Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Pantera de pe clavecin

        Jeana Morărescu

Nu-i vorba de un „Violon d’Ingres”, deşi Horia Gârbea s-a manifestat ca poet în momente mult mai rare ale creaţiei sale literare, care l-a consacrat, în primul rând, ca dramaturg şi, apoi, ca prozator. Prin ultima şi proaspăta plachetă de poezie ne dăm seama că respirarea sa poetică e o completare organică a demersului dramaturgic sau epic. Autorul face, adică, parte dintre acei creatori care-şi prelungesc marcat percutanţa de observare a lumii în canalele subtile dintre genuri, prin constructe estetice diferenţiate, dar care între ele se cheamă, se salută şi corespondează reciproc şi familiar. Poezia va începe, în acest elegant şi aerat volumaş (Editura Tracus Art, Bucureşti, 2011), încă de la titlu: Pantera sus, pe clavecin e, de fapt, un distih-metaforă cu valoare de oximoron, de o concentraţie şi lapidaritate feroce şi sarcastă (un sarcasm stăpânit, parcă, de sângele rece al unui dresor), ce anunţă „gama” conţinutului poetic dintre coperte. „Gama” în tonalitate lucidă, de surâs crispat: Existarea (în speţă, cea actuală) e un permanent pericol al muşcăturii/sfâşierii fatale şi a blocat accesul la armoniile şi muzica ei, pe care nu le mai poţi trezi şi de care nu te mai poţi bucura. Ludicul va fi foarte înşelător în poetica lui Horia Gârbea (de altfel, ca şi în restul operei, numai că aici e contracarat o dată mai mult „dinăuntru” de motorul liric secret care generează textul), tonul esenţial fiind mai degrabă o „flegmă” amară a ironicului. (Uneori foarte amară, mărturisită însă cu acelaşi sânge rece, al unei autodistanţări epicizante.)


Interesantă este, însă, ars aesthetica poeticii lui H. Gârbea: poeziile sale, cel puţin cele din primul ciclu al plachetei – trecătorul din Karona (cel de al doilea ciclu: lettres orientales fiind un grupaj de rememorări ale unor locuri şi situaţii învecinate registrului tragic al istoriei, cunoscute în timpul unei recente călătorii pe meridiane asiatice) –, sunt, evident (precum observă şi criticul Dan Cristea în al său cuvânt înainte), nişte parabole. Poate, însă, mai puţin „soresciene” (atestarea lui Dan Cristea, pe urmele unui anume consens generalizat), lipsindu-le marca soresciană netă: „poanta metafizică” din final, în care tratarea sapienţială, minimalist-familiară de până la ea, îşi dobândeşte conversia şi saltul semnificator. În locul „poantei” de conversie, la H. Gârbea fiinţialul grav e levitat dincolo de text: în meta-text. Astfel că descripţiile succinte, aparent figurative, ale realului devin, tocmai prin succedantele lor succinte, ades eliptice – cvasi fantaste ca topusuri estetice. Eu l-aş aşeza pe Horia Gârbea şi într-o continuitate a artei poetice bacoviene. Dar nu, în nici un caz nu, prin tonalitatea picturală de sorginte simbolistă (apărătoare, se ştie, o tonalitate „gri”, ploioasă, nămolos-acvatică) a versurilor poetului atât de original al Plumb-ului, ci prin arta epurei „economice”, care esenţializează realul ca topos estetic. Există, ca vector decantator de expresie, în lirismul dedublat de luciditate (şi spiritualizat prin luciditate) a lui H. Gârbea, o anumită tensiune sintetizatoare filială (involuntar, desigur) prin epurele sintagmatice, chiar şi unei arte taoiste „sui-generis”: textul spune puţin, meta-textul, spune mult mai mult, „fiorul poetic” fiind trimis în – şi captat din – meta-text.  


În Lawns tennis (titlurile sunt grafiate fără majuscule) poetul denunţă dificultăţile generării creaţioniste a poeziei (prin „parabola” artei picturale): „ascuns în bucătărie/ pictez cu acuarelele/ fiului meu/ ceaşca albă cu clovn/ borcanul cu miere/ ceainicul şi un măr/ modelele astea simple/ sunt pentru mine/ foarte greu de trecut pe hârtie// mă chinui să întind culoarea/ galbenul mă torturează/ un cărămiziu dobândit cu greu/ îmi scoate ochii/ pensula numărul şase/ e grea ca o macara din port// ridic pensula cu două mâini/ lovesc ca la tenis/ pe rever/ de afară prin geam/ mă privesc înfriguraţi/ sute de îngeri care vor/ să mă fluiere dacă voi/ pierde şi mingea aceasta”.


Racilele existenţei, în schimb, aparţin unei alienări de psihologie socială, devenită stare endemică... naturală: „/.../ cei care mă pun să aleg/ nu vor ca eu să aleg/ doar aşteaptă/ alegerea mea/ ca să-mi strige aşa nu/ – aşa nu/ celălalt drum/ cealaltă cutie”. Spicuiesc şi o foarte sensibilă parabolă a amintirii, actualizate, a inocenţei infantile: „numele tău urs de pluş/ poate ridica/ de pe faţa mea masca/.../ e grea masca asta mortuară/ pentru mine de aur curat/ pe care se bat/ muzeele lumii// ...patru tone/ o jucărie pentru tine// cu numele tău/ urs de pluş/ m-ai înfăşurat mai strâns/ decât aveam dreptul”.


  Aflăm şi unele (mini)poeme în care gustul de pelin al ironiei converteşte fantastica (a)normalului într-o fantastică a absurdului („călătoria”; „până sus”; „tinereţe şi boli”; „capătul zilei” etc.). Există, în toate acestea, o metafizică indirectă, o metafizică ŕ rebours, ades o metafizică a golului terestru de metafizică, aşa cum o metafizică mai directă, deşi denunţată prin sugestivitatea ei cu irizări polisemice, ne întâmpină în Milioane de dimineţi: lumina solară care înroşeşte clădirea gării induce personajului din decor (poetul) un simţământ al vieţii veşnice: „în fiecare dimineaţă aflu că dacă ar fi ea/ dimineaţa aceasta/ ultima din viaţa aceasta/ dincolo de calea ferată mă aşteaptă/ milioane de dimineţi”. Mi se pare că această poezie închide un motiv „mioritic” într-un registru urbanizat.


Din lettres orientales va fi îndeajuns să extragem un exemplu, pentru a înţelege cum poezia lui H. Gârbea, cu aparenţă atât de nesofisticată, pledează în subsidiar – dar adesea şi la suprafaţă – pentru angajarea în tragic: „/.../ de aceea apari himeră/ un cap/ îl ţii pe umeri/ alte două pe sâni/ şi parcă mai ai/ două sau patru/ pe coapse genunchi/ şi fiecare ochi îmi/ smulge câte o picătură/ de sânge// un crin nu poate fi/ sângele meu/ care se învineţeşte/ pe apa morţilor// nici măcar spaimă” („n-am fost niciodată la Shusha – o viziune”).

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul