Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Darts

        Gelu Negrea

Ai noştri ca rododendronii!


• Are G. Topārceanu o poezie īn care se răfuieşte cu neīnţelegerea unui critic, un „Zoil” opac. Explică magistral īn ce constă blocajul acestuia, apelīnd la me­tafora lui Spinoza, un „sărman evreu”: „Anume Baruch. Fire de elită/ Īn lume vieţuind cantr-un pustiu:/ Ştia să taie sticla şlefuită/ Şi toţi nerozii īl credeau geamgiu”. Finalul e un īndemn pentru observatorul inabil sau neatent: „Cīnd īmi citeşti poemele şi proza,/ Gīndeşte-te la geamul lui Spinoza.” Să remarcăm īn treacăt excelenţa lui Topārceanu īn materie de versificaţie cīnd, azi, unii membri ai Uniunii Scriitorilor care se laudă că fac poezie cu formă fixă nu sīnt īn stare să producă un sonet cumsecade prozodic, la şapte secole după Dante.


Deunăzi am intrat pe un blog de literatură şi am propus īn cadrul unor comentarii cīteva lecturi din poezia recentă. Au urmat comentarii la comentarii īn care s-au găsit destui să strīmbe din nas la Ion Mureşan, să-i mute a cīta oară fălcile lui Mihail Gălăţanu, să ridice din umeri la Traian T. Coşovei şi Anca Mizumschi şi să remarce că, de fapt, Liviu Ioan Stoiciu scrie proză. Ăsta a fost vīrful dinspre cei care citiseră măcar, spre cinstea lor. Alţii (anonimi fireşte, pentru că moderatorul permite din păcate comentarii anonime) au contrapus lista lor (deşi eu mă referisem strict la volume din 2010-2011) şi anume: Adrian Păunescu, Grigore Vieru şi... Pavel Coruţ, mai nou şi poet, se vede treaba.


Ca īn orice domeniu, şi īn comentarea şi īnţelegerea poezei, mareea incompetenţei şi a prostului gust e atīt de sus – ridicată īn văzduh de mīnia Lunii, cum zice minunat „vărul” Shakespeare – īncīt īnecul e sigur. Dar şi mai sigur e că meşterul e preţuit de meşteri, iar cīrpacii se preţuiesc īntre ei, dīnd meşterului cu tifla. Democraţia internetului a avut un efect bizar: a deschis zăgazurile poeziei proaste, mizerabile, a comenta­riului pe măsură, a reflexivităţii din categoria „Guţă Popīndău” (tot Topārceanu, săracul).


Pentru un surd, un violonist de geniu pare că practică doar o gimnastică bi­zară: freacă repede un băţ de-a latul unei cutii prevăzute cu nişte fire de oţel īntinse, mişcīnd simultan degetele celeilalte mīini īntr-o mecanică fără sens.
Vă propun să ne gīndim, cum atīt de subtil ne invita „minorul poet interbelic” Topārceanu la geamul lui Spinoza. (H.G.)


• Bine spunea īnţeleptul popular şi milenar īntr-una din clipele de graţie ale inspiraţiei sale abisale: cine vānează greşala altuia, cade singur īn ea. Dacă mai era nevoie de o confirmare a acestui adevăr nemilos (dar nu mai era!), ea s-a produs săptămāna trecută pe pagina īntāi a revistei Luceafărul de dimineaţă unde poetul Marin Sorescu a devenit posesorul unui alt nume de botez decīt acela pe care i-l hărăziseră părinţii şi naşul său personal: Marian. Fiind primul dintre cei vinovaţi de impardonabila gafă, mărturisesc că ea a fost, totuşi, neintenţionată, astfel īncāt insinuarea unor binevoitori  cum că am vrut să fac rost de un miel de Paşti pe această cale frauduloasă este neconformă cu realitatea. Nu, n-a fost altceva decāt o regretabilă neatenţie pentru care cer cuvenitele scuze cititorilor oripilaţi de năstruşnica invenţie onomastică.


Incalte, dacă īn loc de Marian ar fi apărut Marina Sorescu mai puteam s-o dau la īntors īntr-un fel pretinzīnd că eroarea a survenit din pricina faptului că numărul de revistă anterior era īn īntregime dedicat femeii...


• Telenovela Monica – Irinel Columbeanu continuă vijelios pe toate canalele media din Romānia. Dar cum adeversarul nu doarme, ea este, de la o vreme, concurată crāncen de o altă istorie cu gust de isterie care ţine cu răsuflarea tăiată īn două populaţia televizoristă a neamului: iminentul divorţ dintre neaoşa Oana Zăvoranu şi latino-lover-ul Pepe.


Cu asemenea cestiuni arzătoare la ordinea zilei de apoi, cui să-i mai ardă de noul cod al muncii sau chiar de cutremurul şi tsunami-ul din Japonia? Ai noştri ca rododendronii!, vorba unui amic al meu, cam mizantrop de felul lui, altfel băiat bun şi patriot naţional īn timpul liber...


• Tot cam naţional, dar īn timpul ser­viciului, se dovedeşte şi Tudor Octavian care, glosānd īn Jurnalul naţional de miercuri, 9 martie a.c. pe tema dictonului divide et impera şi a feluritelor sale variante, riscă, la un moment dat, următoarea afirmaţie: Īn exprimări populare, conceptul este răspāndit prin zicala: Calomniază, calomniază, ceva tot rămāne!


Ba, să am pardon de impresie, dar vorbele īn cauză nu aparţin deloc ariei exprimărilor populare şi nici nu au vreo legătură cu zicala ca specie paremiolo­gică. Le rosteşte faimosul Don Basilio īn scena a VIII-a a actului secund din Bărbierul din Sevilla de Pierre Augustin Caron de Beaumarchais, dramaturg francez (1732 – 1799), iar īn original sună aşa: Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose!


Altfel, articolul lui Tudor Octavian este, ca de obicei, atractiv īn formă şi just īn conţinut.


• La finele săptămānii trecute, īn Turcia oarecum vecină şi prietenă s-a mai consumat un act din drama catastrofică īn numeroase acte de stare civilă ratată Gheorghe Hagi – Galatasaray. După hăulitele şi ţāpuriturile isteroide din presa romānească din urmă cu două luni şi ceva (Istanbulul e la picioarele Regelui, Sultanul Hagi cucereşte Imperiul Otoman şi altele cu acelaşi grad de originalitate şi inteligenţă), tonul triumfalist a decăzut īn reqviem, iar ageamiii care refuzau să vadă că Regele e gol ca antrenor, iar chixul internaţional previzibil īi cāntă acum prohodul carierei pe o mulţime de voci lamentoase.


Nu e treaba mea, dar nici nu mă pot stăpāni să nu spun că, dacă Hagi va continua să rămānă prizonierul orgoliului şi amintirilor sale de jucător şi nu va īncepe să deprindă, cu umilinţă, tainele şi rigorile meseriei de antrenor pornind gospodăreşte de la echipe de valoare mic㠖 hai, medie! –, şansele sale de a rămāne o amintire frumoasă īn memoria iubitorilor fotbalului scad cu fiecare rateu ce se adaugă nefericitelor sale experienţe de la Naţionala Romāniei, de la Steaua, Politehnica Timişoara, Bursa şi Galata, primul descălecat.


Să deie Allah să fie bine, dar ghiaurul necredincios din mine nu īntrevede mari speranţe...


• Articolul lui Andrei Terian Critica parva ad lyricam magnam din ultimul număr al revistei Cultura reprezintă un exemplu nu foarte luminos de execuţie deloc sumar㠖 dimpotrivă, expandată pe două pagini īntregi. Victima este Daniel Cristea-Enache, iar pretextul, cartea sa Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu pe care Andrei Terian o face arşice cu un aplomb suspect. Ne aflăm īn faţa uneia dintre cele mai violente luări de poziţie a unui tānăr critic īn raport cu un coleg de generaţie – fapt de natură să zdruncine convingerea multora īn solidaritatea monolitică a celor mai recente promoţii/grupuri de autori care au năvălit īn haită pe coclaurii literaturii romāne de la origini pānă īn prezent.


Īntrucāt n-am intrat īn posesia volumului lui Daniel Cristea-Enache nu mă pot pronumţa īn privinţa dirimantelor susţineri ale lui Andrei Terian. Faptul īnsă că articolul său apare īn paginile revistei īn care Daniel Cristea Enache a scris ani de-a rāndul, dar pe care a părăsit-o cu puţin timp īn urmă, īmi crează o accentuată stare de disconfort psihic. Poate oi fi eu de modă veche, īnsă ceva īmi spune că astfel de chestii nu prea se fac...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul