Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un debut excepţional

        Ioan Groşan

„Au şi cărţile soarta lor”. O soartă mai degrabă tristă azi, dacă luăm în consideraţie doar două lucruri: modul defectuos de difuzare şi absenţa cvasitotală a criticii de întâmpinare. Dacă, de bine, de rău, volumele apărute la marile edituri (Polirom, Paralela 45, Humanitas) pot fi găsite în librării, pe cele de la edituri mai mici le cauţi cu lumânarea. (Unde mai pui că există riscul ca librăriile şi reţelele de difuzare să returneze banii unor editori mai puţin cunoscuţi la Paştele cailor.) Asta, pe de o parte. Pe de alta, dispărând (cu una sau două excepţii, puţin vizibile şi ele) instituţia criticii de întâmpinare, un debut, fie el excepţional, riscă să treacă neobservat. Doar zvonurile sau recomandările prin viu grai ale amicilor literari îţi semnalează apariţia unui autor valoros.


 Aşa am aflat şi eu de la prietenul Alexandru Muşina de o carte apărută în 2010 la Aula/Tracus Arte, Fleisz, un mini-roman de nici nouăzeci de pagini al unui autor, Dénes Jόnás, de care nu auzisem niciodată. O mare, benefică surpriză. Una cu atât mai mare cu cât, deşi cred că autorul e maghiar, volumul e scris într-o română impecabilă. E monologul unui tânăr abia ieşit din adolescenţă, ce-şi caută, undeva prin Ţinutul Secuiesc, identitatea, taman în această epocă de democraţie „originală” sau de tranziţie spre ceva ciudat, nelămurit. Savoarea cuceritoare a monologului vine din umorul şi din sarcasmul de tip célineian şi din postura de „catcher in the rye” în care se aşază autorul-narator. Nimeni, niciun personaj (tatăl, mama, sora etc.), nu scapă din malaxorul acestei viziuni cinice, de perpetuu revolté împotriva habitudinilor unei comunităţi tradiţionale, a unei ordini prestabilite. O lene oblomoviană, dublată de o teribilă vitalitate a observaţiei este structura pe care se construieşte Fleisz, eroul narator. E uimitor apoi felul cum e integrat în discursul epic, fără nimic deranjant, jargonul adolescentin, mai nou impregnat de – nu ştiu cum să-i zic altfel – „computerism”. La orice pagină ai deschide cartea dai peste expresii de genul „fix-pix”, „să-ţi pice faţa”, „cool”, „dus cu pluta”, „stand-by”, „naşpa”, „freacă menta”, „very funny” plus imprecaţiile de rigoare. Dar, repet, fără nimic ostentativ, fără nimic vulgar, totul contribuind la portretul coerent – şi foarte simpatic – al unui personaj cum nu prea ştiu să existe în literatura noastră contemporană.
De urmărit evoluţia acestui prozator.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul