Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cică nişte cronicari...(II)

        Constantin Stan

Orice putere, şi critica de īntāmpinare (prefer să-i spun cronica literară) a fost Puterea īn lumea literaturii vreme īndelungată, se confruntă cu trei feluri de criză: criza de legitimitate, criza de autoritate şi criza de notorietate/popularitate. Mai mult chiar decāt istoriile literare, mult mai mult decāt premiile literare, cronica literară impunea rapid nume, stabilea ierarhii şi crea vedete literare. Īn fapt, aşa cum se vede şi din multele istorii literare apărute la noi īn ultimii ani, cronica literară a stabilit şi istoriile. Ceea ce statuase ca valoare, ca ierarhie se află aproape fără greşeală īn ele. Nu există surprize: nici īn ceea ce priveşte configuraţia şi nici măcar īn ceea ce priveşte analiza, comentariul critic sau privirea de ansamblu. Unii autori de istorii nu au ezitat de a-şi prelua ceea ce scriseseră la cald, īn revistele literare, īn capitolele de istorii. Dacă din varii motive, autorul nu a scris la vremea cronicărelii sale despre un autor sau o carte, acel autor ori acea carte nu există nici īn paginile istoriei sale. Sunt romane importante ale unor autori importanţi care nu apar īn istoriile unor foşti cronicari nici măcar menţionate la bibliografii!


Īn opinia mea, acest capitol s-a īncheiat, iar istoriile literare apărute ca ciupercile după ploaie dau măsura măririi şi decăderii cronicii literare. La a deţine controlul aproape absolut īn lumea literaturii nu se va mai ajunge niciodată. De altfel, puţine reviste mai au propriul cronicar, cel care să se pronunţe săptămānă de săptămānă despre cărţi şi autori, acea voce autoritară şi respectată la care cititorul să apeleze cu o īncredere oarbă. Rotaţia numelor, mai multele voci critice care se exprimă īn aceeaşi revistă, apariţiile meteorice ale celor ce semnează au subminat puterea cronicii literare. Aş zice că, de fapt, acestea sunt doar semnele vizibile ale dizolvării cronicii literare. Cauzele profunde ale disoluţiei ei trebuie căutate īn schimbarea radicală a īnţelegerii rostului cărţii īn lumea noastră. Cartea a devenit o marfă, ca oricare alta, iar strategiile de vānzare sunt aceleaşi ca şi īn cazul oricărui produs: analiza cerinţelor de piaţă, publicitate agresivă, desfacere pe o piaţă cāt mai largă. Īn strategiile de marketing, o impunere este de a crea īntāi necesitatea, cerinţa unui produs şi abia mai apoi produsul. Piaţa trebuie sensibilizată, pregătită, făcută să dorească să aibă un produs. Cine poate pregăti o piaţă literară mai bine decāt criticii?! Astfel, firmele (editurile, adică) şi-au anexat rapid cronicari literari atāt pentru a-şi promova produsele – cărţi, autori – cāt şi ca promotori literari, mai exact ca agenţi publicitari. Astfel, ceea ce se cerea, ce se impunea obligatoriu īn fişa de post a unui cronicar literar “onestitatea” se diluează, iar apoi dispare. Īn acest caz, lipsa de onestitate nu este numai faptul de a poza īn obiectiv şi imparţial, ci şi īn acela de a nedreptăţi, fie chiar şi doar tăcānd, autori care nu apăreau la editura pe care ei o serveau. Mi se va spune că este dreptul fiecărui critic de a decide despre cine scrie şi cum scrie. Că, īntāmplător sau nu, autorii pe care i-au susţinut erau buni, unii chiar foarte buni, aşa că nu s-au descalificat lăudānd cărţi proaste ori autori mediocri. Dacă ei s-ar fi declarat de la bun īnceput angajaţi ai unui proiect editorial, susţinători ai unei noi mişcări literare, totul era īn regulă. Autorii ştiau, īnţelegeau de ce criticul X.  nu va scrie niciodată despre el şi despre cărţile sale. Ori de ce, īn jurii fiind, aceiaşi critici premiază acele cărţi, acei autori, veniţi, desigur, de la acele edituri! Critici de direcţie am avut, critici ai marilor edituri există. Da, dar nu la noi, īn Occident. Da, dar ei sunt ştiuţi, cunoscuţi ca susţinānd interesele editurii pentru care lucrează. Tot īn Occident, nu la noi.


Cronica literară, etalon de obiectivitate altădată, a devenit un mijloc de influenţă, un mod subiectiv, partizan de a crea ierarhii, de a impune valori şi de a īnlătura, de a neantiza concurenţa. Mulţimea de voci critice dintr-o revistă, schimbarea ameţitoare a semnăturilor nu īnseamnă numai relativizarea actului critic, ci şi moartea sa. Oneste, multe reviste occidentale sau americane panoramează producţia editorială, fără ambiţia de a o ierarhiza. Prezentarea onestă a cărţilor reprezintă cel mai bun īndrumar pentru un cititor.


Sigur, este foarte greu de făcut aşa ceva: este greu de scris (a fi exact nu este chiar lesne). Iar apoi, este şi mai greu pentru că acele cărţi ar trebui citite. Din scoarţă-n scoarţă, cu atenţie. Obişnuinţă pe care mulţi critici de pe la noi nu prea o mai au!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul