Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„Debutul” meu īn Luceafărul

        Gabriel Chifu

Sunt un luceferist īnveterat. La nouăsprezece ani, am păşit prima dată īn redacţia aflată atunci la Casa Scānteii. Călătorisem toată noaptea. Īntāi, cu trenul personal, din orăşelul īndepărtat unde īmi petreceam vacanţele, pānă la Craiova. Iar de acolo, după cāteva ceasuri petrecute īn gară, m-am urcat īntr-un accelerat şi am sosit dimineaţa foarte devreme la Bucureşti. A trebuit să pierd timpul pānă spre seară, căci, aşa cum m-a iniţiat un prieten trăitor īn capitală, abia spre seară veneau redactorii la „Luceafărul”. Orele s-au scurs foarte greu, am bătut străzile şi ţin minte că nu eram absolut deloc interesat de oraş īn sine. Īn schimb, mă frămānta un singur gānd: priveam cu luare aminte īn dreapta şi-n stānga zicāndu-mi că poate am norocul şi descopăr, printre trecătorii anonimi, vreun scriitor cunoscut, aşa cum i se īntāmplase lui Arghezi cu Eminescu.


Pe la şase după amiază, m-am īnfiinţat la Casa Scānteii, clădire pe care o găseam foarte bizară, nelalocul ei īntre celelalte ale Bucureştiului. Mort de oboseală şi strivit de emoţie, am tras aer īn piept şi am deschis uşa biroului unde funcţiona secţia de poezie. M-a īntāmpinat un bărbat īnalt care atunci mi s-a părut īn vārstă. (Calculānd astăzi constat că abia dacă īmplinise patruzeci de ani: ce īnseamnă perspectiva, cum schimbă ea totul!). L-am recunoscut, īl ştiam din fotografii: era Grigore Hagiu. Mi-a lăsat impresia că este uşor plictisit, cu gāndul dus departe. M-a īntrebat cum mă cheamă, de ce-am venit, cāţi ani am, de unde sunt. I-am dat teancul de poezii şi m-a īndemnat să mă aşez pe un scaun. A īnceput să citească īncercările mele, iar eu īi urmăream fizionomia atent, cu inima bătāndu-mi accelerat: īncercam să ghicesc, după expresia chipului său, dacă-i plac sau nu versurile. Tăcut, lua unele poezioare şi le punea de-o parte. Cānd a terminat de parcurs poeziile, a vorbit, īn fine: a zis că am talent, mi-a oprit vreo zece texte şi m-a asigurat că vor fi publicate īn revistă.


Am plecat fericit, am mers iarăşi toată noaptea cu trenul fără să īnchid ochii şi fără să simt osteneala. Eram transfigurat, īmi atinsesem visul, faptul că voi fi tipărit nu la rubrica de poşta redacţiei, ci īn paginile obişnuite, ca autor īn toată regula, īmi dădea aripi, mă făcea să mă consider deasupra muritorilor de rānd.


Ajuns acasă, a īnceput aşteptarea. Īn prima săptămānă, īn ziua cānd ieşea pe piaţă Luceafărul, m-am īnfiinţat la chioşcul din centru, cu multă vreme īnainte de a sosi maşina poştei. Am stat la coadă, răbdător, īmpreună cu toţi pasionaţii de ziarul „Sportul”. Aş fi stat oricāt, nu cumva să ratez revista minunată ce adăpostea, eram sigur, şi poeziile mele. Voiam să fiu primul din oraş care o are şi o citeşte. Am cumpărat două exemplare. Am răsfoit Luceafărul nerăbdător, febril, căutāndu-mi numele. N-am găsit nimic. Probabil, fusesem eu zăpăcit şi nu văzusem. Am repetat operaţia pe īndelete. Tot nimic. Versurile mele nu erau īn paginile revistei, aşa cum īmi promisese Grigore Hagiu că se va īntāmpla.


La fel s-au desfăşurat lucrurile şi īn săptămānile care au urmat.
Acel grupaj de care īmi legasem atātea speranţe n-a apărut niciodată.
Acesta a fost „debutul” meu īn Luceafărul.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul