Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Scriitorul romān şi gloria internaţională

        Radu Aldulescu

Promovarea literaturii romāne īn străinătate prin traduceri este sau ar trebui să fie o componentă de bază īn mecanismul politicilor culturale. Este sau ar trebui să fie un obiectiv cultural de maxim interes naţional. Īn ce măsură a fost realizat acest obiectiv īn ultimii douăzeci de ani de literatură īn regim de libertate se poate vedea cu ochiul liber: dintre ţările est-europene foste comuniste care au suportat rigorile cenzurii ideologice, avem una din cele mai slabe reprezentări pe piaţa occidentală de carte. Nu ne comparăm cu ruşii şi polonezii, cu limbi de o mai mare acoperire şi cu tradiţii culturale de un cu totul alt calibru, dar suntem totodată sub unguri, cehi, sīrbi şi albanezi chiar – nu există un scriitor romān la fel de iubit īn Occident precum Ismail Kadare.


Cīt din această stare de fapt se datorează valorii scriitorilor, canonului autoimpus şi recunoscut īntre graniţe care să rezoneze cu exigenţele din afară, şi cīt felului cum se desfăşoară politicile de traducere şi promovare īn străinătate a literaturii romāne? Cele două aspecte se condiţionează reciproc, iar de la un punct īncolo se suprapun. Exişti ca scriitor pasibil de a duce faima literaturii romāne peste graniţe cīştigīnd Nobelul sau Goncourd-ul sau Galimard-ul doar īn măsura īn care intri īn vederea politicilor literare. Instituţiile culturale de stat sau private, editurile, grupurile de interes potente financiar, care fac oficii de agent literar, promovează, prin traduceri la edituri importante, autori susţinuţi şi īn ţară, pe care-i consideră capabili să rupă gura tīrgului afară. Ceea ce, pīnă-n momentul de faţă cel puţin, nu s-a īntīmplat. Nici un scriitor romān n-a obţinut premii importante internaţionale care să-l situeze īn fruntea topurilor. Există īn Romānia un astfel de autor? Īn cazul īn care există, el nu se află īn vederea politicilor literare. O eventualitate īnde­obşte neluată īn seamă, ocultată īn comentariile şi luările de poziţie oficiale ale celor implicaţi īn fenomen – un subiect tabu aşadar, vehiculat mai mult īn culise şi extrem de rar abordat oficial, īn conferinţe, simpozioane sau presa culturală: suntem o literatură mică īn Europa şi īn lume, care-şi conservă şi-şi menţine cu osīrdie acest statut printr-o politică culturală adecvată.


Care au fost, de-a lungul timpului, cei mai traduşi scriitori, socotiţi cei mai reprezentativi? Cred că, īn ultimii 50-60 de ani, pe perioade (proletcultism – simulare de dezgheţ ideologic – postcomunism), restrīngīnd lista la maximum, cam aceştia ar fi campionii traducerilor: Zaharia Stancu, Marin Sorescu, Mircea Cărtărescu. Aceştia şi alţii asemenea, de mai mică acoperire, au devenit, graţie operei lor, obiective culturale de maxim interes naţional. Mi se pare relevant faptul că aceştia n-au ajuns nici pe departe să fie cunoscuţi ca alţi romāni precum Ionescu, Cioran sau Eliade, care s-au transplantat şi afirmat īn alte culturi şi limbi şi aparţin acelor limbi şi culturi şi care, dacă ar fi rămas īn ţara de baştină, nu e sigur nici dacă ar fi supravieţuit cultural, necum să performeze afară. Mi se pare, de asemenea, relevant, sugestiv felul cum au penetrat respectivii campioni ai traducerilor piaţa de carte internaţională, folosind, practic, aceleaşi filiere prin care a pătruns īn Occident şi īn lume cel mai tradus şi mai promovat autor romān vreme de 25 de ani bătuţi pe muche, formīndu-şi o imagine care l-a impus ireversibil drept unul dintre cele mai reprezentative simboluri naţionale – l-am numit pe N. Ceauşescu. Mi se pare, de asemenea, sugestiv şi simptomatic că respectivul, ca trainic şi extrem de lucrativ obiect al muncii al acelor filiere, create şi menţinute īn stare de funcţionare, după cum se ştie, de Securitatea statului romān, viza obţinerea unui Premiu Nobel, e adevărat că pentru pace, dar ce mai contează? Cel mai de succes scriitor romān şi cel mai valoros (conform unor regulamente de ordine interioară, īndeobşte neīmpărtăşite de topurile internaţionale) vizează şi el un Premiu Nobel prin filiere īnrudite cu cele care au vizat Nobelul pentru pace, aflate sub influenţa S.R.I.-ului; chiar dacă nu am dovezi punctuale īn acest sens, dat fiind că respectivii dintotdeauna au existat şi au lucrat sub acoperire, nici un om cīt de cīt familiarizat cu partea văzută a politicilor culturale nu mă poate contrazice.


Concluzia pe care mă īncumet să o trag de aici este că respectivele filiere sunt aducătoare de pagubă şi nenorocire poate chiar prin felul cum acţionează, indentificīnd politicile literare cu politica propriuzisă, care nici ea nu e ce vrea să pară, vizīnd ceea ce este numit īndeobşte cu sintagma formă fără fond. Primează şi face legea, adică, imaginea īn spatele căreia nu se află mare lucru şi care cel mai adesea nu reuşeşte să impresioneze juriile marilor premii internaţionale.


Au existat şi există īn spaţiul literar autohton priorităţi şi interese, simpatii şi idiosincrazii care nu ţin cont de valoare, aş īndrăzni să spun că acum chiar mai mult decīt pe vremea comunismului. Au existat şi există diverse forme de sprijin ocult şi diverse forme de piedici oculte capabile să facă din alb negru şi invers. Literatura nu-i un domeniu precum fotbalul sau politica, la care se pricepe toată lumea, aşa īncīt aleşii pricepuţi, mai ales atunci cīnd sunt dotaţi cu tupeu (tupeul mediocrilor care fac legea), īşi permit tot felul de libertăţi. Au existat şi există orgolii exacerbate, megalomanie, paranoia, provocate de haosul valoric, dar şi invocate-inventate de cei care fac jocurile, activişti culturali sănătoşi mintal, dar lipsiţi de orice fel de rudiment de organ pentru literatură.


Au existat cel puţin zece romancieri contemporani cu Zaharia Stancu īn mod net mai valoroşi decīt el, omologaţi ca atare de critică şi la vremea respectivă, şi mai īncoace. Zaharia Stancu, īnsă, a fost un preşedinte al Uniunii Scriitorilor foarte iubit, dat fiind că el dădea bani confraţilor cam tot aşa cum A. Păunescu a dat indemnizaţii de merit confraţilor şi cam tot aşa cum Iliescu a dat pămīnt ţăranilor. Z. Stancu a fost, de asemenea, un scriitor polivalent. A făcut şi gazetărie politică angajată pīnă-n ’48 şi-n comunism. A scris şi poezie. Unii spun că a fost mai bun poet decīt romancier, dar au existat cel puţin douăzeci de poeţi net mai valoroşi contemporani cu el. Ceea ce nu l-a īmpiedicat altminteri să fie cel mai tradus scriitor romān timp de vreo 20 de ani, īn cīteva zeci de limbi şi-n tiraje de milioane de exemplare, care s-au adăugat milioanelor de exemplare editate īn ţară.


Cu mici deosebiri impuse de vremurile īn schimbare ale simulării de dezgheţ ideologic din anii ’60-’80, cam la fel au stat lucrurile şi cu Marin Sorescu. Şi pe vremea lui au existat cel puţin zece poeţi īn mod net mai valoroşi. Unul din ei a fost chiar tīnărul Mircea Cărtărescu, care, īn pofida talentului său excepţional, n-ajungea īncă la strugurii succesului care să-i deschidă calea spre Occident prin traduceri. O cale bine păzită altminteri – se spune că, atunci cīnd era īntrebat īn străinătate dacă mai sunt poeţi īn Romānia, lui Marin Sorescu i se bloca instantaneu maxilarul. El a fost, de asemenea, un scriitor polivalent. A scris şi proză, roman, păstrīndu-şi neatins statutul de cel mai tradus şi cel mai călătorit scriitor romān din vremea comunismului, deşi la vremea respectivă existau cel puţin douăzeci de prozatori īn mod net mai valoroşi decīt el. A scris şi critică, şi dramaturgie īn aceeaşi notă care a făcut din opera şi numele său obiecte de patrimoniu naţional. Cărţile lui (īn jur de 50 de titluri) au apărut īn nişte zeci de milioane de exemplare īn ţară şi peste hotare.


Mircea Cărtărescu, cel mai tradus scriitor din postcomunism, este şi el un autor polivalent. A scris poezie (nu ştiu dacă īn prezent mai scrie), jurnal, literatură pentru copii, eseuri de critică literară, gazetărie culturală şi politică, dar calul de bătaie īn privinţa traducerilor şi al afirmării īn topurile literare occidentale este proza. Se pare că acesta a fost principalul motiv pentru care Cărtărescu s-a concentrat mai ales asupra prozei şi asupra trilogiei Orbitor la care a lucrat circa 15 ani. Am scris īn cīteva rīnduri despre părţi din această trilogie şi mi s-a sugerat sau mi s-a spus de-a dreptul că nu-i deloc īnţelept ceea ce fac. Oricum, īn urma obiecţiilor mele, un critic extrem de influent mi-a pus eticheta de analfabet moral. Recent, o traducătoare īn limba germană, foarte căutată de scriitorii romāni (l-a tradus şi pe Cărtărescu īn limba lui Goethe), mi-a spus că m-a propus la două edituri importante din Berlin, dar că mă roagă foarte mult, totodată, să nu mai aduc vorba despre Cărtărescu. Adică, fie īl pomenesc pozitiv-cordial, fie nu-l pomenesc deloc dacă am obiecţii la scrisul său. Cum-necum, este un subiect tabu. Şi dacă eu n-am īnţeles asta la timpul potrivit, fiindcă tot vorbeam de paranoia, n-am decīt să suport consecinţele: nici una din cărţile mele n-a apărut la vreo editură din străinătate.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul