Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Leovuşka, fiul lui Puşkin către Daniil Harms

        Valeria Sitaru

Daniil,


Nu m-ai prins într-o zi bună. Uite, întind mâna după Oaspetele de piatră şi-ţi dau cu el în cap. Îţi convine? Nici mort nu te-nţeleg ce ţi-a venit să scrii Anecdote din viaţa lui Puşkin, tatăl meu. Limba ta, ca şi a lui, v-a dus la pieire. Eu am murit bătrân, nu ca voi, la 37 de ani. Poetul Jukovski, cel din prima anecdotă, a murit la 69 de ani. Doctorul Zaharin, cel din a doua, a murit la 96. Petruşevski n-a mai murit deloc, pentru că i s-a stricat ceasul. În cea de-a patra anecdotă povesteşti despre cum tatăl meu şi-a rupt picioarele şi se deplasa furios pe roţi. Minciuni, trucaje. Aleksandr Sergheevici Puşkin stă numai pe soclu şi suferă. Copiii îl strigă căluţul popii sau lăcustă. Unii îi scot ochii. De aceea e orb, ca Homer. În cea de-a cincea, zici că era vara, prin 1829. Într-adevăr, tatăl meu a plecat la ţară, unde bea lapte proaspăt şi se scălda în râu. Dar de dormit nu a dormit niciodată după-amiaza în hamac. Roiau ţânţarii şi tăunii, iar el îşi pierdea vremea strivindu-i. Ţăranii îi aduceau veşti despre războiul ruso-turc. El nu îi credea şi îi pocnea peste bot cu degetele. De aceea ei ziceau nu-i nimica, şi nu pentru că ar fi fost împuţiţi. A şasea anecdotă este o ticăloşie din partea ta. Auzi ce-ai scris: lui Puşkin îi plăcea să arunce cu pietre. De cum vedea nişte pietre, se şi apuca să arunce cu ele... Tata nu a aruncat niciodată cu pietre, în schimb, mama îşi petrecea toate după-amiezele cu un francez căruia tata îi spunea oaspetele de piatră. Nu-mi amintesc decât un singur cuvânt din acele vremuri, în franceză, rostit când de tata, când de francez: canaille. Mama cânta Mozart la pian. De câte ori auzea o notă falsă, tata parcă râdea, parcă vomita. Apoi i-au crescut coarne şi a murit pe canapea cu intestinul perforat. Francezul a dispărut într-o cotitură îndepărtată. De-acolo, a scris mai multe scrisori care s-au publicat prea târziu.


Iată că am ajuns la ultima anecdotă. A şaptea. O redau în întregime, ca să nu mă acuzi de scoatere din context:


Puşkin a avut patru fii, toţi idioţi. Unul nu ştia nici măcar să stea pe scaun şi cădea tot timpul. Şi Puşkin stătea destul de rău pe scaun. Uneori chiar că-ţi venea să te prăpădeşti de râs: stau cu toţii la masă; într-un capăt, Puşkin cade mereu de pe scaun, iar în celălalt capăt cade fiu-său. Să-ţi iei lumea-n cap, nu altceva!
Atât.
Idiotul


P.S. Eşti în stare să mă confunzi dinadins cu prinţul Mâşchin al lui Dostoievski. Maimuţoiule. Te strâmbi, eşti un bătăuş, usturi, nu ierţi, ca muştarul – un fel de Dijon. Mai rău ca tata, ce tupeu. Ţi-ai spus singur capucin, ha, te-ai dat de gol. Te-ai fi vrut şi tu prinţ din Abisinia, ca străstrăbunicul meu, Hanibal. Negru. Cu picioare şi coadă. Să arunci cu pietre. Să cazi ca noi de pe scaun. Să faci piruete. Excesiv în tot. Din ţara secretelor. Sălbatic şi romantic. Cu calotă de geniu. Rapid şi flexibil. Din lună cu inimă dublă. Ştiu eu prea bine cu cine am de-a face. Îţi arăt eu ţie Calea Lactee când te prind. Vai de aripile tale de muştar.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul