Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

De rāsul lumii

        Stelian Tăbăraş


Īn preistorie şi īn antichitate, lumea nu prea rādea; ceea ce azi numim „distracţie” era o parte a „petrecerii”, care era plăcută, nu neapărat veselă. Rāsul era inhibat de gravitatea problemelor puse de religie, se spune. Aristotel īl vedea ca pe o amenin­ţare la adresa controlului de sine. Apoi, creştinismul primitiv a condamnat chiar manifestările cu iz dionisiac (vezi īn acest sens Īmpotriva spectacolului de Tertulian). Īn secolul al patrulea s-a pus pentru prima oară īntrebarea dacă Iisus a rās vreodată. Noul Testament vorbeşte despre cei care vor rāde dacă plāng acum, şi vor plānge după ce au rās (Luca, 6,21, 6, 25), lămurind astfel contrastul dintre lumea de jos şi cea de apoi: rāsul devine o chestiune escatologică. Numele trandafirului de Umberto Eco are īn centru o dezbatere tocmai asupra acestei teme; nici crima nu era de ajuns īmpotriva celor ce căutau īn marea bibliote­că a unei abaţii dovada care ar fi atestat „veselia lui Iisus”. Abia filozofia renascen­tistă a lăudat, īn general, rāsul, considerān­du-l vindecător şi regenerator (nu numai datorită interesului faţă de corpul omenesc); marii scriitori, de la Cervantes la Shake­speare au demonstrat rolul său eliberator, aducător de īnţelepciune; Rabelais, Moličre, Corneille, la Fontaine au deschis definitiv barierele comicului; epoca modernă a descoperit apoi că rāsul detensionează şi e o cale către paradisul visat de homo ludens. Azi, după Bergson (care vede rāsul ca pe o pedeapsă a socie­tăţii faţă de cei care se abat de la normă), după deschiderea globalizantă către buddhism („Buddha care rāde” a devenit chiar un simbol aducător de noroc pentru autorealizare), după filmul mut, care avea să speculeze la maximum gag-urile, chiar după Marx şi „societatea care se desparte rāzānd de trecutul său”, rāsul e bine teoretizat.


Īn cultura romānă, Topārceanu nu era de acord cu teoria bergsoniană şi a īnceput combaterea acestuia prin Rāsul, un studiu rămas din păcate neterminat şi īn manuscris.


Apropierea de Balcani şi perpetua poziţionare faţă de definiţiile/entităţile vestice, dar şi faţă de tradiţiile orientale, apoi confruntarea de decenii cu amărăciunile comunismului au dat rāsului romānesc un sens de „victorie comică”, de victorie spirituală. Simţul ironiei era absolut necesar īntr-o lume unde oamenii trăiau īn altă lume decāt cea care ar fi trebuit să fie; rāsul era singura ripostă posibilă. Dar conştientizarea acestei soluţii a permanen­tizat comoditatea lipsită de nuanţe a băşcăliei, falsificānd ideea de comic. Tehnicile moderne permit mixarea hoho­telor de rās īn spectacol. Trec zilnic pe lāngă un restaurant bucureştean care īşi face reclamă printr-un anunţ din vitrină: „Organizăm chefuri”. Rāsul e organizat, a devenit un mod forţat de a fi.


Īn cele din urmă, iată-ne īntorşi la o zicere a lui Petre Ţuţea referitoare la un om politic contemporan, care rāde sau zāmbeşte oriunde cu gura pānă la urechi: „Prostul rāde şi cānd trece trenul”…

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul