Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Faţa ascunsă a adolescenţei

        Simona-Grazia Dima

Elogioasele prezentări de pe copertele unui recent roman nord-american de Francine Prose, Goldengrove (New York, HarperCollins Publi­shers, 2008), mi-au atras atenţia asupra lui. Era descris ca „unul dintre marile romane despre adolescenţă”, alături de cele clasice ale lui Henry James ori L.P. Hartley (Donna Seaman), operă a unei „povestitoare de talie mondială” (Russel Banks). Autoarea a publicat 15 volume de proză, este preşedinta PEN-Clubului american şi trăieşte la New York. Emanând o vrajă poetică indiscutabilă, Goldengrove este un roman scris cu multă empatie şi cu un simţ al limbii fin şi nuanţat, nutrit de o vastă cultură. Totodată, dovedeşte o aprofundată cunoaştere a societăţii americane contemporane, precum şi grija pentru evoluţia tinerilor. Naraţiunea urmează paşii infini­tezimali prin care Nico, o adolescentă dintr-un orăşel american, Emersonville, depăşeşte trauma psihologică pricinuită de moartea bruscă a surorii ei mai mari, Margaret. Mai mult decât atât, pune în discuţie dobândirea independenţei lăuntrice, locul pe care trebuie să şi-l câştige fiecare om în viaţă, conform personalităţii sale unice.


Margaret era vedeta familiei, o cântăreaţă de talent (absolventă de liceu, ea se pregăteşte să plece la un colegiu din Ohio), dar şi o imitatoare împătimită (addicted) a unor mari actori, în special din filmele în alb şi negru. Ea s-a ilustrat şi prin felul de a interpreta (cu o anumită perversitate), la spectacole liceale, un cântec anodin, astfel încât să-l facă să pară o bombă sexi (sic!). Nico, în schimb, stătea în umbra ei şi îi servea drept paravan în escapadele erotice cu Aaron, un băiat la fel de talentat, dar la pictură, aflat şi el, acum, la ora despărţirii de orăşelul natal, spre a urma studii superioare. Surorile sunt fiicele unui cuplu de foşti hippies, în prezent paşnicii proprietari ai unei case de lângă un lac, precum şi ai unei librării numite Goldengrove.


Vara, după terminarea liceului, cele două su­rori discută, într-o barcă, Margaret gesticulează, trage câteva fumuri de ţigară, deşi Nico îi atrage atenţia că nu are voie, din cauza bolii ei de inimă, şi că nu face bine nici înşelând astfel încrederea părinţilor. Diferenţa dintre surori e decisă: Nico e gânditoarea, cea interesată de ordinea şi logica lucrurilor, deocamdată timidă, dezorientată, copleşită de personalitatea surorii. Discuţia ajunge, inevitabil, la Aaron, prietenul lui Margaret, cu care aceasta a avut recent o ceartă misterioasă. Nico încearcă să afle mai mult, dar Margaret o salută hâtru, cu un gest copiat de la Ginger Rogers, după care plonjează în lac, pentru a nu mai ieşi niciodată vie la suprafaţă.


După înmormântare, Nico îşi află liniştea în magazinul familiei. Acolo, printre cărţi, află sursa numelui surorii ei: un vechi poem trist, intitulat Goldengrove, ceea ce o înfurie. Întregul roman va reda revolta fetei faţă de tot ce e artificial şi livresc. Din fericire, Nico e mult mai robustă decât sora ei şi are o admirabilă demnitate. La magazin o vizitează Aaron, care îi propune să o de­plângă împreună pe dispărută. Ambiguitatea vârstei e excelent surprinsă: fiorul unei posibile iubiri o bântuia de multă vreme pe complexata Nico, deşi ea nu cuteza să şi-o mărturisească.


Acum, Aaron îi cere să reactiveze ri­tualurile re­petate cu Margaret odinioară, să viziteze cabana, unde, separat de restul familiei lui, are un studio de pictură, să vizioneze filmele pe care, altădată, el le văzuse cu Margaret. Ciclul minciunii, trăit de sora ei, practic, reîncepe, căci şi Nico ţine secrete aceste ieşiri faţă de părinţi. O notă falsă persistă, deoarece Aaron nu o iubeşte pe Nico sincer, ci se dovedeşte a fi un Pygmalion eşuat, dement, care acţionează în transă, lezând personalitatea timidă, dar cu spirit de discernământ, a tinerei Nico.


Ea se îndrăgosteşte, însă, cu adevărat şi tocmai autenticitatea sentimentului (combinată cu o gândire sănătoasă) o salvează, ferind-o de excese, deşi nu o împiedică să ducă experienţa prea departe, până la a fi agresată erotic de Aaron, reuşind totuşi să se elibereze din strânsoarea lui, precum şi din atmosfera imundă a cabanei. Lupta eroinei cu ea însăşi, pentru autocunoaştere şi o sporită responsabilizare, e surprinsă în tot dramatismul ei. În final, Nico îşi dă seama că îndărătul hăituirii ei de către spiritul surorii sale stă propria-i dorinţă de autoînşelare. Din acel moment, purcede la o dureroasă, dar necesară tentativă de autopurificare lă­untrică.


Există, însă, în roman şi o scenă care punc­tează una din limitele viziunii eroinei şi, implicit, a autoarei, anume un tezism voalat, dar corosiv, constând în virulenta denigrare a artei şi a artiştilor. Într-una din scenele-cheie ale cărţii, Aaron îi pune fetei o melodie, neplăcută pentru ea, ce-i sugerează extincţia. Află că vocea este a cântăreţei germane din anii ’80, Nico, de la care îşi primise ea însăşi prenumele, moartă prematur, din exces de droguri şi alcool. Geloasă în chip inutil, Nico de azi o condamnă irevocabil pe cealaltă, făcând o gravă confuzie între eul biografic şi cel artistic. În acest punct, opinia moartei Margaret, invocată de Aaron, este cea corectă: nemţoaica Nico fusese o mare artistă, în pofida unei vieţi pline de erori.


Fără îndoială, Goldengrove este un roman interesant, bine scris, care pune cu hotărâre probleme importante. Nu ştiu dacă este de valoarea scrierilor lui Henry James, cred că nu egalează fertila ambiguitate a acestora, acea nebunie creatoare ce lasă sensul ultim deschis, în pofida tensiunii insuportabile (ca, de pildă, în The Turning of the Screw).

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul