Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ciulinii Bărăganului

        Constantin Stan

Fuse şi se duse! Cam aşa s-ar rezuma īntreaga apariţie, strălucire şi decădere a echipei din Bărăgan, numită ea Unirea ot Urziceni. Astfel de apariţii meteorice au mai existat īn fotbal. Mă gāndesc la Notingham Forest, venită īn Premier League de undeva de jos de tot, cāştigătoare a titlului, laureată cu Cupa Campionilor, ajunsă azi pe undeva prin liga V-a dacă nu cumva chiar a VI-a engleză, adică īntr-un fel de campionat al celor ce vor să facă sport īn timpul liber, dar mai ales după o anumită vārstă! Nemţii au dat-o şi ei pe Hoffenheim, echipă ce băgase spaima īn Bayer Munchen, Leverkusen sau Borusia Dormund. Strălucitoare echipă mai era aceasta Hoffen­heim şi chiar practica un fotbal frumos aşa cum nemţii nu prea jucau. Se duse şi ea, īnotānd acum undeva prin coadă şi agăţāndu-se de un pai să nu se īnece. Despre Unirea Urzi­ceni s-a vorbit mult, unii oferind-o chiar ca model de manageriat sportiv: jucători reciclaţi, contracte mici, venituri mari. Secretul, s-a zis, – extraordinara capacitate a lui Dan Petrescu de a forma un grup şi marea ştiinţă a lui Meme Stoica de a aduce jucătorii potriviţi pe bani foarte puţini sau chiar liberi de contract. Unirea a cāştigat titlul, s-a dus īn Liga Campionilor, a făcut opt puncte īn grupe – ceea ce nicio altă echipă romānească nu a mai fost īn stare să fac㠖, după care s-a dezumflat. A plecat Dan Petrescu, a plecat Meme Stoica, Bucşaru şi-a adus aminte că nu are bani să termine un complex rezidenţial de construit, darămite să se mai īncurce cu susţinerea unei echipe de fotbal. Personal, nu mi-a plăcut niciodată echipa asta. Juca un fotbal urāt, meschin, pe potriva terenului sătesc pe care īşi susţinea meciurile de-acasă. Pāş, pāş, uneori şi de foarte multe ori ajutată copios de arbitri, s-a dus sus. Tandemul Petrescu-Stoica punea presiune pe arbitrii, pe oficiali, gesticulānd pe marginea terenului, intrānd īn suprafaţa de joc, trăgāndu-se cu māinile de păr şi dāndu-se cu curul de pămānt. La conferinţele de presă mimau falsa modestie, postura de echipă mică, «noi nu ne batem la campionat», «noi vrem doar să nu retrogradăm» etc. etc. Timişoara lui Iancu le-a dat meciul de-acasă, arbitrii le-au dat victoria īn meciul cu Dinamo şi astfel s-a scris istoria care va consemna un titlu luat de Unirea Urziceni!


Ceea ce s-a petrecut la Urziceni se cheamă faliment fraudulos. Nu cred să existe o altă echipă care să aibă un raport atāt de dezechilibrat īntre venituri şi cheltuieli, adică un profit atāt de mare. Banii s-au volatilizat, Unirea, adică Bucşaru, a mai dat un tun livrāndu-i Stelei un hectar de jucători pe bani buni. Nu s-a retras din campionat pentru că ar fi trebuit să īnapoieze banii proveniţi din drepturile de televizare (care nici ăia nu au fost chiar puţini). Grijulii, granzii au salvat Unirea trimiţānd acolo pachete şi pacheţele de jucători, astfel īncāt acum pe teren e un fel de selecţionată Steaua-Poli Timişoara-Dinamo-Unirea care joacă mai mereu la două capete. Nu spun că jucătorii īmprumutaţi primesc indicaţii de la cluburile unde se vor īntoarce cum trebuie să joace şi cāt trebuie să se dăruiască īntr-un meci sau altul. Dar mi se pare omeneşte ca ei să joace cu ochii către interesele echipelor lor. Sunt convins că fiecare se gāndeşte că la revenire va prinde un post de titular sau măcar lotul şi nu e indiferent dacă toată vara va juca amicale sau va fi īn cupele europene. Uneori, interesele sunt dictate de cineva chiar mai sus de antrenor. Aşa a lăsat să se īnţeleagă Marian Pană la conferinţa de presă de după meciul pierdut cu 0-5 īn Ghencea, că i s-ar fi impus să-şi odihnească titularii pentru jocul următor cu Oţelul. O echipă īn pragul retrogradării –care nu vrea să retrogradeze – nu are voie să considere un joc pierdut īncă īnaintea disputării lui. Ei bine, Unirea are voie chiar de la patron. Că nu le-a ieşit cu Oţelul asta e altă poveste. Un 0-3, scurt, fără drept de apel, aducānd jale mare nu numai la Urziceni, dar şi pe la Timişoara, Bucureşti, Vaslui. Echipa atāta poate, iar Oţelul, īn afara unei discipline de joc vecină cu cea mai crasă mediocritate, mai are şi bunăvoinţa arbitrajelor. Dar echipa de pe Bărăgan nu ar trebui să se plāngă: pe vremurile ei bune, arbitrii mai ciupeau adversarele Urzicenilor de cāte un 11 m, de cāte un gol anulat pe motive ciudate.


Mărirea şi decăderea acestei echipe este destul de suspectă. Ea a părut că are rolul serelurilor de pe la porţile marilor īntreprinderi care, mai filtrānd nişte hārtii, mai punānd pe ele nişte ştampile, se alegeau cu comisionul. Uneori destul de măricel. Unirea Urziceni nu a fost un miracol fotbalistic, nu a fost un experiment sportiv. A fost o afacere bine pusă la punct. Din care unii au ieşit cu cāştiguri frumuşele.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul