Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O seară magică

        Gelu Negrea


Înveşmântaţi pe dinlăuntru în sărbători de lumină, împodobind altarul de credinţă al lumii cu sfântă şi nepieritoare candelă de iubire, ne pregătim în aceste zile de binecuvântată primenire a sufletului să prăznuim, dimpreună cu toată suflarea creştinească, clipa miraculoasă a Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, întorcând cu bucurie gând neprihănit către Cel care a trăit şi s-a săvârşit în numele mântuirii oamenilor şi pentru înălţarea lor întru dumnezeire şi desluşind în lucrarea Sa pe pământ pildă nepereche de faptă şi cuget hrănită cu smerenie şi har divin. Este acum ceasul înalt în care se cuvine să risipim în uitare răul şi minciuna, nedreptatea şi înşelăciunea şi să ne scăldăm privirea în roua limpede a întâmplărilor frumoase şi vrednice de laudă. Vom lăsa, prin urmare, astăzi, să se dizolve în nimicnicia lui colorată şi obscenă fotbalul cel de toate zilele, nopţile şi combinaţiile machiavelice şi vom vorbi cu drag, cu admiraţie şi respect despre cinci bărbaţi adevăraţi, despre cinci tineri români logodiţi cu triumful în luptă dreaptă, de la Dumnezeu lăsată şi menită să împartă curat, după merite nemăsluite, competitorii în învingători glorioşi şi învinşi demni, condamnaţi să jubileze împreună sub semnul onoarei sportive.


Au fost la început „cinci pentru infern”, cum suna titlul unui film de odinioară, şi s-au întrupat, la finele unor bătălii crâncene, în cinci pentru panteonul boxului românesc dintotdeauna şi per toujours. Numele lor – de buletin sau de ring, după caz: Cristian Hodorogea, Jo Jo Dan, Viorel Simion-Bombardierul, Bogdan Dinu şi – în fine, dar nu în ultimul rând – primus inter pares, magnificul Adrian Diaconu-Rechinul. Lupta fiecăruia dintre ei, programată pe felurite trepte ale scării ce duce către vârful ierarhiei mondiale a pugilatului profesionist, a avut pentru noi aceeaşi încărcătură emoţională şi aceeaşi tensiune împinsă la paroxism, pentru că toţi cinci erau ai noştri şi în încordarea tuturor pentru repurtarea victoriei aşteptate se amestecau, în doze egale, mândria naţională şi sentimentul difuz, dar persistent al unei revanşe istorice vizavi de un timp al frustrării când până şi visul prezenţei în marile circuite ale performanţei veritabile ne era interzis. Poate că formula „Bucureşti, capitala boxului mondial” este o metaforă puţin excesivă, nu însă foarte departe de adevăr, iar acesta este, până la urmă, lucrul cel mai important: suntem acolo unde se fac jocurile esenţiale, nu unde se practică leapşa de cartier, acolo unde se împart certificatele de valoare autentică, nu surogatele cu gust de cicoare aruncată a lehamite în blidul săracilor planetei.


Lăudând asemenea prestaţiile şi succesele băieţilor noştri la balul din magica seară de sâmbătă, daţi-mi voie, totuşi, să mă bucur mai destrăbălat pentru triumful final al senzaţionalului luptător care s-a dovedit a fi Adrian Diaconu. Şi asta nu neapărat fiindcă miza meciului său era cea mai ridicată dintre toate. Şi nici pentru că adversarul lui, venit din America profesionismului în stare pură, a fost cel mai dârz, mai puternic şi cu palmaresul cel mai impunător. Ci pentru că o vorbă adâncă ne-a învăţat pe noi, oamenii – aceste alcătuiri pe cât de fragile, pe atât de greu de îngenunchiat – un adevăr cardinal: cele mai preţioase victorii sunt acelea obţinute în bătălii pe care puteai foarte bine să le şi pierzi!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul