Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Tot mai departe de patimi

        Constantin Stan

Simţeam că se īntāmplă ceva. Şi, evident, că nu ştiam ce. Pānă aseară, cānd am īnţeles. Dar, ca să pricepeţi, trebuie să vă dau amănunte. Eu stau īn Colentina. La bloc. La bloc viaţa e cam īn comun. Ştii ce gătesc vecinii după efluviunile ce ţi se strecoară prin toate găurile posibile īn casă, ştii care le e programul după uşile trāntite ale liftului, ştii cānd au făcut chef după zgomote, dar şi după recipientele lăsate la ghenă, ştii cu ce echipă ţin, chiar dacă niciodată nu ai vorbit cu ei despre fotbal. Mai ales la meciurile mari, hai să nu le zic derby-uri, nici nu trebuia să mă uit la televizor ca să ştiu desfăşurarea partidei. Tropăiturile, strigătele victorioase, oftatul din rărunchi, petardele aruncate pe fereastră īmi īnsemnau ca pe răboj cine a īnscris. Īn urmă cu cāţiva ani, unii de la blocul vecin aveau chiar bunul obicei să scoată televizorul afară, pe alee, şi chibiţii se adunau acolo ca la peluză. Īi invidiam şi, uneori, mă trezeam că mă chiorăsc de la etajul zece la televizorul care, de la īnălţimea aia, nu īmi arăta nimic, dar mă făcea să mă simt ca pe stadion.


Sāmbătă, 12 martie, la mine īn bloc, ca şi īn īmprejurimi, a fost o linişte de auzeai zborul ţigării (aprinse) aruncate de vecinul de la 7 direct pe alee. Sāmbătă, de la ora 20.00, a fost meciul Rapid-Dinamo. Pe care, quelle horreur!, vecinii mei colentineni l-au tratat, pardon de expresie, cu spatele. Nu s-a auzit nimic, nimic, nimic. Nu tu claxoane de maşini īnaintea meciului, nu tu hărmălaie de grupuri īntoarse de la meci, nu tu puşti scandānd numele echipei favorite īnsoţite de vorbe nu tocmai civilizate la adresa adversarilor. Īnţeleg că, fiind zero la zero, nula na nula, cum ziceau vecinii bulgari, nu s-a mai dat frāu liber strigătelor ą la Ilie Dobre – goooooooooool!, timp de cāteva zeci de secunde şi pe īnălţimi variabile –, dar să nu aud nici oftaturi, nici picioare īn podea, nici pumni īn pereţi la vreo ratare? Sigur, meciul a fost prost. Dar, credeţi-mă, nu mai prost decāt altele care altădată scoteau mahalaua din minţi. Stau şi eu şi mă īntreb ca Marin Preda: ce să se fi īntāmplat cu colentinenii mei? Să-i fi copleşit sărăcia, traiul cenuşiu din Romānica zilelor noastre pānă īntr-atāt īncāt să-i facă inerţi, apatici şi să renunţe ei chiar şi la bucuriile alea mărunte care erau victoriile echipei favorite, victorii la care un chibiţ adevărat participă cu frenezia de la propriile triumfuri? Să-şi fi rafinat ei gusturile īntr-atāt īncāt, īn locul comunei, ordinarei atracţii exercitate de o partidă de fotbal, să prefere un film de artă, un mers la teatru, o carte citită īn liniştea dormitorului, la veioză? N-aş prea crede! Faptul că nu au renunţat la alte obiceiuri, cum ar fi fumatul īn lift, datul de perete al uşii de la ghenă, cojile de seminţe de pe alei şi cāinii comunitari din holul blocului mă determină să cred că vecinii mei nu au renunţat la fotbal īn favoarea unor preocupări īnalte. Nu, pur şi simplu, au renunţat la patima asta, pentru că fotbalul e prost, nu mai aduce bucurii şi, mai ales, nu mai aduce trăiri, poftă de viaţă. Stadioanele indecent de goale au fost un semnal pe care mai marii şi mai micii fotbalului nostru nu l-au luat īn seamă. Au pus faptul pe seama comodităţii oamenilor şi concurenţei făcute de transmiterea meciurilor la televizor, galeriilor violente şi triviale, nenumăratelor posibilităţi de a te plictisi şi altfel. Oamenii nu se mai duc la stadion pentru că nu mai au ce vedea. Oamenii nu se mai uită nici la televizor cānd se dau meciuri din campionatul nostru (eu īnsumi mă uit mai degrabă la englezi sau la nemţi decāt să casc la Pandurii-Bistriţa). Fotbalul nostru nu mai stārneşte nici interes, nici pasiuni. Fotbalul nostru e ţinut īn viaţă prin televiziuni, dar nu prin spectacolul sportiv, ci prin mahalagismele lui Piţurcă, Meme Stoica, prin urletele isterice ale lui Becali sau Borcea ori prin glumele nesărate, vulgare ale lui Şumudică la conferinţele de presă. Ce să vezi? Tārgu-Mureş-Oţelul? Ce chin, ce mingii bubuite ca pe tăpşanul din Pocreaca pe vremea campionatelor săteşti! Brăneşti-Steaua? Ca să-l vezi pe bietul atacant de la Brăneşti trăgānd īn bălării de teamă să nu aibă soarta lui Bunică, ăl de strică socotelile de blat, tot pe stadionul ăla din Buzău, băgānd mingea īn poartă spre disperarea antrenorului, patronului şi colegilor săi?! Rapid-Dinamo – expresie a neputinţei de a da mai mult de două pase bune consecutiv sau de a băga mingea īn poartă de la 6 m?


E jale mare! Pe seceta asta de fotbal, pe scăderea dramatică de interes pentru fotbal, Dumitru Dragomir e un performer că poate scoate atāta bănet de pe urma vānzării drepturilor de televizare. Pentru prestaţia pe care o au, multe echipe şi mulţi fotbalişti ar trebui să plătească spre a fi văzuţi la televizor!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul