Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Acum şi poezie masculină!

        Horia Gārbea

Nicolae Coande, Femeia despre care scriu,
Editura Măiastra


Densitate, aceasta e mărimea fizică pe care o induce recentul volum al lui Nicolae Coande: „Frumoasă ca un pahar īngrijorat la colţul mesei/ ea are două feluri de mers,/ niciunul pentru mine, rasă, tatuată şi īngustă-n şolduri cum e literatura/ scrisă la parter şi publicată un etaj mai sus/ luna mică foşneşte pe cer juponul cu spiţe,/ cīteva stele zgīriate cad īn cutia milei la ziuă,/ am noroc să descopăr un gram de cianură sub podea/ aşa cum copiii se roagă unui tată plecat/ să le aducă o cīrtiţă cu cheiţă”. Avem metafore şi comparaţii sclipitoare şi complicate, efectiv memorabile: „īngustă-n şolduri cum e literatura/ scrisă la parter şi publicată un etaj mai sus”, care generează o īntreagă povestire īntr-o frază cum e comparaţia īntre găsirea cianurii şi rugămintea copilului, ori identificarea razelor lunii cu un „jupon cu spiţe”, epitete surprinzătoare: paharul īngrijorat, luna foşnitoare, stelele zgīriate. Totul, īn prima jumătate a unui scurt poem. L-am ales aproape la īntīmplare, asemenea reuşite sīnt mai peste tot īn volum. Iată, de pildă, cum īncepe un alt poem: „Patul īnalt īn care dansezi aprinde noaptea/ cu singurătatea ochiului său”. Şi cum se termină acelaşi: „...mă īmbăt de curăţenia mīinilor tale care au sugrumat pofta./ Iată-mă copil, din nou, despuiat/ de ochii fetiţei care ai fost”. E vorba de poemul Vulpea, centrat pe comparaţia iubirii cu vulpea ce-şi retează piciorul pentru a scăpa din capcană. Fără complexe īn faţa oricărei formulări, oricīt de īndrăzneţe, dar şi fără emfază, poetul trasează totul, tăind direct cu o lamă fină, cu o precizie chirurgicală, eliminīnd surplusul de cuvinte şi luxul oricărei divagaţii. Chiar şi scenariile care īi izbuteau īn volumele anterioare s-au simplificat, poezia a de­venit esenţialistă şi, cum spuneam, greutatea specifică a textelor a crescut, ai senzaţia că volumul, o cărticică de 70 de pagini, abia poate fi ţinut īn mīnă. Aproa­pe fiecare poem e o singură frază din care e greu să decupezi, pentru că este şi o metaforă īn īntregimea lui. Iată, totuşi, cu regret că nu-l citez tot, un fragment (finalul) din Bărbatul din drum: „...visele bărbaţilor uitaţi se strīng şirag/ la gītul femeilor ce īndrăgesc podoabele/ mai mult decīt rochia lor de fetiţe/ din vechile fotografii unde, nepăsătoare, sar coarda”. Indiscutabil, Nicolae Coande reuşeşte unul dintre volumele cele mai bune ale anului 2010 şi cel mai valoros al său.


Nu ştiu dacă Editura Măias­tra, merituoasă, dar mică, poate asigura cum se cuvine difuzarea şi promovarea acestui volum. Īn opinia mea, el se īnscrie īn cursa pentru distincţiile importante ale unui an care a adus poeziei noastre multe cărţi greu de ocolit, de-ar fi să le numesc numai pe cele ale lui Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Mihail Gălăţanu, Anca Mizumschi, Bogdan O. Popescu, Teodor Dună, conştient că lista nu e completă.


Poeţii mai puţin abilitaţi, care au – uneori fireşti, alteori exagerate – pusee de orgoliu, plīngīndu-se de faptul că īncercările lor nu primesc destule recunoaşteri, ar face foarte bine să citească măcar volumele celor susamintiţi şi să evalueze cu luciditate ce īi desparte pe ei de aceia. Un exer­ciţiu extrem de util poeziei lor.



Bogdan O. Popescu, Aerobiciclete,
Editura Brumar


Un simţ ludic şi autoironic, fin, de bun-gust domină textele din cea mai recentă carte a lui Bogdan O. Popescu: „īn mod neaşteptat, chiar pe mine, pe irezistibilul bop/ mă cucerisei cu poziţiile tale de zeiţă kali/ cu abilitatea de a dărui totul micilor mele răutăţi de toamnă/ īmi plăceau pH-ul tău, temperatura uşor crescută osmolaritatea atractivă/ pentru bunele mele maniere de a-ţi povesti/ ce şi cum e viaţa”. Aerul jucăuş al comunicării, chiar o voluptate a imaginilor delicat-bizare amintesc de Traian T. Coşovei şi de copertele de altădată ale lui Dan Stanciu (acum, frumoasele ilustraţii ale volumului īi aparţin lui Mihai Zgondoiu), dar esenţa comunicată nu e īntotdeauna veselă: „Sunt totul dar nu sunt nici pe departe perfect/ merg pe viaţă ca pe o bicicletă, cu spiţele rupte, roţile ovalizate/ cauciucurile dezumflate”. Poemele, chiar cīnd sīnt de amor, chiar cīnd adoptă badinajul ca pe o plutire pe o „aerobicicletă”, sīnt destul de ponderabile, de tributare unei gravităţi şi unei gravitaţii care le atrage spre un teren pe care nu e mereu preferabil să aterizezi. Să nu uităm că, efectiv, o aerobicicletă, nu poate pluti cine ştie cītă vreme īn văzduh. Aşa este poemul splendida: „splendida mea, tu eşti albul hīrtiei pe care voi īncepe să scriu/.../ bărcuţele noastre de hīrtie/ vor ajunge cu bine īn portul din sud/ unde o directoare de şcoală primară/ le va găsi le va despacheta/ şi va fonda o biblio­tecă”. Imaginaţia luxuriantă e utilizată pentru a īnchega un scena­riu mai degrabă trist, de a da te­meiuri melancoliei. Poetul este „un peşte polar”, care mănīncă plancton şi scrie poezii, face parte dintr-o specie condamnată la adīncime, īntuneric şi frig prin natura sa biologică. Tensiunea textului este atributul acestui amestec de exuberanţă şi angoasă, poemul are o crescut㠄osmolaritate”, dizolvīnd deopotrivă jerbe de metafore fanteziste şi o rece tristeţe.



Victor Gh. Stan, Alfabetul ghicitorilor,
Editura Destine


O carte bizară: 366 de ghicitori ordonate alfabetic de la acordeon la zidar. Autorul doreşte să fie sprinţar, dar, la cantitatea aceasta de versuri, e greu să fie mereu astfel, mai ales că apar probleme de prozodie, mai ales de ritm şi de măsură, care puteau fi foarte uşor evitate: „Scaune īn jurul ei,/ Şi pe dīnsa tot ce vrei:/ farfurii, furculiţe şi lingurele/ Să te foloseşti de ele” (masa). Să nu fi observat poetul că versul trei e ca nuca-n perete? Dacă scotea „furculiţele”, ritmul şi măsura deveneau cele fireşti! Īn final, aflăm de ce sīnt 366 de ghicitori: cīte una pe zi, măsură de prevedere pentru vreun an bisect. Au şi ghicitorile „destine”, măcar la editura omonimă.



Nicolae Oancea, A şaptea treaptă,
Editura MNLR, poezie


Cu un cuvīnt īnainte de Gabriel Di­misianu şi numeroase referinţe critice, s-a tipărit īn 2010 o antologie a regretatului poet Nicolae (Nelu) Oancea (1937-2007), volum īngrijit de Dorina Oancea şi Dumitru Matală. Debutīnd īn 1968, ca şi Virgil Mazilescu şi alţi şaptezecişti, poetul a traversat lumea literară cu discreţie şi s-a dedicat mai ales activităţii de editor. Doar şase volume au apărut īntr-o carieră care l-a pus īn permanenţă īn legătură cu fenomenul literar din ultimii 50 de ani ai existenţei sale, dar rar īn primul ei plan. Aceast㠄a şaptea treapt㔠a liricii lui este o restituire necesară şi dezvăluie un autor abil şi sensibil: „Ceaţă de noiembrie, toate se vor īntoarce/ īn cămările caldului minereu/ īntr-un ochi de leoaică stă moartea, īntr-un ochi albastru sunt eu// Miracolul īmpreunării mă tot urmăreşte,/ gīndurile cărnii īşi fac drum/ batjocorească-mă cerul sau iarba,/ amant al morţii voi fi oricum”.



Răzvan Ionescu, Obiecte pierdute,
Editura Kron-Art


Poeme balsamice, amintind de Brumaru din faza mai duioasă, cu mai puţină ironie: „Şi-n zori pe plajele din suflet/ Vom face semne din batist/ Pasu-mi va fi bătrīn şi umed/ Strivind sub tălpi nisipul trist”. Poetul a lăsat actoria şi teatrologia, valorificīndu-şi al doilea doctorat, cel īn teologie. Lucrul acesta se simte īn unele texte, fără a se putea atribui autorului calificativul de „mistic”. E sigur că poetul, acum la prima culegere de versuri, deşi scrie şi publică īn periodice demult, are o ştiinţă specială a prozodiei clasice, combinată şi cu un dar firesc al simţirii rimei neostentative. Poezia lui Răzvan Ionescu, elegiacă şi calmă, vrea să reteze stridenţele şi propune semitonuri, culori pastelate, surdine de tot felul, pentru ca legea versurilor să fie delectarea, chiar cīnd miza o constituie o meditaţie mai gravă: „Rătăcit prin firul ierbii/ Şi aflat īn pod cu fānul/ Unde joacă şah doar timpul/ Viaţa, calul şi nebunul”. Chiar cīnd practică versul liber, autorul īndulceşte prin lexic şi sintaxă poemul, conferindu-i o muzicalitate de ambianţă. Din toate paginile (tipărite īn condiţii minunate la Kron-Art, cu ilustraţii īn sepia şi cu un DVD ataşat) se ridică aburi de tandreţe: „Mă gīndesc./ La ziua cānd/ pānă şi mānecile/ cămăşilor mele vor păstra/ arcuirea braţului/ care te cuprinde”. E limpede că pentru Răzvan Ionescu scrierea poeziei şi prezentarea ei īn lume sīnt ceremonialuri rare, la care trebuie purtate straie de gală şi podoabe rituale, trebuie făcute gesturi sacre şi īmprăştiate arome sofisticate. Poezia, pentru autorul obiectelor pierdute, nu-i un obicei de toată ziua, nici măcar unul de duminică: ea se oficiază cu graţie şi tot fastul numai la zile mari.


Valeriu Stancu, Tārgul de nopţi,
Editura Cronica


Poetul ieşean scrie poezie aşa cum respiră. Cīnd doarme – lent, măsurat. Cīnd urcă treptele: precipitat şi aritmic. Ca īntr-un „tīrg” (de nopţi, dacă aşa voieşte), īn volumul său recent se adună toate „produsele” obţinute prin procedee şi sub impulsuri diferite. Are balade (şi idile) īn metru clasic, scrie cu energie şi fără nicio concesie prozodiei clasice colindul păcatului, un poem de dragoste la limita nefiinţei, trece la extazul mistic pentru repetarea Īnvierii şi la calofilie pentru a exprima idei filozofice ca s㠄īnsenineze” hazardul cu invocarea necesităţii. Ultima secţiune e tot o baladă, un fel de epopee mai bine zis, un Bătrānul şi marea cu un pescuit mistic. Se numeşte Balada sărmanului pescar şi se vede că pe acest text, amintind şi prin cadenţe, dar şi prin finalitate cu unele dintre baladele lui Ştefan Augustin Doinaş, mizează īn mod special poetul, plasīndu-l ca o īncheiere īn forţă a şerpuitei căi a volumului. De altfel, cred că Valeriu Stancu are numeroase afinităţi cu autorul Mistreţului... Mă refer, fireşte, strict la poezie. Din tīrgul de nopţi al poetului, fiecare cititor īşi va putea alege cīte un obiect pe placul lui, dar cel mai bine ar fi să le cumpere pe toate. Cine ştie cīnd va avea nevoie de unul sau de altul?

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul