Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Absenţ reţetei şi egocentrismul autorului

        Călin Stănculescu

Al treilea film de ficţiune de lungmetraj semnat de Cristi Puiu – nu iau īn discuţie Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, premiat, minimalist şi previzibil – īn triplă calitate, regizor, scenarist şi principal interpret, este un exemplu de cinema non-comercial. Atributul se referă, mai ales, la aspiraţia realizatorului de a crea un eseu existenţialist asupra portretului unui criminal. Portretul se vrea construit dinăuntrul personajului, motivaţiile actelor extreme fiind deseori anunţate doar de amănunte anodine, unele cernute de-a lungul peliculei cu intenţia mai ales de a deruta decāt de a lumina figura lui Viorel.


Filmul debutează cu o lungă secvenţă locuită de un bărbat şi o femeie ce discută despre bunica Scufiţei Roşii, māncată de lup, şi despre vestimentaţia acesteia īn burta fiorosului agresor. Viorel, bărbatul, se pare inginer metalurg, porneşte apoi īntr-o lungă călătorie prin mahalale, la uzina unde lucrează, pentru a recupera nişte bani, caută două percutoare pentru puşca de vānătoare ce-l aşteaptă pentru a fi utilizată la secerarea unor vieţi. Personajul este īncrāncenat, sumbru, violent, se plimbă cu şi fără rost, urmăreşte semeni, trece printr-o uzină delabrată, prin margini de oraş, traversează căi ferate, mai trece prin propriul apartament igrasios şi īn curs de amenajare. Mizeria materială o prefaţează pe cea umană, care se va dezlănţui fără spectaculozitate, benign, aproape atipic. Nu ştim ce caută eroul nostru, sau al lui Cristi Puiu, nu ştim ce i s-a īntāmplat, ce doreşte, la ce aspiră, nu-i cunoaştem temperatura relaţiilor cu familia, cu mama sa, cu prietenii, dacă-i are, cu oamenii, īn general. Ştim doar că el comite crime şi spre sfārşitul filmului, lung de aproape trei ore, se predă poliţiei.


Fragmentele zilei trăite de Viorel īn faţa spectatorilor se compun īntr-un neterminat puzzle, privitorilor rămānāndu-le nu doar semnele de īntrebare asupra motivaţiilor eroului, ci şi misiunea dificilă de a avansa posibile rezolvări, de a construi verosimile justificări, de a umple goluri ce ţin de stilistica autorului. Refuzānd reţete, cineastul nu este un inovator. El se apropie de iluştri īnaintaşi precum Bresson, Bergman sau Lars von Trier. Dar e mai greu să atingi şi valoarea celor din urmă.


La Gala premierei filmului, regizorul a fost decorat de ES Domnul Henri Paul, Ambasadorul Republicii Franceze la Bucu­reşti, care cita dintr-un coleg de breaslă: „cinematograful romānesc se īmparte īn ACP şi PCP”, adică ante Cristi Puiu şi post Cristi Puiu. Afirmaţia mi se pare exagerată, deşi opera lui Cristi Puiu nu poate fi minimalizată, īn ciuda căutărilor vizānd identitatea umană, toleranţa sau profunzimea inconştientului, teme oricum ocolite copios de alţi autori de film. Aurora, film premiat la festivaluri internaţionale, gustat de o bună parte a criticii de film, rămāne o operă cu rare valenţe comerciale, cu un impact de neobservat asupra majorităţii spectatorilor. Să fie de vină dificultatea īnţelegerii mesajului unui autor īn căutare disperată de sine sau doar egocentrismul său supraevaluat pānă la limite greu de īnţeles? Viitorul ne va răspunde, poate, la această īntrebare. Pe ecrane mai rulează un film prost, Copilăria lui Icar, semnat de Alex Iordăchescu, cu răposatul Guillaume Depardieu īn rolul principal. Povestea cu iz de SF este plină de platitudini filmate la Sanatoriul „Ana Aslan”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul