Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Despre o criză a valorilor...

        Adrian Costache

O măsură recentă a unui ministru al Educaţiei dintr-unul din cantoanele Elveţiei a stārnit o dispută aprinsă la televiziunea locală, dispută preluată şi de o televiziune franceză. Ministrul de resort ceruse ca programa de franceză din īnvăţămāntul obligatoriu să fie „descongestionată”, simplificată, pentru ca şi copiii rezidenţilor străini să poată face faţă dificultăţilor īnvăţării. Situaţia poate fi catalogată ca un caz particular, poate, ca o excepţie, dar decizia luată vorbeşte despre cum īncearcă uneori europenii să-şi rezolve propriile probleme de criză din educaţie. Fiindcă, suprinzător sau nu, nu doar Romānia este o ţară cu probleme īn educaţie.


Soluţia „elveţiană”, cum se poate deduce din acest caz particular, nu e alta decāt a minimei rezistenţe. Uneori, tipul acesta de „soluţie” e clamat īn numele democraţiei şi al şanselor egale, dar asta-i deja o altă chestiune. Īn foarte multe cazuri īnsă, deciziile administraţiei suplinesc soluţiile reale. Or, cam asta se īntāmplă şi īn īnvăţămāntul romānesc de ani buni, de cel puţin un deceniu. De exemplu, periodic, oficialităţi, medici, părinţi, ONG-uri constată că elevul din Romānia este supraīncărcat. Are prea multe discipline de studiu, ceea ce e foarte adevărat, prea multe ore pe săptămānă, ceea ce e parţial adevărat, prea multe teme (un ministru chiar a dat o dispoziţie prin care se interzicea profesorilor să dea/să recomande teme pentru perioada vacanţei!), ceea ce e deja discutabil, şi programe cu prea multe conţinuturi dificile, ultima constatare concentrānd, īn fapt, una dintre marile noastre probleme, cel puţin pentru īnvăţămāntul obligatoriu. Fenomenul poate fi adevărat, aşadar, dar modul de rezolvare este uneori deplorabil.


Pe de altă parte, absolvenţii unor colegii din Romānia care pleacă să studieze īn Vest constată uimiţi nivelul relativ scăzut al studenţilor din ţara de origine. Relativ, pentru că măsurători precise nu a făcut mai nimeni īn această zonă, iar punctul de referinţă al comparaţiilor vizează cel mai des cantitatea de informaţii, ca şi subiectivitatea unor percepţii. Lucrurile sunt, īn fapt, mai complicate: studenţii străini care merg să studieze īn Vest, fie ei europeni sau asiatici, au o motivare īnaltă, ei vin īn aceste ţări unde īnvăţămāntul superior e de calitate īncă, fiindcă numai astfel ei pot spera, īn ţara lor, īntr-o traiectorie profesională şi socială potrivită cu orizontul lor de aşteptare. Īn cazul romānilor şi, probabil, nu numai, aceşti studenţi nu reprezintă chiar un eşantion comun al şcolii romāneşti, ci mai degrabă unul de elită. Cu toate acestea, dilema rămāne şi pare a fi nerezolvabilă. Vedem, pe de-o parte, că şcoala romānească are programe īncărcate, dar tot ea pare a fi apreciată īn Occident şi oferă elevului un parcurs favorabil, īn vreme ce noi continuăm aici să denunţăm o supraīncărcare care, īn unele cazuri, provoacă depresii, nevroze etc. Cum s-a ajuns aici?!


Este adevărat că elevul din Romānia se confruntă şi acum cu un tip de curriculum rigid şi supraīncărcat. (Noua Lege a Educaţiei Naţionale pare a rezolva acest aspect!) Experienţa curriculară de la noi a fost vreme de decenii asociată unor conţinuturi īn care bogăţia informaţiei era esenţială şi, īntr-un fel, un motiv de māndrie pentru şcoală. Modelul poate fi considerat unul academic. Īn context, autorii de manuale au fost multă vreme universitarii, ceea ce nu se īntāmpla īn alte locuri. Cānd acest lucru a fost īntr-adevăr resimţit ca supraīncărcare şi s-au īncercat soluţii, cele mai la īndemānă au fot tăierile/eliminările de conţinuturi. Au fost, e adevărat şi unele īncercări, timide, de esenţializare, de reorganizare a acestor conţinuturi, īn măsura īn care s-a īncercat reformularea unor finalităţi, mai pragmatice, ale disciplinei de studiu, mai aproape de nevoile şi de realitatea lumii de azi. Toate acestea s-au īntāmplat, poate, şi fiindcă noi nu am avut – şi nu avem īncă! – o cultură a esenţialului. Generaţii īntregi de profesori au fost formate sub semnul informaţiei şi al reproducerii acesteia la examene. Era, aşadar, firesc să nu facem multă vreme altceva decāt să persistăm īntr-o didactică şi īntr-un model de īnvăţare potrivite cu „formatul” nostru mental şi profesional. Lucrurile s-au mai schimbat īntre timp, iar profesorii au astăzi mai mult curaj pentru noi scenarii didactice, pentru noi soluţii de predare, sugerate, īntre altele, şi de un nou format al majorităţii manualelor apărute după 1999-2000. Din păcate, procesul a fost şi este foarte lent, contribuind la asta şi ezitările uneori incalificabile ale decidenţilor politici. Nici timpul nu a avut răbdare cu noi şi, īn aşteptarea unei lente modificări a abordărilor didactice, măsurile de restructurare a programelor trebuiau luate. Dar aşa s-au născut la orizont riscuri asociate acestor măsuri, iar ele sunt numeroase. Cel mai mare risc este acela care derivă din slabul exerciţiu al „esenţializării” de care vorbeam. Este vorba despre faptul că, īntr-un asemenea context, valorile care trebuie să īnsoţească orice finalitate a educaţiei, precum competiţia, rigoarea, efortul, studiul, disciplina intelectuală, valori care generează īn cele din urmă la elevi autonomia şi spiritul critic, sunt puse la grea īncercare. Tendinţa de „a tăia” īn continuare conţinuturi, īn dauna unei re-proiectări şi a unei regāndiri a structurii interioare a disciplinei de studiu, care persistă, ar putea să se transforme īntr-o adevărată dramă a şcolii romāneşti...


Soluţia trebuie īntrevăzută undeva īntr-o zonă mediană. Reducerea conţinuturilor trebuie categoric susţinută de esenţializarea lor, dar, mai ales, de clarificarea unor competenţe asociate acestor conţinuturi. Īn acelaşi timp, a exagera īn aceste reduceri şi descongestionări, luāndu-ne după modelul vestic sau american, īn īnvăţămāntul general-obligatoriu, este inacceptabil, īn condiţiile īn care a avut loc o diversificare a modalităţilor diactice, dar mai ales o multiplicare a prezenţei informaţiei īn viaţa cotidiană. Societatea cunoaşterii şi a informaţiei cu care se confruntă azi conceptul de educaţie prin şcoală dă acesteia o şansă teribilă de a se schimba, de a-şi rescrie menirea, dar nu de a eşua īntr-o „pedagogie a superficialităţii”! Fiindcă toate aceste restructurări nu īnseamnă că o astfel de şcoală ar fi o instituţie mai puţin utilă decāt pānă acum şi ar ocupa un loc periferic īn plan social. Dimpotrivă! Oarecum paradoxal, şcoala de astăzi este singura care poate oferi acum sinteze cognitive, interdisciplinaritate, valorificarea reală a multiplelor inteligenţe umane, dar, mai ales, poate cultiva acele valori care, īntr-un sens mai larg, transcend dobāndirea de cunoştinţe sau chiar de competenţe. Poate fi şcoala romānească o astfel de şcoală ?!..


P.S. Se lucrează īn momentul de faţă la reproiectări de curriculum. Demersul pare oarecum ocult. După bājbāieli iniţiale, Institutul de Ştiinţe Pedagogice pare a-şi fi asumat răspunderea unor noi structuri curriculare. Adică experţii de acolo! Pe de altă parte, MECTS a lansat o ofensivă de angajare a unor asociaţii profesionale din „şcoala real㔠īn acest demers, ceea ce a „tulburat” cumva confortul experţilor din agenţiile MECTS, numeroase. Nu e clar, deocamdată, dacă iniţiativa MECTS de a implica „şcoala real㔠īntr-un asemenea demers este doar una retorică, propagandistică sau chiar se caută cu adevărat o „soluţie mediană”. Sistemul de īnvăţămānt are un număr important de practicieni, care, consultaţi īntr-o anume fază, ar putea da soluţii viabile.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul