Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un atelier roumain

        Doina Papp

Numărul din decembrie 2010 al revistei trimestriale L’Atelier du Roman care apare la Flammarion (Paris) e dedicat românilor. De ce România? „Pentru că Ion Mihăileanu ni l-a făcut cunoscut pe Caragiale, pentru că Denis Wetterwald ne-a vorbit cu entuzism de Cărtărescu, pentru că am admirat filmele lui Radu Mihăileanu şi piesele de teatru ale lui Matei Vişniec, pentru că Adrian Mihalache a venit de două ori la Rencontres de L’Atelier du roman de la Nauplie, pentru că B. Elvin, director la La lettre internationale  este amicul şi colaboratorul nostru, pentru că Alice d’Andigne cunoaşte foarte bine literatura română. Pe scurt, pentru că subiectul plutea în aer de ceva timp”. La această motivaţie inserată în introducere să adăugăm şi rolul de „mecena” al Institutului Cultural Român, pomenit ca atare printre „vinovaţii” acestui gest de curtoa­zie la adresa literelor şi artelor române făcut de confraţii francezi. Publicaţia, bogată în informaţii şi aprecieri debutează cu călduroase reverenţe la adresa României, unde: bate inima unei alte Europe, o Europă pe care  am îngropat-o cam peste tot, Europa nebuniei, a îndoielii şi a nesupunerii la modele şi ukazele direcţiilor noastre culturale. Reperele acestei „alte Eu­rope” încep cu Mircea Eliade căruia îi este consacrat un capitol sub semnătura  lui Massimo Rizzante. Evocarea  întreprinde o interesantă paralelă între ultimul roman al lui Saul Below Ravelstein (apărut în 2000) în care sub masca profesorului Grielescu se ascunde Eliade însuşi, cu mult discutatele derapări ale anilor 30, şi Tinereţe fără bătrâneţe, romanul savantului în care detaliează biografia spectaculoasă a lui Dominic Matei, alias Eliade, un bătrân profesor de 70 de ani care într-o noapte a anului1938  soseşte la Bucureşti cu gândul să se sinucidă. Multe teme eliadeşti dar şi invitaţia de a privi dincolo de aparenţa lucrurilor la sufletul lor sunt analizate pasionant de autorul acestui articol important pentru explicarea modului în care „omul captiv al istoriei“ se poate elibera în post  istorie.


Scriind despre Norman Manea Alice d’Andigne se concentrează asupra romanului Întoarcerea huliganului  întrebându-se: „cum să consideri literatura care pentru a putea fi publicată trebuia să colaboreze cu interdicţiile şi să se supună circumstanţelor? Scrisul e o metodă de învăţare a libertăţii.“


Delinda Cannone scrie despre Dumitru Ţepeneag, considerat de la primele romane un autor experimental, în măsura în care cercetările formale îi conduc demersul.


Sunt analizate patru romane: Pigeon vole (1989) şi trilogia Hotel Europa (1996), Pont des arts (1998), Au pays des Maramures (2001).


Florina Ilis cu Cruciada copiilor, considerat de Thierry Guinhut, un mare roman, este un alt punct de interes pe masa  comentatorilor  europeni (…mii de nivele de reflexie pe parcursul unui text de o mare şi miraculoasă complexitate …imaginea haosului postcomunist şi a condiţiei adesea execrabile a tinerilor din România… acuitatea politică, disecarea psihologică ca şi contextul sociocultural contribuie la reuşita unei fresce romaneşti intense).


Viaţa, casa şi (leurs meta-fores) meta-fo­rele lor este titlul  prin  care Victor Ivanovici ne introduce în lu­mea romanului Dimineaţă pierdută (Une matinee perdue) de Gabriela Ada­meş­teanu, Gallimard, 2003, considerat de critic: cel mai bun roman apărut în România în ultima treime a secolului XX, şi fără îndoială, acela care justifică toată generaţia de scriitori în în­tregime format în vechiul regim. Analiza fină a criticului semnalează performanţele autoarei în privinţa forţei de a da unui timp fizic limitat valoarea unei durate cu derulare lentă şi în consecinţă „greutatea” specifică a „socialismului real” (o societate inertă, arhaică fondată pe privilegii cvasi feudale) „Dimineata pierdută explorează un timp încremenit, fără devenire”, scrie Victor Ivanovici evocând imaginile decrepitudinii oamenilor şi lucrurilor. Asemănând România cu o casă degradată care are nevoie de recondiţionare, autoarea, anticipează în capodopera sa, schimbările politice ce vor veni, cometează criticul evocându-l pe Orwell.


Orbitor şi proza lui Mircea Cărtărescu fac obiectul comentariului lui Denis Wetterwald care apreciază: Suntem în prezenţa unei opera realmente incalificabilă cum sunt incalificabile, ca genuri literare, Omul fără însuşiri de Musil sau Somnambulii de Hermann Broch… Mircea Cărtărescu inovează romanul ca formă supremă de cunoaştere a lumii şi îl încarcă cu sarcini intelectuale cum niciun romancier n-a îndrăznit să o facă înaintea lui.


Lui Daniel Cristea Enache îi revine misiunea de a anliza romanul Le siege de Vienne de Horia Ursu (cartea Românească, 2007) inclus de critic într-un capitol intitulat Timpuri moderne, alături de romanele unui Radu Petrescu sau Petre Cimpoeşu. Vienna e aici evident o parabolă, autorul fixând  climatul sociopolitic al tranziţiei fără sfârşit dintr-o Românie care nu mai are nici o legătură cu la belle époque. Comunismul a aneantizat trecutul pe care-l mai evocă doar vechiturile scoase la talcioc de foşti ca M-me Alieta Ster unul din personajele romanului.


Incursiunea în literatura clasică aduce în acest tablou al literelor române evocat de revista L’Ate­lier du ro­man, numele lui Rebreanu cu omonimul roman Pădurea spânzuraţilor (La foret des pendus), al lui Panait Istrati (Gorki al Blakanilor) sub titlul Une vie de rage et de vaga­bondage, pe Eugene Ionesco, într-un eseu inedit despre „esenţa eternă” a originalului dramaturg al absurdului, de Adrian Mihalache (Blog-notes d’outre–tombe), pe Cioran într-o tabletă lapidară, dar probabil francezii îl consideră de-al lor, pe Caragiale însuşi, cu traducerea schiţelor Tabla de materii-La foire şi tatăl nostru (Notre pere). În acelaşi capitol intitulat Les cahiers de l’Atelier  se află şi traducerea unei proze scurte de Răzvan Petrescu (Farsa)  şi a alteia de Matei Visniec (Le café-pas parol), prezent în volum şi cu un interviu din care  se citeşte traseul literar al scriitorului bilingv şi mai ales al dramaturgului jucat pe nenumărate scene din lume. Extrem de util comentariul asupra unicului roman al lui Alexandru Vona, Ferestre zidite, evocă numele puţin circulat al acestui scriitor emigrat în Franţa în 1948, care ne face să ne gândim la Kafka. Aşa cel puţin apreciază  autorul articolului consacrat lui Vona, Lakis Proguidis scriind: la Vona ca şi la Kafka, visul îşi pierde dimensiunea anecdotică sau alegorică pentru a lua parte de o manieră consubstanţială la arta romanescă.


Peisajul literelor române, a mişcării literare de la noi e completat prin prezentarea unor publicaţii culturale prestigioase precum, Observator cultural, într-un comentriu-interviu de Adrian Mihalache şi, Dilema veche, reprezentată de Radu Cosaşu prin  traducerea unor cronici tipărite în cunoscuta revistă de cultură şi La lettre internationale, despre care  Georges Banu scrie:  La lettre, în versiunea sa actuală invită la  descoperirea aiurea a unor parteneri posibili, la angajarea unor dezbateri, la cultivarea acelei nevoi de comunicare personalizată atât de necesară de când simţim în fiecare moment pericolul comunicării globalizate. Elvin allege, triaz, şi propune un evantai de posibilităţi în care fiecare e liber să se definească la rândul său…

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul