Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Foşti, actuali şi viitori actori

        Mircea Ghiţulescu


Pentru că lui Adrian Pintea nu i-a fost dat să se bucure de grupa sa de absolvenţi ai secţiei de actorie a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, i-a rămas lui Mihai Constantin să se întristeze sau să se bucure, după caz. Pentru un examen de licenţă, A douăsprezecea noapte de William Shakepeare este textul cel mai potrivit, mai complex şi mai înşelător. Sunt deopotrivă roluri grase şi groase şi trebuie să ştii să faci diferenţa dintre ele. Sunt scene de mare intensitate comică şi un final de tragedie. Cupletul final al Bufonului Feste („Când eram fecior la mama/ O, ce ploaie şi ce vânt…”) este o glumă tragică despre trecerea timpului şi nonsensul existenţei. Mai presus de orice, este o piesă fără roluri secundare, ceea ce măreşte valoarea pariului. Mihai Constantin le-a oferit studenţilor săi numeroase şanse, situaţii, gaguri, surprize pe care să se sprijine, iar spectacolul creşte de la o scenă la alta şi se încălzeşte până la incandescenţă în finalul părţii întâi, când camerista Maria cu beţivanii Sir Tobby şi Sir Andrew plus bufonul Feste pun la cale farsa care îi ia minţile servitorului Malvolio, care crede că stăpâna sa, Olivia, este îndrăgostită de el. Este o scenă de grup lucrată cu cronometrul în mână, ceea a ce nu s-a întâmplat cu întreg spectacolul. Sunt reuşite şi scenele cu muzicanţii ducelui de Orsino pe care Mihai Constantin i-a transformat într-un grup vocal afon şi comic şi, parţial, cele cu beţivanii de la curtea Oliviei: Sir Toby jucat de Darius Daradici, şi Sir Andrew (Cristian Tătaru). Parţial, pentru că Darius Daradici este unul dintre cei ce nu ştiu să facă distincţia între rolurile „grase” şi cele „groase” şi nu sunt puţine momentele în care strică rolul din exces de zel, jucând mai tot timpul „cu sufletul la gură”, deşi, nu el, ci spectatorii trebuie să fie cu sufletul la gură. Agentul comic al grupului rămâne servitoarea Maria, interpretată cu aplomb (uneori prea mult) de Ilinca Manolache Cel mai mare succes de public îl au scenele cu Malvolio, pentru că Thomas Ciocsirescu se fereşte de excese şi creează un servitor arogant, cu o înţepeneală comică a corpului şi figurii care aminteşte de Buster Keaton din comedia mută cu care Thomas al nostru are evidente asemănări. Din păcate, nu aceste partituri intens colorate constituie piatra de încercare pentru studenţii lui Mihai Constantin, ci rolurile pozitive, lirice, şi, între ele, Viola şi Sebastian, cei doi fraţi dispăruţi în furtună care se regăsesc după ani şi ani (cu voia lui Shakespeare) la curtea ducelui Orsino, interpretat cam anapoda de Andrei Runcanu. Nicoleta Hâncu (Viola, travestită în Cezario), aproape sufocată de trac, este tot ce poate fi mai şters şi nu o dată reacţiile sale sunt atât de tardive încât dă impresia că nu stăpâneşte textul. Mai mult, fiind victima unui amor spontan al contesei Olivia (interpretată cu distincţie şi stil de Irina Ungureanu) care o crede bărbat, Nicoleta Hâncu nu ne convinge nici o clipă că ar putea fi acel bărbat de care s-a îndrăgostit înalta şi frumoasa Olivia. Mai rău este că nici Andrei Seuşan/ Sebastian, care va deveni soţul contesei nu poate concura ca gabarit cu Irina Ungureanu. Mai mult, tânărul Seuşan pare a avea vocea în schimbare, de unde şi variaţiunile vocale şi intensitatea sonoră foarte redusă. În acest caz, te întrebi de ce Olivia nu-l iubeşte cu adevărat pe Malvolio, care măcar e „bărbat bine“. Sunt disproporţii comice între bărbat şi femeie care dăunează planului liric al comediei. Sigur, datoria profesorului este să-i arunce pe discipolii săi în arenă şi să-i lase să se descurce, dar, în perspectiva unei cariere publice, spectacolul trebuie reexaminat pe latura distribuţiei pentru că, de pildă, mai degrabă îl vedem în bufonul Feste pe Cristian Tătaru (sir Andrew) decât pe Mihai Niţă un actor bun, dar cu reacţii lente, fără promptitudinea insolentă a bufonului din text. Dar, înainte de toate, sunt necesare câteva generale cu cronometrul în mână sau câteva reprezentaţii cu public dar cu acelaşi cronometru în mână pentru ca spectacolul să capete pe toată durata cadenţa comediei.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul