Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Beatrice către Dante

        Valeria Sitaru

Il  mio Dante,
Ai zis: toate lucrurile de subceresc sunt făcute pentru om..., şi te-ai īncruntat la norii de primăvară care alergau odată cu vāntul. Am īntins māna spre ei. Cum te cheamă? m-ai īntrebat. Nu am răspuns. Dar omul e făcut numai pentru el..., ai şuierat atingāndu-mi privirea, parcă. Am zāmbit. Un băieţel de zece ani s-ar fi supărat dacă ar fi aflat că şi o fetiţă de nouă ani ştie fraze impresionante din Brunetto Latino, īn vulgariană. Eram īn curtea umedă din Palazzo dei Cechi. Purtate de vānt, ţipetele celorlalţi copii se căţărau pe ziduri, pānă-n vārful turnului, şi, de-acolo, evadau stingāndu-se īn Piazza della Signoria. E fiica lui Folco Portinari, a răspuns īn locul meu Gemma Donati, dar n-are nici un nume! Amāndouă purtam rochiţe roşii, numai că, a mea, nu mai avea ghirlanda de flori a sărbătorii, o smulsese chiar Gemma. Din joacă. Părea să fie anul 1274. Florenţa. Nu ştiu de ce, ai plāns.


După nouă ani, īn cea de-a noua zi a lunii a noua, la ora nouă, traversam piazetta din faţa bisericii Santa Margherita dei Cerchi īnsoţită de o doamnă şi de Monna Tessa, guvernanta familiei mele. Era o ploaie uşoară īn acea zi. Sprijinit de un pod invizibil pānă atunci, am văzut cum un tānăr se-ncrunta la norii care nu mai alergau ca altădată. Am īntins māna spre tine, il mio Dante. Şi, iar am zāmbit.  O muzică neomenească se-auzea, iar rezonanţele ei mi-au oprit pentru cāteva clipe respiraţia. Īntre inimă şi plămāni se-nvārteau nişte sfere. Cald şi rece. Rece şi sec. Verde şi rece. Purtam o rochie albă, cum ai spus de 9999 de ori. Iată inima ta, īmi cāntau cele opt sirene la unison. Circulaţia erotică a sufletului e sonoră şi vocală.


Ştiam totul despre tine. Mama-ţi murise, tatăl ucis avea sufletul legat - crunta răzbunare a fiului īntārzia să vină şi mulţi vorbeau de laşitatea ta, īl cunoşteai pe Virgiliu pe de rost, sinistrul Voto se pronunţase urmānd să aibă loc căsătoria ta cu Gemma. Era cu siguranţă anul 1283.  Aflasem că sufletele, īn cer, devin mult mai frumoase decāt sunt pe pămānt, Picardia Donati era deja īn Paradis, murise după nuntă, iar eu, la rāndul meu, eram promisă bancherului Simone de Bardi. Te iubeam.
 
Ştiam că fastul politic acoperea marile scandaluri bancare, că florinii se-nmulţeau din delicte şi războaie, că lupta dintre papalitate şi Filip cel Frumos antrena lipsa de securitate şi favoriza luptele īntre clanurile guelfilor albi şi negri - putreda elită a Florenţei şi a lumii.


Ştiam că a iubi e a vrea binele celui pe care-l iubeşti. Amor. Dilectio. Caritas. Amicitia. Nu zāmbi, ştiam şi aristoteliana. Thomas d’Aquino, īnsă, mă īngrozea spunānd că binele particular e inferior binelui politic sau al comuni­tăţii. Şi, de aceea, binele trebuie să cuprindă toate realităţile care īnconjoară o fiinţă, pentru că el, acel Bine, e principiul vieţii. Oh! bonum difusium. Oh! viaţa. Cīt şi legăturile dintre oameni. Amintindu-mi, simt fiorul spaimei.


Am crezut īn bine iar acel Bine m-a depăşit infinit. Te-ai căsătorit īn anul 1285. Gemma Donati l-a născut pe Pietro Alligheri. Nu mai credeam să-nvăţ a muri vreodată. Şi, iată, am ajuns īn Paradis. Tomas d’Aquino, subversivul Siger de Brabate, Albert cel Mare şi alţii se plimbă prin eterna grădină. Şi-au pierdut memoria, trece lumina prin ei ca prin īngeri, tac extatic. Mişcările lor lasă semne prin aer, nişte globuri de cristal aducānd a nori. Sunt preafericiţi. Oare ce mai fac Francesca şi Paolo īn Infern? Eu, sunt cea care sunt.
Omul, cel care poartă īn el un suflet, are, spre deosebire de celalte animale, vocea. Cine-o fi zis asta? Uite că īncepe să mă lase şi pe mine memoria. Numai după felul īn care sună cuvāntul prin vocea sa i se poate recunoaşte natura sufletului. Il mio Dante, vocea ta strigāndu-mă dragostea mă-nfioară şi nu sunt ascunzători īn Paradis. Doar heruvimii se pot ascunde după aştri. Unde să cad? Pe ce planetă eşti? Sau, imaginează-ţi că vii iar. Şi nouă pe noi redă-ne īn dulcele stil clasic. De 9999 de ori.
Beatrice

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul