Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ţara Sfântului Ciolan n-are bani pentru Cioran!

        Gelu Negrea

• Din ciclul: Mare e grădina Domnului şi populată cu asupra de măsură!


Am primit zilele trecute pe adresa redacţiei un plic care m-a intrigat încă înainte de a-l fi deschis. La expeditor figura: Cabinete Asociate de Avocatură/Avocat Ilieş Doru Gelu A./ Avocat Ilieş Adriana – Mediaş. Înăuntru am găsit o broşură numărând 63 de pagini şi o Scrisoare deschisă de numai 7 pagini. Şi acum ţineţi-vă bine:


Scrisoarea deschisă era adresată, citez: 1. Celor 167 de participanţi la procesul de la Tg. Mureş, dos. nr. 3343/2003; 2. Uniunii Naţionale a Barourilor din România; 3. Curţii Constituţionale a României; 4. Bi­rourilor de avocaţi ale judeţelor... (şi urma o enumerare de 39 de unităţi admi­nistrativ-teritoriale, începând cu Alba şi ter­minând cu Vrancea, plus Bucureşti); Spre ştiinţă: Preşedintele României, Consiliul Europei, Ambasadele Franţei, Italiei, S.U.A., Marii Britanii şi Germaniei, Gabriel Liiceanu, Emil Hurezeanu; În atenţia Parchetului General de pe lângă Î.C.C.J., Asociaţiei Magistraţilor din România.


Măgulit că Luceafărul de dimineaţă figura, ca destinatar, într-o atât de selectă companie, am regretat că din listă fuseseră omise O.N.U., Curtea Internaţională de la Haga şi Comisia de litigii a F.R.F. şi am vrut, fireşte, să aflu cărui fapt datoram onoarea – respectiv, ce reclamau Cabinetele Asociate şi de la ce prevenit, vorba judecătorului din cunoscuta schiţă Justiţie a lui Caragiale. Şi am aflat (citez din nou): ...cerem funcţionarilor administraţiei financiare a judeţului Sibiu să înceteze a mă mai da, pe subsemnatul avocat Ilieş, ca exemplu negativ, celor care vin cu cereri personale, spunându-li-se „că procedează ca av. Ilieş, care nu înţelege că, în interpretarea codului fiscal, nu are ce căuta codul civil şi instituţiile reglementate de acesta...”.


Domnu’ Ilieş, puteţi conta pe noi: ne vom alătura vocea baritonală celor ale membrilor Consiliului Europei, ambasadelor menţionate şi, mai ales, ale domnilor Liiceanu şi Hurezeanu cerând cu hotărâre funcţionarilor incriminaţi să nu vă mai dea ca exemplu negativ patronilor de societăţi şi simplilor cetăţeni, inspirându-le rezerve faţă de noi şi dizgraţia finanţelor, dat fiind acest litigiu, după cum, pe bună dreptate şi cu atâta acurateţe gramaticală, solicitaţi în finalul scrisorii.


Cât priveşte broşura lui A. Doru Gelu Ilieş intitulată sugestiv Eroica (Sfidarea morţii), al şaptelea episod din seria Criza cunoaşterii terestre şi eşecul mondial al personalităţilor apărută la Editura Continent, o singură frază ne-a edificat până la lacrimi: „Viul, însă, nu în sens parametric, ci în sensul său real, de trăire, de exprimare emoţională (în explozie sau implozie), se percepe pe sine individual (raţional, ne descriem parametric, ceea ce nu este un adevăr), percepe nelimitarea individualităţilor şi nelimitarea percepţiilor prin actul, prin exprimare emoţională care nu este o poveste, o născocire, ea fiind reală, trăind-o fiecare dintre noi plăcut sau neplăcut, reliefată, conceptualizată cu exprimări ale lumii materiale de unde am împrumutat pozitivul şi negativul, termeni cu denumiri arbitrare, întâmplătoare.”


N-am înţeles absolut nimic, dar cred că aveţi perfectă dreptate! Succes în continuare şi ţineţi-ne la curent...


• Săptămâna trecută, la Paris, Casa de licitaţie Binoche&Giquello a scos la vânzare un corp de manuscrise şi documente personale aparţinând filozofului şi scriitorului francez de origine română Emil Cioran.  Suma de pornire – 100.000 € – a fost declarată prohibitivă de autorităţile culturale de pe Dâmboviţa, motiv pentru care nici Ministerul Culturii, nici Muzeul Naţional al Literaturii Române n-au participat la licitaţie din lipsă de fonduri. Asta e: n-avem bani, n-avem valută, cine vrea poa’ să ne fure! Pentru că, în fond, a permite înstrăinarea unor bunuri care, de drept, îşi aveau locul în tezaurul de valori spirituale al României este o formă de acceptare tacită a unui furt cu acte (financiare) în regulă.


Dacă resursele mele de revoltă şi indignare nu s-ar fi epuizat demult, aş tuna şi-aş fulgera acum şi pururea, evocând multele milioane de euro pe care statul român le-a aruncat, de-a lungul ultimelor două decenii, pe apa sâmbetei, duminicii şi celorlalte zile ale săptămânii pătimirilor noastre fără de sfârşit pentru a achiziţiona tot felul de tichii de mărgăritar menite să împodobească crâncena calviţie a creierilor ciolanomanilor cu pâinea şi cuţitul la teşcherea: autoturisme de lux, funiculare, scobitori, avioane şi fregate second hand, căşti de miner, trotinete, cuiere din lemn de aba­nos, tube şi ţambaluri de import, betoa­ne pentru asfaltări de autostrăzi onirice, ascuţitoare de pixuri şi multe altele asemenea. Lucruri fine, din care se poate extrage oricând un ce profit bazat pe cea mai performantă dintre artele marţiale practicate pe aceste meleaguri de 2050 de ani: iuţeala de mână a prestidigitatorilor şi nebăgarea de seamă a fraierilor fascinaţi de alba-neagra politică.


Dar cum bine ştiu că eu scriu, eu citesc şi tot eu formulez condideraţii stilistice pe marginea textului, nu-mi rămâne decât să mă consolez cu amarul distih: Ţara Sfântului Ciolan n-are bani pentru Cioran!


• Dacă vrei să compromiţi un lucru este suficient să pui un prost să vorbească despre el.
Această cugetare profundă mi-a fost inspirată de ceea ce mi-a fost dat să aud luni, 11 aprilie 2011, după amiază, pe postul Radio România Actualităţi unde o persoană de sex femeiesc, după voce, după port, se dădea de ceasul morţii să explice onor ascultătorilor cât de odioase şi sinistre erau puşcăriile comuniste. De exemplu, despre Fortul 13 de la închisoarea Jilava am aflat de la persoana cu pricina că a găzduit „milioane de români”. Chiar aşa, milioane?!, am ricanat uşor nedumerit. Peste un minut, mi-am dat seama însă că doamna sau domnişoara al cărei nume nu l-am reţinut, dar nici nu regret prea mult faptul, se afla într-o relaţie extrem de personală nu numai cu aritmetica, ci şi cu fizica de clasa a şaptea. Pentru că nici un om cu percepţie normală a realităţii nu poate afirma cu atâta aplomb o neghiobie de calibru greu, gen: într-o cameră de cinci pe cinci metri stăteau laolaltă 200 de deţinuţi. Cum dracului stăteau, în picioare unul peste altul? Erau liliputani? Extraplaţi? Deveniseră peste noapte bidimensionali?


•...Dar nesfârşită este capacitatea jurnalistului român de a abera în absenţa celui mai elementar simţ al logicii cuvintelor scoase din cavitatea bucală sau azvârlite cu toroipanul pe hârtie. Citesc în pagina 14 a cotidianului Puterea de luni un titlu: Oltchim, noua campioană a României şi apoi o propoziţie finală care sună astfel: Oltchim şi-a asigurat cel de-al 17-lea titlu naţional din palmares, şi al cincilea consecutiv (virgula dinaintea lui şi aparţine au­torului articolului). Nu pot să nu mă întreb cum poate fi „noua campioană” o echipă care câştigă al cincilea titlu consecutiv?!


...Şi să nu-mi spuneţi că toate chestiile astea sunt simple detalii! Nu sunt detalii şi, mai ales, nu sunt simple. Într-o condamnabilă indiferenţă generală, consumăm şi cultivăm o presă nu semidoctă, ci analfabetă, care perverteşte generaţii, adâncindu-le în marasmul unei limbi române schilodite, dispreţuite şi din ce în ce mai puţin funcţionale în exerciţiul comunicării curente. Cine are răbdare să stea cu televizorul deschis mai mult de cinci minute sau să citească mai mult de două paragrafe dintr-un articol de ziar înţelege foarte bine despre ce vorbesc.


• În contextul în care cancelarul german Angela Merkel şi alţi lideri ai unor state occidentale importante recunosc public eşecul strălucit al multiculturalismului, în România se anunţă deschiderea unui post de televiziune destinat în exclusivitate rromilor. Gest profund gratuit, de altfel, dată fiind enorma cantitate de ţigănie care se revarsă gălgâind de pe micile ecrane ale tuturor canalelor TV deja existente...


• Să fiu iertat pentru apropierea care sună binişor a blasfemie, dar am impresia că nici despre sarcina Fecioarei Maria nu s-a vorbit de-a lungul timpului cât s-a comentat la noi în ultimele zile starea de graviditate – reală sau inventată – a Oanei Zăvoranu, o insă care nu ezită să proclame sfidătoare în gura mare (Doamne, şi are o gură!...): Sunt frumoasă, deşteaptă şi şmecheră, e bine?!


Drama este că are dreptate, iar nenorocirea este că trăim într-o lume debusolată şi nevertebrată etic, care face posibil ca ea să aibă, într-adevăr, dreptate. Din nefericire, genul de deşteptăciune şmecheră profeţit şi profesat de Oana Zăvoranu a devenit, pentru România contemporană, un etalon al succesului. Ceea ce, vorba lui Talleyrand, e mai mult decât o crimă, e o greşală!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul