Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Album duminical de sâmbătă seara

        Iorgu Drăghicescu

Doamnelor şi domnilor, pregătiţi-vă, B1 TV vine tare din spate şi vrea să intre în linie directă, cot la cot în alergare alături de marile posturi generaliste, astfel încât să ajungă în următorii doi ani în primii trei clasificaţii. Cel puţin aşa se aude prin târg, de când cu schimbările la vârf din televiziunea care era cunoscută prin astrologie, paranormal şi filme româneşti în reluare. Urania rezistă în grilă, Oreste pleacă, iar capii ne pregătesc marea relansare, care văd că începe încet, dar sigur. Între cele anunţate, o emisiune a ieşit deja pe piaţă, avându-l ca gazdă pe Mihai Mărgineanu, cântăciosul de muzici vechi în haine noi.


Trebuie să recunosc faptul că numele, plăcut urechii de altfel, m-a revoltat un pic; el este cunoscut datorită cărţii cu acest titlu semnată de Radu Paraschivescu şi este cumva legat de prozator, cel puţin în ultimii ani. Aşa că mă întreb şi eu, ca blonda: oare au acceptul omului? Plătesc un drept de folosinţă măcar simbolic? Deocamdată se aude tăcerea, ca de fiecare dată când o firmă mare trebuie să dea, nu să ia.


Un alt lucru care mă deranjează este specia de emisiune la care „Bazarul” vrea să se afilieze, amintită cu obstinaţie la fiecare generic de rubrică: pamflet. Dragilor, nu ştiu ce şcoală de jurnalism făcurăţi voi, dar pamfletul e altceva, ăsta-i divertisment curat şi nimic altfel.


Şi, dacă tot am început cu detaliile, nu cu întregul, iarăşi mă leg de titlu, a cărui alegere mi se pare o umbrelă şmecherească. Sub acoperişul unui bazar se poate adăposti orice, aleatoriu, fără a avea nimeni vreo pretenţie de structurare categorială. Dacă-i talcioc, putem amesteca şi alătura ce ne vine la îndemână. Iar dacă-i şi bizar, cu atât mai mult! Păi, se poate?! Vreţi să-l păcăliţi pe Iorgu?


Cu toate acestea, o logică există, chiar dacă marfa vândută diferă de la o emisiune la alta. În primul rând, alegerea cadrului de desfăşurare trimite la o ambianţă anume. Acesta nu este un platou clasic de televiziune, ci un club bucureştean, cu mese, scaune, apă minerală, scenă, bar, aparatură de sunet pentru cântări aşezată la vedere. Trebuie să recunosc faptul că mi-a plăcut mai mult spaţiul de la „Godot”, unde s-au filmat priele două ediţii; acum, la „Juke Box”, poziţionarea invitaţilor pe canapele, cu publicul în spate, faţă-n faţă cu scena, seamănă cu bătrâneasca emisiune a Marinei Almăşan de pe TVR. Însă lucrurile se pot corija. Atmosfera dorită este cea de café theatre combinat cu „momente muzicale”, un melanj de stand-up comedy, cântare şi improvizaţie actoricească. De altfel, este cunoscută pasiunea lui Mihai Mărgineanu pentru acest gen spectacol care umple serile locantelor din Capitală şi numai. Un soi de „Iunion” contemporan, mai de calitate... Iar cel mai mare plus al „Bazarului” mi se pare a fi tocmai aducerea actorilor improvizatori de pe micile scene ale cafenelelor la televiziune, fapt care are mai multe consecinţe deloc de neglijat. Pe de o parte, poate ajuta la ieşirea din anonimat a unor tineri artişti care, după terminarea facultăţii, s-au specializat pe acest tip de teatru de nişă. Pe de altă parte, se dă o altă alură emisiunilor de divertiment care, din păcate, erau înţepenite în modelul de dinainte de 1989, chiar dacă mai săltăreţ şi cu fete cu picioare goale. Mă refer la întreg conceptul, de la scenariu la tipul de prezentare şi alegerea amfitrionilor, nu neapărat doar după criteriul estetic. În fine, vrea să readucă ideea taclalei inteligente, cu invitaţi care au umor, sunt spontani şi pot participa liber la ping-pong-ul conversaţiei, fără a fi nevoie de o droaie de scenarişti care să le scrie vorbele în prealabil. Desigur, acest fapt are şi riscurile sale: trebuie să te gândeşti foarte bine pe cine chemi, căci a fi doar degajat nu e suficient. Până acum observ că s-au descurcat destul de bine, reuşind să mixeze actori, solişti de pop şi cântăreţi de folclor, medici şi caricaturişti care să facă faţă temei şi ritmului alert al emisiunii. Mai mult, cele mai slabe poante şi neinspirate intervenţii mi s-au părut cele ale co-prezentatorului, Cătălin Neamţu, actor de improvizaţie şi prieten cu Mărgineanu, având deci un fond comun de bancuri şi replici care sunt prea puţin speculate.


O altă bilă albă merge la muzici, cântate live, cu un band care ştie meserie şi are capacitatea de a se modula imediat în funcţie de piesă, om şi situaţie. De pildă, atunci când se trezeşte câte un invitat să intervină direct de pe canapea, smulgând microfonul vecinului care tocmai vorbea, uite-aşa, că l-a cuprins febra cântatului, instrumentiştii sunt extrem de prompţi, acompaniind nebunul imediat, după câteva acorduri. Iar la ultima ediţie s-a întâmplat asta de vreo trei ori că aşa-i românul, dacă se simte bine, zice că-i la el la nuntă şi mai face „o dedicaţie specială”.


Surpriza cea mare o constituie însuşi amfitrionul, Mihai Mărgineanu, pe care-l ştiam talentat în ale cântării şi om de petrecere, cu umor şi „vorbe la el”, cum se spune în televiziune. Dar să ţii o emisiune de patru ore pe o temă oarecare (vezi „despre prostie”), cu un scenariu firav, mai mult o canava decât un text scris, ei bine, la asta nu m-am aşteptat. Bravos, musiu Mărginene, ce surpriză îmi făcuşi! Omul e dezinvolt, mucalit, ştie pe ce replică să mizeze, are prezenţă de spirit şi încă o calitate: joacă bine modestia, aşa încât să fie simpatic şi invitaţilor, şi telespectatorilor. Nu de alta, dar ne-am săturat de isteţii aroganţi care umplu toate posturile, de la Mircea Badea la Dan Bittman, Ion Cristoiu şi retur.


Un mare neajuns are „Bazarul”, cel puţin deocamdată. Este foarte prost poziţionat în grilă şi asta din două motive. Unul: nu va reuşi B1 TV niciodată să ia publicul de sâmbătă seara PRO TV-ului. Nu mai pun la socoteală oferta de pe alte canale, deja consacrată. De exemplu, săptămâna trecută când Iorgu era singurul nebun care se uita la „Bazar bizar”, semifinala de la „Românii au talent” avea peste 5 milioane de spectatori. Se termină cu talentaţii, nu-i nimic, începe „Dansez pentru tine” sau altceva care va rupe audienţele, căci, vrem nu vrem să recunoaştem, PRO TV-ul are ştiinţa asta. Al doilea motiv ţine de însuşi aerul emisiunii, de album duminical, mai cool, dar tot un ceva lung şi haios care să se deruleze pe fundal, fără a mă ţintui în faţa televizorului. E perfectă pentru duminica la amiază şi după, atunci când deştepţii postului au programat-o în reluare. Nu m-aş mira să facă atunci audienţă, că „Dănutz SRL” cred că mai este urmărit doar de nevestele angajaţilor din TVR.


„Bazarul” lui Mărgineanu, dacă merge tot aşa, fără compromisuri şi invitaţi prieteni, fără exagerări şi suficienţa dată de aburii succesului, va face treabă bună pentru B1 TV, pe care, mai ştii, poate că-l vedem în top 3, aşa cum şi-a propus.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul