Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Pasărea Colibri către Augusto (Tito) Monterroso

        Valeria Sitaru

Atotputernic şi precolumbian Tito,
Mă trezisem, da, şi ţi s-a năzărit că eram tot acolo. Nu mai eram. Prin ironia ta, ai reuşit să-i aiureşti pe toţi, chiar şi pe Vargas Llosa. Te-apucase īncălzirea globală, ca acum vreo trei sute de milioane de ani, să-mi zici dinozaur? Bine că nu m-ai făcut şopārlă. Auzi, eu, pasărea muscă, singura īn stare să străpungă inima cerului īn zbor chiar şi pe spate, iredescentă şi inteligentă, mai rapidă-n bătaia aripilor decāt orice fanfară, cu cāntece elaborate pe care urechea omului nu-i īn stare să le-audă, eu, pasărea colibri, să fiu făcută dinozaur īntr-o microficţiune!
Uite ce-ai scris: „Cānd se trezi, dinozaurul era tot acolo”.


Atacasem un quetzal. Spiritul războinicului se trezise-n mine din pricina ta. Nu mai ştiam ce să-ţi fac. Erai depresiv. Băusei, cred, din licoarea aceea, despre care credeai că te zboară-n introspecţie, īn īnţelegerea profundă a lumii. Ritual Ayahuasca, īn scop divinatoriu! Ce vrăjitorii precolumbiene īţi mai treceau prin cap, Tito! Dădusei īn mintea turiştilor. Cred că rāzi şi tu, singur, pe lāngă steaua Aldebaran sau pe unde te-nvārţi cu scop cosmic. Quetzalul acela – sau şarpele cu pene, cum i se mai spune īn amintirea strămoşilor noştri – nu era unul obişnuit. Avea pieptul roşu ca sāngele tău de guatemaltec. Coada imensă, cu pene verzi. Un ou albastru toltec stătea să-ţi cadă īn cap. Te-ai speriat. Ţi-ai adus brusc aminte că Dumnezeu s-a făcut el īnsuşi un nor albastru care a acoperit pămāntul. Cāt īţi plăceau norii! Norii şi muştele, ca să mă enervezi pe mine, pasărea muscă. Trei subiecte erau demne pentru tine de povestit: dragostea, moartea şi muştele. Săracul Sartre credea că e vorba despre geniul său. Nu mai exista decāt cerul, pămāntul pustiu şi marea. Nici un sunet. Nici un zgomot din cer. Marea calmă. Şarpele spaţial cu pene ţi se-nfăşurase de minte ca o panglică. Tremurai. Vrei să-ţi dau o pană?, te-a īntrebat cu viclenie. O meriţi, Augusto Monterroso, vreau să te văd cum o smulgi din propria ta minte! Se juca cu tine, iar temperatura corpului tău era aproape de cea a hibernării. Ca să te ajut, mi-am īntrerupt zborul. Prin efectul de distanţare al lui Brecht, am intrat īn pielea ta. Ştii ce puteri vibratorii am. Pot să stau īn mintea oricui, ca elicopterul. Nemişcat. Şi, de-acolo, pot schimba direcţia de zbor oriunde. Mă costă chestia asta, fac tahicardie şi pot muri. Dar, atotputernic şi precolumbian Tito, habar nu ai cāt te iubeam. Cunoşti povestea sufletelor de războinici morţi īn luptă care se transformă īn colibri după patru ani şi zboară zi de zi īn soare. Erai soarele meu. Am izbit quetzalul, i-am spart masca de piatră, l-am străfulgerat cu privirea mea ultravioletă, i-am smuls inima din cutia toracică, am distrus zeul tribal care te-ncānta sāsāind: te voi conduce acolo unde vrei să ajungi. Un colibri ştie de la războinici ce-i un destin ratat. Un colibri ştie ce e moartea. Un colibri ştie şi cine a fost Prometeu.


Nu mai eram lāngă tine, Tito, cānd m-am trezit după lupta aceea. N-ai vrut să afle omenirea ce se-ntāmplase cu tine. Poate de aceea ţi s-a năzărit să scrii despre un dinozaur. Rādeai cum rād şi eu, chiar dacă mă enervezi. Plecasem la misteriosul Julio Cortazar, avea o problemă cu gloria şi cu cronopii. Mă chemase cu o insistenţă de neīn­ţeles. I-am suflat un vers: „timpul e insul ăsta cenuşiu ce fluieră nefăcānd nimic”. A vrut să mă omoare.


Atotputernic şi precolumbian Tito, omenirea a luat-o razna. Ei chiar cred că dinozaurul e tot acolo. I-au construit case, oraşe, īl hrănesc, i-au dat puteri, şi-au pierdut conştiinţa cosmică. Dorm cu dinozaurul īn ei. Ce să fac? Quetzalul s-a tāmpit şi el. Penele verzi din coadă se numesc dolari. Sub mantia verde omenirea vomită sānge, se asfixiază. Nimeni nu mai ştie nimic despre cele şapte forţe ale corpului uman. Nici de cele şapte măsuri ale nopţii. Nu mai au suflete. Şi-atunci, cine va mai reveni pe pămānt sub formă de colibri? Sunt pe cale de dispariţie, Tito. Vor să mă bage-n colivie. Elan, energie, frumos, magie, amor, esenţe, nuanţe, viraje, elipse, vibraţii s-au dus. Mai bine scriai un singur cuvānt: Musca. Şi īl publicai īn Reader’s Digest.
Zunzuncito

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul