Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Gheorghe PANTELIE, zbucium şi izbăvire

        Iolanda Malamen

La şaptezeci de ani pe care i-ar fi īmplinit la sfīrşitul acestui an, pictorul Gheorghe Pantelie (m. 2008) ar fi fost, cu siguranţă, dacă moartea nu l-ar fi īnălţat brusc la Ceruri, acelaşi teoretician revolut şi pasional īn ce priveşte „rosturile” artei şi acelaşi intransigent şi avar deconspirator al propriei opere, la care a migălit toată viaţa, avīnd conştienţa valorii.


Gīndindu-mă acum la picturile rămase de la el – din păcate, nu foarte numeroase –, īmi dau seama că nici nu se putea ca Gheorghe Pantelie să-şi īmpartă mai bine decīt a făcut-o, īn cele aproape cinci decenii, timpul creator īntre profesorat, atelier, descoperirea imaginarului (care avea să reprezinte un zbucium continuu, dar şi izbăvire), dialoguri şi mult, mult nesomn. Rareori mi-a fost dat să văd un spirit mai disponibil dialogului, rareori am văzut un artist mai neconcesiv cu superficialitatea şi cu locul comun şi rareori am văzut un artist la care acea stare ataraxică, necesară oricărui creator, să fie trăită, īn mod paradoxal, ca opusul ei, prin frămīntări, nelinişti şi elan paroxistic. Am privit adesea cărţile despre artă, din propria bibliotecă, pe care le citea şi recitea, le adnota, le sublinia febril, pīnă cīnd paginile se desprindeau din legături. Era categoric şi volubil cu lucrurile pe care le iubea. Era un meşteşugar īn căutarea absolutului, care dispreţuia improvizaţiile şi credea cu ardoare īn misionarismul social al artistului. Piteştiul a fost pentru el o matrice sufletească, un spaţiu de care nu s-a putut desprinde niciodată, deşi unele tentative au existat de-a lungul anilor.


Nu lipseau, bineīnţeles, ierarhizările proprii, amplu şi bine fondate, care exprimau venerări, afilieri şi convingeri lucide. Interesat de ceea ce produc tinerii artişti, era adeptul necesităţii tuturor experimentelor.


S-a născut la Piteşti, la 25 decembrie 1941. Absolvent al Institutului de Artă Plastic㠄Nicolae Grigorescu”, Secţia de Pictură, promoţia 1971, devine membru UAP īn 1975.


Īncepīnd din 1971, deschide peste 30 de expoziţii personale şi participă la altele de grup, īn galerii şi muzee din ţară, īn Bucureşti, īn Polonia, Germania, Ungaria ş.a.m.d. Deţinător al Premiului Republican de Pictură (1974), Premiul de Excelenţă Argeş (2002-2003), Premiul pentru activitate expoziţională (2003). Călătorii de studii īn Grecia, Bulgaria, URSS, Germania, Polonia, Ungaria. Prezenţe īn colecţii particulare din Romānia, SUA, Germania, Polonia, Italia. Apariţii la emisiuni culturale la Radio şi TV, cronici īn revista Arta, figurează īn Istoria Picturii Romāneşti (Vasile Florea şi Marin Mihalache), Enciclopedia artiştilor plastici romāni (vol. V), Dicţionarul personalităţilor din Romānia, ediţia, 2003, ş.a.m.d.


Pictura lui Gheorghe Pantelie, ca sens şi dezvoltare, nu are acele treceri de la un limbaj la altul care să-i īmpartă stilistic creaţia īn perioade perfect opozante. Artistul şi-a īnchinat toată viaţa (chiar dacă au existat momente īn care imaginarul s-a relaxat īn verva unor jocuri), materializīnd valorile cromatice ale caldului şi recelui, cu consecvenţă aproape ştiinţifică, īncercărilor de a decodifica legile cele mai subtile ale luminii şi umbrelor. De altfel, artistul īnsuşi mărturisea: „Pictura mea stă la mijloc, īntre lumină şi īntuneric”. Īnaintīnd īn mistica ei, īn interiorul indescifrabilelor nuanţe, pictura a fost cea care i-a motivat gīndirea şi i-a adus imense satisfacţii. Sensibilitate raţională, artistul cerceta, comunica şi se reflecta īn traiectoriile cărora spiritul le dădea libertatea de-a īnainta. Din „manevrări” cromatice pointiliste, cu dispersarea lor rafinată şi muzicalitate cosmică, şi-a „civilizat” sensibilitatea mīntuindu-se de hăuri şi de expansiunea galopantă a trufiilor. Superioritatea lui ca artist consta īn a fi mereu īn răspăr cu lucrurile unanim acceptate, cele care lenevesc spiritul.


Gheorghe Pantelie nu este un pictor al intuiţiei şi al obsesiei formale şi nici un izbăvitor de lumi palpabile nici măcar atunci cīnd īşi pictează ibricul īn care-şi face cafeaua şi nici cīnd polemizează cu umor pe subiecte de haos social şi economic postdecembrist. Picta īn transa limbajului vertebrat (cel care nu-şi etalează suficienţele) şi surprindea hieraticul sau pīlpīirile viului, decelīnd, ordonīnd şi destăinuind. Clădea şi refăcea, filtra şi risipea miriade de puncte cromatice, cu care-şi construia imaginarul. Īnfloriri stranii, vegetaţii monadelfe, naturi statice, aflate parcă īntr-o enigmatică īnfiorare a luminii şi a umbrelor vorbesc despre determinare, control asupra spaţiului şi ardoare cromatică.


Ca şi Horea Mihai, maestrul lui de necontestat din pictura romānească a ultimelor decenii, Gheorghe Pantelie străbate şi respiră abstractul pīnă la a-i simţi puritatea, limpezimile, muzicalitatea. Culorile dominante sunt de la caldul unor galbenuri, ocruri-portocalii şi roşuri ce-şi iradiază strălucirea, stingīndu-se īn varii nuanţe, pīnă la tonurile albastrurilor reci, celeste, impregnate de misterul astral.


Cu puţin īnainte de moarte, avīnd (posibil) sentimentul marii treceri, se portretizează, realizīnd două răscolitoare oglindiri: una cu trimitere clară la celebrul Autoportret al lui Van Gogh, cealaltă arătīnd chipul patetic al unui clovn īmbătrīnit, ce-şi ţine bastonul pe genunchi ca pe singurul obiect care-l mai leagă de existenţa pămīnteană.


O evaluare fastă a picturii romāneşti a ultimelor decenii nu va putea fi ingrată cu posteritatea lui Gheorghe Pantelie, a cărui raţiune de-a fi ca pictor a īnsemnat nu numai o solitară, dramatică şi febrilă căutare a sensurilor artei, dar şi o neīncetată veghe vizavi de ele.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul