Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Eternă e doar mediocritatea

        Constantin Stan

Totu-i trecător, totu-i pieritor pe acest pământ, ne zice Eclesiastul. Dacă ar fi prins zilele noastre şi ar fi văzut fotbalul nostru, percepţia ar fi fost alta şi ar fi impus un amendament: totul e deşertăciune pe acest pământ, totul e degrabă trecător cu excepţia mediocrităţii din fotbalul românesc.


A început exact cum s-a sfârşit, a început de parcă nimic nu l-ar fi tulburat: nici ape, nici viscol, nici transferuri, nici stagii de pregătire, nici plecări – cu coada sus – şi întoarceri, cu coada între picioare. E atâta consecvenţa în haosul şi cenuşiul fotbalului nostru încât a decide să nu se mai dispute încă o etapă, deja programată, în decembrie când era o vreme de primăvară, a amâna cu o săptămână începerea returului când vremea era bunişoară şi a-i da drumul exact pe viscol şi ger reprezintă firescul, „naturelul” acestei lumi guvernată nu de ştiinţă sau principii ci de oracole şi pulsiuni.


Din specia aeternitas face parte conflictul, disputa sau ce dracului o fi între Pandurii şi Dinamo. Se va eterniza precum râca dintre pisici şi câini despre care nici unii nici alţii nu ştiu de la ce a început.  Tone de dosare se vor aduna, mii de rezoluţii se vor pune, zeci de mii de judecători vor da hotărâri contradictorii pentru ca Pandurii să poată avea mereu dreptate să nu se prezinte la meciul pe care îl vor alege că nu trebuie jucat ci pierdut la „masa verde”, pentru ca Dinamo să aducă aminte, agitând steagul datoriei, că Pandurii nu trebuie să se prezinte la meciul pe care împreună îl vor alege. Ceea ce se întâmplă cu adevărul în cazul Pandurii îmi aminteşte de bancul celebru din seria Radio Erevan „Este adevărat, întreabă un ascultător, că la Moscova se dau ceasuri gratuit? E-adevărat, zice radio Erevan, dar nu la Moscova, ci la Leningrad, şi nu ceasuri, ci biciclete, şi nu se dau, se fură!” Condescu este perfect de acord că l-a luat pe Ilie Iordache pentru un milion de dolari (parcă!), dar nu l-a luat, l-a împrumutat, iar dacă l-a împrumutat nu are dat un milion de dolari ci are de primit 400 de mii pentru că de dat a dat şase sute de mii, deci mai are el de luat nu de dat, aşa că Dinamo, dacă vrea să stingă litigiul să diminueze datoria cu 100.000 şi să le dea doi jucători. Aţi înţeles ceva? Nici eu! Pentru că eu înţeleg mai degrabă ceea ce e clar: Oţelul a câştigat cu 3–0 jocul cu Pandurii care e neprogramată din cauza datoriei către Dinamo. Mă opresc aici pentru că risc iarăşi să nu mai înţeleg nimic. Dinamo pare în cazul ăsta o curvă proastă: şi futută şi cu banii luaţi. O fi don Badea vreun prost, o fi don Borcea vreo curvă, or fi împreună proasta satului de-o călăresc toţi pe degeaba ? N-aş prea-aş crede aşa ceva. Le respect prea mult IQ, cum zicea domnul Badea, şi nu aş vrea să-i jignesc cum ar fi făcut-o cei de la Pandurii. Când susţineam, acum vreo lună, două, că Oţelul nu mai poate pierde titlul de campioană, deşi mai sunt multe etape de jucat, argumentam prin credinţa că Marius Stan nu e uşă de biserică şi nici acuzele de blat adresate lui Dorinel Munteanu nu-s fum fără pic de foc. Să nu vă mire dacă, şi campioană fiind, Oţelul nu va face profitabile afaceri cu Dinamo în vara viitoare şi câţiva tineri foarte promiţători de acolo (Râpă e unul dintre ei) nu vor ajunge la echipa din Ştefan cel Mare. Fotbalul nostru e ca tabelul lui Mendeleev, dacă i-ai învăţat şpilul, poţi foarte uşor să umpli căsuţele goale. De exemplu, în căsuţele goale din următoarele etape mai putem aşeza două-trei erori de arbitraj (flagrante, de-alea de decid soarta unei partide) în favoarea Oţelului şi campionatul e gata.


Sub acelaşi semn al veşniciei se vor derula şi duelurile Craiova-Steaua. Până la ora meciului oltenii sunt paralei, la prima atingere de minge specatatorii au convingerea pe care şi-o susţin cu tot focul unor inimi albastre că a venit vremea răzbunării crunte. După zece minute mai încinse aşa de ochii lumii totul cade (în fapt, decade) într-o imensă plictiseală de pisci leşinate agitând nişte şoricei paralizaţi de frică.. De vreo nouă ani eu nu asist decât la acelaşi meci (prost, prost de tot) Craiova–Steaua ori Steaua–Craiova în care e chin mare până când dă Steaua gol sau ia conducerea, iar cel mai mare supliciu e lunga aşteptare până când arbitrul fluieră sfârşitul. Ilie Balaci zicea că ultimul Craioca-Steaua a fost cel ami prost din ultimii cinci ani. Eroare, Iliuţă: nu a fost cel mai prost, a fost cel mai penibil.


Dar, peste tot şi toate eternă este mediocritatea fotbalului nostru. Se joacă gri, cenuşiu, fără vlagă, un joc de func­ţionari plictisiţi că trebuie să vină la slujbă şi trebuie să facă acelaşi lucru. De aceea şi zic că dintre echipele ce se bat să se arate Europei cam cum defilează câinele cu blana plină de purici, mie cel mai mult mi-a plăcut...Brăneştiul. Băi fraţilor, echipa asta arată exact ca o echipă a vreunui CAP de pe vremuri dar are şi acelaşi avânt, iar când nimereşte o face epocal cum a fost golul lor cu CFR Cluj! O capodoperă, din nimereală, din greşeală, nu contează, capodoperă să fie!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul