Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Īnvingătorul ia totul?

        Florin Oncescu


O chema Anna Kessler şi era personaj īntr-un serial de televiziune englezesc, făcut după un roman de A.J. Cronin. Serial rulat la televiziunea romānă cīndva īn anii ’70, dar nu mai tīrziu de 1975, anul īn care am mers la liceu.


De fapt, nu sīnt foarte sigur că o chema Kessler şi nici măcar Anna, pentru că n-am obţinut confirmarea, oricīt de mult am căutat pe internet şi prin biblioteci. N-am īmpins cercetarea pīnă acolo īncīt să citesc romanele lui Cronin, m-am mulţumit să răsfoiesc cīteva. Anna era brunetă şi ochelaristă, iar numele ei de familie, presupunīnd că nu era Kessler, avea cu siguranţă o rezonanţă germanică.


Serialul era despre cariera unui tīnăr medic strălucit. Drama decurgea din faptul că medicul nu făcea o carieră pe măsura strălucirii potenţialului lui profesional. Se cantonase īn poziţia mizeră de medic al săracilor īntr-un colţ uitat de lume, lumea din film fiind Anglia din preajma anului 1900. Anna Kessler era tot un medic strălucit, dar unul care nu-şi irosea potenţialul. Era ori cercetător īn mediul universitar, ori medic chirurg īntr-un mare spital londonez.


La mari intervale, cam o dată la două episoade, personajul Anna apărea iar īn viaţa personajului medic-strălucit-dar-perdant. Īntīlnirile dintre cei doi erau un prilej de dialoguri īncărcate de dramatism. Pe Anna o durea sufletul să-l vadă cum se iroseşte. El părea să vadă lucrurile altfel. Vorbea cu patos de īncrederea pe care pacienţii lui cei săraci o investiseră īn el. Exista şi o tensiune erotică īn dialogul lor, dar neexplicită. El avea o nevastă pe care o respecta. La fiecare nouă īntīlnire, Anna avea un aer de om şi mai bine situat īn profesie. El avea părul mereu mai albit.


Fiecare apariţie a Annei pe micul ecran mă fascina. Stăteam ţintuit īn fotoliu, atent să nu pierd o vorbă din dialogul lor. Ea īi vorbea lui cu menajamente, temătoare să nu-i rănească orgoliul. El răspundea cu ezitare, temător să nu lase impresia unui om nemulţumit de soarta lui.


Prin tot ce spunea, Anna Kessler era īntruchiparea unei idei: ceea ce contează mai mult şi mai mult īn viaţa unui om este profesia. Un corolar era acesta: orice trădare e permisă, dacă scopul urmărit este realizarea profesională. Corolarul apărea sugerat cīnd īn discuţie era adusă nevasta. Anna īi spunea vechiului ei prieten că ar face bine să-şi contacteze un fost profesor şi să īncerce să vină la Londra. El īncepea să spună că nevestei nu-i plac schimbările hazardate, dar se oprea abrupt, nemulţumit să se vadă dīnd vina pe nevastă pentru imobilismul lui. Anna schimba cu delicateţe subiectul, dar ideea că nevasta era un obstacol īn calea īmplinirii lui profesionale fusese pusă pe tapet. Īncă tīnărul medic rămīnea cu privirea fixată pe cadrul ferestrei. Aş ascunde ceva esenţial dacă n-aş mărturisi că o iubeam pe Anna, pentru aparenţa ei de elevă cuminţică, drăguţă şi premiantă. Īn şcoala gimnazială, fetele după care suspină băieţii au acest profil. La acea vīrstă, ca băiat, eşti īntotdeauna surprins de trecerea la băieţii de liceu pe care o are cīte o colegă de-a ta codaşă la īnvăţătură. Abia mai tīrziu vei pricepe de ce, cīnd la rīndul tău vei fi capabil să īnţelegi alte posibile atuuri ale unei fete: un avans īn ştiinţa seducţiei, un corp maturizat mai de timpuriu.


***


După masa de seară, taică-meu rămīnea īn bucătărie, să fumeze o ţigară. Īmi plăcea să-i ţin companie. Aduceam īn discuţie un subiect care mă obseda, pe marginea celor aflate la şcoală sau īn afara ei. Subiecte din domeniile īn care īl creditam pe taică-meu ca fiind un expert. Economie, politică, istorie. Īmi explica, pe īnţelesul meu, ce e aia o criză de supraproducţie. Vorbeam de Israel, de OPEC, de epuizarea resurselor de petrol ale planetei... Despre cum ne secătuiseră nouă nemţii rezervele de petrol... Despre Tito şi comunismul iugoslav, despre cele două Germanii, cele două Coree...


Din dialogurile noastre īmi amintesc foarte puţine detalii concrete. Cīnd era şi maică-mea de faţă, poate īncurajat de ea, povestea păţanii din copilăria lui, din Muscel, ori din viaţa de elev la Şcoala Normală din Cīmpulung. Īmi amintesc mult mai bine aceste crīmpeie de amintiri, mai ales că l-am auzit repetīndu-le. Dar din dialogurile de după masa de seară n-am rămas cu mare lucru. Nu avea interpretări pe care le-aş putea cataloga acum, relativ la linia oficială a vremii, drept subversive. Reţin, īn schimb, foarte bine ce mi-a spus cu referire la Anna Kessler.


Īntr-o seară, sub influenţa episodului văzut īnainte de masă, i-am vorbit lui taică-meu despre Anna. Văzuse şi el un episod, două, dar nu dădea filmului, nici pe departe, atenţia pe i-o dădeam eu. I-am vorbit nu despre calităţile filmului, nici despre performanţele actoriceşti. Nu aveam interes pentru astfel de subiecte şi nici taică-meu, bănuiesc, n-ar fi fost receptiv la ele. I-am vorbit despre felul īn care Anna susţinea ideea importanţei profesiei īn viaţa unui om. Īn acea seară, Anna fusese mai pătimaşă ca oricīnd. Era ca şi cum ar fi susţinut că īmplinirea profesională contrabalansa ORICE altă nerealizare, justifica ORICE atitudine. Taică-meu a comentat cele spuse de mine īntr-o manieră surprinzătoare: „Sigur, e importantă profesia. Dar cine nu are una, ce să facă?” A adăugat: „Anna spune ce spune pentru că ea are o profesie.”


Interpretarea lui m-a pus pe gīnduri. Nu contesta pe faţă ideile Annei. Doar le respingea extremismul. Şi le găsea explicaţii. Peste ani, cīnd mi-am amintit īntīmplarea, am văzut īn ea o dovadă că taică-meu, profesor universitar de economie politică, cu doctoratul luat la Moscova, īn 1958, nu gīndea americăneşte (pe ideea din titlul melodiei formaţiei Abba, „the winner takes it all”), ci, previzibil, īn spiritul aşa-numitului umanism socialist. Acum, la o nouă rememorare a īntīmplării, mi-am simplificat teoria. Văd interpretarea dată de taică-meu declaraţiilor pătimaşe ale Annei Kessler ca pe o dovadă de (apolitică) īnţelepciune.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul