mare dexteritate, lâna.


Titlul cărţii aduce în prim plan pasărea uriaşă,cu aripi care ating trei metri, condorul, specific Munţilor Anzi şi  venerat în  Peru,pasăre care îşi face culcuşul în grote de pe stânci înalte, scoate un singur pui şi îl pregăteşte pentru a se integra în lumea condorilor.


Creştinismul adus de spanioli convieţuieşte cu forme religioase străvechi, iar relicvele istorice abun­dă. Incaşii sunt prezentaţi ca o civilizaţie avansată, păstrându-se şi azi localităţile întemeiate de ei, canalele de irigaţii sau terasele săpate pe versanţii munţilor.Cu aurul incaşilor s-au construit monumente impozante.


Dar nimic nu poate întrece măreţia munţilor Anzi, a ceţii care năvăleşte spre civilizaţie,a verdelui care cotropeşte stâncile. „Atâta frumuseţe… este doar a ta dacă ştii s-o vezi, nu numai s-o priveşti, îţi aparţine doar ţie acea lume a cerului pe care nu o poţi atinge, la care nu poţi ajunge, dar care îţi face sufletul să vibreze dureros de intens…”


Americanul Hiram Bingham, mergând pe traseul eroului Simon Bolivar, a aflat, în 1911 că, pe firul râului Urubamba, se află o celebră cetate incaşă. De acolo, a reuşit să scoată multe materiale arheologice şi, probabil, o parte din tezaurul incaşilor. În 1948, a publicat cartea Lost City of the Incas (Capitala pierdută a incaşilor), care se pare că a inspirat filmul Indiana Jones. Iată cum lucrurile care aparţin culturii se leagă şi în aria Anzilor.Terasele suprapuse au fost săpate cu ajutorul unui animal specific, lama, iar singurele plante nutritive care rezistau la înălţimea ame­ţitoare erau coca şi quinoa, cu frunze şi seminţe comestibile. Legenda spune (sau presupune) că la Machu Picchu s-au ascuns de spanioli vreo mie de incaşi, nedescoperiţi, trăind din mijloace proprii de subzistenţă, rezistenţi la puţinătatea aerului, fără comunicare cu lumea.Stăpânind însă calendarul, calculul solstiţiului şi echinocţiului şi alte taine, în mod inexplicabil pentru oamenii de azi.


Cartea conţine multe fotografii din excursia peruană, care completează în mod fericit textul.Un munte pare să copieze chipul unui incaş, privit dintr-un anumit unghi, coincidenţă interesantă cu alte forme sculptate, ori de natură, ori de către om, în România fiind cunoscute în acest sens Babele şi Sfinxul.


„Oare ruinele câtor cetăţi enigmatice, de care ne temem să mai ştim, nu se află ascunse în sufletele noastre…cetăţile visurilor pe care nu ni le-am putut atinge… şi a căror amintire doare?” Prin această frază, cu care se încheie volumul, autoarea intenţionează să umanizeze realitatea căutată şi văzută, cu toate înălţimile şi căderile ei.


Şi mai pregnant apare paralelismul dintre dispariţia civilizaţiilor şi destinul individual al omului: „De fapt, oare ne-am gândit vreodată că fiecare milimetru de pământ pe care călcăm ascunde în străfundurile lui visele, speranţele, idealurile, zborul şi prăbuşirea unui om care şi-a urmat drumul său prin viaţă, ca apoi să dispară în necunoscut?”


Volumul de proză de călătorii al Juliei Maria Cris­tea aduce cititorului un peisaj exotic, cu mistere şi legende specifice, iar întâmplările, instructive, sunt de multe ori tratate cu un umor suculent, sau cu binecunoscutul haz de necaz.   

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul