Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Vitalitatea endotextului

        Gabriela Gheorghişor

Dintr-un interior anatomic şi sufletesc forfecat, deopotrivă chirurgical şi sentimental, creşte Biu (poeme şi texte-bloc, Prefaţă de Ruxandra Cesereanu, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2010), „endotextul” post-traumatic al Eugeniei Ţarălungă: „utilă strict cât un repertoar/ cât o brichetă/ ce îmi rămăsese de dorit/ cu măruntaiele scoase afară/ glosam trepidam mă îndepărtam/ doar asta îmi mai era la îndemână” ([îngenuncheată în biserică în poziţie de foetus]).


Cu zvâcnet dureros, dar metalic, vătuit melancolic, celulele iubirii şi ale făpturii zdrobite se refac anevoie, dificultuos şi entropic, într-un corp fantasmatic şi textual. Acesta este Biu, pruncul nenăscut, „epistola de inimi şi cadavre”, fructul poetic „viu” al unei rupturi şi al unei maternităţi ratate. Nu întâmplător, autoarea aminteşte vechea folosinţă a consoanei v în locul lui b. Cartea echivalează, astfel, cu o spovedanie în cioburi, căci există şi o conştiinţă vizitată de ideea vinovăţiei, şi, mai ales, cu un botez scriptural, singurul posibil în condiţiile date. De aceea, temperatura scriiturii alternează căldura confesiunii duioase (Mă gândeam, biu drag, că ar fi cazul) şi frigul expresionist, al fiinţei de­mantelate, care aspiră la reîntregire: „eu sunt doar o spărtură în ceea ce aş fi putut să fiu/ şi lemnul crucii înfloreşte luxuriant/ întru strângerea inimii” (ruptură de nivel [frig 2]). Viziunea devine însă, uneori, de-a dreptul terifiantă, ca în poemul boabe de fier, unde apare o deversare de bebeluşi cu „măşti mortuare” sau sortiţi morţii: „boabele negre se rostogoleau în toate direcţiile/ de zici că era măduvă de soc/ unuia i-a luat câteva luni boala/ până să-l ia de tot/ altul a fost secerat din picioare/ erau atât de mulţi/ cât vedeai cu ochii/ ai fi zis că sunt gata morţi/ şi doar aruncaţi ca nişte manechine/ spre maşinile ucigaşe”.


Eugenia Ţarălungă – o poetă cu o voce distinctă încă de la volumul de debut, Mici unităţi de percepţie – combină, în Biu, o poetică modernistă, a lirismului metaforico­racular, cu una postmodernistă, a transparenţei biografiste, în stil colocvial. Despre singurătate, de pildă, ea scrie în ambele moduri: fie povestind, simplu, sec, natural („şi nu aveam cui să îi dau bună dimineaţa, aşa că eram bucuroasă să mă urc într-un autobuz şi să spun cu cea mai candidă voce cu putinţă – vreţi să îmi compostaţi şi mie biletul, vă rog?!”), fie imaginând plastic marginile laxe ale propriei vieţi de „nemântuită jumătate a nimănui”: „şi simt cum doagele ei îmi lunecă largi/ de-a lungul trupului”. Există, de asemenea, multe comparaţii de efect, desfăşurând imagini cu impact vizual puternic: „casa este plină de oameni răsfiraţi ca nişte şomoioage/ ca nişte cioturi de copaci pe o coastă înzăpezită/ ca nişte litere pe un caiet de dictando al unui copil”, „luna în erecţie ca un iatagan/ spintecă drumul pe ape”, „uite eu sunt o fiinţă ordinară ca statuetele nigeriene/ acelea din care brâncuşi îşi şlefuieşte liniştea” ş.a. Dacă textele-bloc mizează, în general, pe limpezimea sensului, versurile mai produc şi eliptice enunţuri enigmatice: „amestec de muzici de bâlci sau de mănăstire/ arcade frânte ca beţişoarele din clasa întâi/ un alfabetar pentru a învăţa înălţarea spre un nou început/ ripostasem când am primit portocala/ tu eşti o felie uriaşă din viaţa mea/ o familie de căpcăuni ageri cu privirile rotitoare/ vinovaţi de laudă cerere şi mulţumire/ undeva în susul râului femeile lor/ frecau rufele până ieşea apa viorie/ apoi întindeau cerul de parcă era un cort/ şi orice piatră era o cărămidă” ([vinovaţi de laudă cerere şi mulţumire]). Dincolo de seva gravă a textelor, întâlnim, surprinzător, titluri înrourate ludic, proaspete şi poznaşe, cum sunt acelea ale unor secţiuni: poeme boccii prăvălite de-a dura, internship la Dumnezeu, poeme alfa pentru elfi. dintr-un mss. matinal.


Graţie disponibilităţii experimentale, scriitoarea – cu duh şi liric, şi narativ – intercalează genurile, amestecă registrele limbii şi limbajele de specialitate (vezi, de exemplu, cascada scientistă din avalanşă de organe, ţesuturi şi nume proprii – bărbăteşti, fireşte, care are ca referinţă bibliografică Anatomia umană. Idei, fapte, evoluţie. Anatomia şi anatomiştii din antichitate şi Evul Mediu de Mihai Ionescu). Voluptatea şi vitalitatea intricărilor lingvistice aduc laolaltă neologismul şi arhaismul, termenul medical şi slova bisericească, interjecţia şi vocabula preţioasă. Cocktail-ul spectaculos al cuvintelor este însă tonic, în ciuda ingredientelor tematice amare, fiindcă tăria din Biu o reprezintă credinţa în Dumnezeu: „pentru câtă sfâşiere s-a arătat până acum/ ca o arvună pentru un alt drum/ eu o să stărui în lumină” ([cândva o să porneşti de la ce ai]).

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul