Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie britanică

        Nadina Vişan


Proiectul european pRO – Traducerea poeziei contemporane, din care face parte eşantionul liric de mai jos, este iniţiat de prof. dr. Lidia VIANU (Director al Centrului pentru Traducerea şi Interpretarea Textului Contemporan, Universitatea Bucureşti) şi ANNE STEWART (Agent literar, Londra: http://www.poetrypf.co.uk/).


Parteneri: CTITC (Universitatea Bucureşti), poetry pf (Londra), revista CTITC online Translation Café (http://www.e-scoala.ro/ctitc/index.html, director: Lidia Vianu), Radio Romania Cultural (redactor: Dan Verona), Consiliul Britanic Bucureşti, Revista Luceafărul (director: Dan Cristea), PEN Clubul Român.


Mimi Khalvati


Doar ca să-ţi spun


Mi-e dor de tine – o să-ţi spun pe rând –


Şi dimineaţa, şi la prânz şi seara,


Când mi-este greu mi-e dor, şi-atuncea când


Se-ntâmplă ceva bun din când în când.


Mi-e dor de tine chiar şi-n intervaluri


Când e pustiu, cu nuanţă cenuşie


Cum pistele tânjesc după verzi maluri


Matrozul după harta-i de hârtie.


Mi-e dor aşa cum fluxul vrea o culme


Cum o biserică-şi vrea turma bunăoară


Cum londonezii-n parcuri vor să umble


Şi cum refugiaţii-şi cat-o ţară.


Vechea-mi nencredere îmi piere,


Deşi necazuri noi mă împresoară,


Mi-e dor de vas, de mal, de vechi unghere,


De film, de glumă şi de poanta-i rară.


Sunt un inadaptat în propria lui piele


Sunt ca o mână neînmănuşată,


Sunt un arcuş dar fără de viole,


Sunt o amoebă iubind întâia dată.


Ba chiar în timp ce număr pietricele


Şi despic firu-n patru mult şi bine


Tot căutând să ticluiesc alte modele


Prin care să îmi fie dor de tine.


Sunt un Crăciun lipsit de vâsc şi nea


Un artificiu care nu se-aprinde,


Şi lipsa lui Romeo e-aşa grea,


Că pân şi cu călugărul m-aş prinde.


Da, sunt partida începută prost,


O partitură-n care nu mai este cântec,


O fată bună, dar fără de rost,


Un clopot făr de dangăt în pântec.


O şans-aveam, nefolosită bine,


Am spulberat-o când n-am zis cuvântul


În ziua-n care m-ai sunat spunându-mi


Mi-e dor, mi-e dor, mi-e tare dor de tine…


Note familiale de subsol


Cu bra?ele-n chiuvetă ascult pe jumătate


Cum cineva îmi ?ine companie:


„Vai, cât de scumpă este, nu?“


M-opresc ?i, plină de uimire,


Îmi dau seama, văzând dintr-o dată


Prin ochii oaspe?ilor, cât de mică pare;


Prigorie ciripind cu alte mame


Ce, doamne, bine că nu-s ale mele.


Tata trânte?te-o glumă de la depărtare


Interpretându-mi alian?ele aiurea.


Decade de regret ce încă nu au ?anse


Să o transforme într-o prad-u?oară.


Dar râsul lui e-un balon cald, te-mbie


Să-i cazi în mreje, ca ?i cutele obrazului,


?i pânza de pe ochi, prin care ?tiu


Că ?i ai mei se vor uita curând.


Copiii-mi sunt alături, ca întotdeauna, fiul meu


Dormind încă, între învelitori


Pe care nu le mai ating. E-ntotdeauna


Iubitor cu mine. A spune, a crede asta


Pare suspect într-o lume ca a noastră


Cum oare am scăpat a?a ceva?


Fiica mea e gata să se-mpleticească înăuntru


Târziu ca de-obicei, fii bună, mamă,


Tot trăncănind în zgomotul veselei,


Cu sânii lângă bra?ul meu.


Nimic nu pare să o tulbure: jene


Ce încă mă doboar-acum la vârsta asta.


E plină până-n gât de vitejie


Aerul proaspăt de pe-obraji e ca vopseaua de război


?i adunată-n asta – în iubirea asta…


Ce m-o fi zgândărit să îmi doresc mai mult?


George Szirtes


Cea mai răcoroasă încăpere din cetate


Aceasta-i cea mai răcoroasă încăpere din cetate


trei geamuri văd de asta, iar frunzele


asemeni unor pete-ntunecate,


ofer-o blând-opacitate


prin care-ntreaga cameră respiră


?i mai apoi, atunci când plouă


ferestrele răspund îngrijorate,


bătaie de bătaie, ?i-umezeală


îmbracă geamurile-n rouă;


o cataractă prin care zărim


reflexii-ale-unei lămpi aprinse doar când plouă.


O cameră-i prietenoasă cel mai tare


Când ce-i afară nu pătrunde-n ea. Să dormi


i-atuncea cel mai bine. Salbe sclipitoare


de apă ce pe piept i-atârnă


păzesc această pace ?i păstrează


tăcere-atunci când plouă.


Catherine Byron


După Propertius I.xix


Nu negura finală mă-nspăimântă,


Când ţintuit în raclă aştept focul.


Nici coasa ce-mi ia numele şi locul


Ci doar că trecerea nu mi-o vei şti.


În locul orb chem bucuria noastră


Iar mâna mea de abur vrea să atingă…


Şi viu cătam mereu, eram nălucă,


Iubirea mea-ţi îngheaţă răsuflarea.


Ce dac-ai să m-urmezi peste decade?


Voi bântui prin trupu-ţi pân la moarte,


Şi-n lungul vremii jarul te va arde,


Mânia mea. Aşa-ndur nefiinţa.


Traduceri de Nadina Vişan

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul