Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Intrarea era liberă

        Ion Cucu

La noi, la revista Luceafărul, pe lāngă activitatea redacţională, se juca şah. Şi cānd nu se juca şah, se juca „Cenaclu“. Pe rānd, niciodată amāndouă odată, astfel că redactorii şi colaboratorii revistei alternau: cānd la şah, cānd la Cenaclu. Era surprinzător cāţi amatori ai acestor două pasiuni se adunau īn īncăperea cu o suprafaţă de cca 36 mp mobilată sărăcăcios, cu şase birouri ale redactorilor, dar şi cu o masă pătrată situată īn fundul camerei, īn dreptul geamului ce da spre Agerpres.


Cānd mi-am propus să scriu īnsemnărica  e fa ţă, primul gānd a fost legat de īntrebarea deloc retorică: cāţi dintre combatanţii care participau săptămānal la jocurile redacţiei mai sunt īn viaţă? N-am să recurg la metoda īntocmirii unei liste pentru că risc să abuzez de semnul crucii. Aşa că, precum se īntāmpla īn fapt īn acei ani de demult, mă voi infiltra, folosindu-mă de rememberul personal, īntre chibiţii strānşi ciorchine deasupra mesei tapetată cu pătratele īn alb şi negru.


Piesele de  şah se odihneau, deocamdată sub privirile celor doi adversari care, de data aceasta, purtau numele Voicu Bugariu şi Nicu Velea. Nu se tăcea, se schimbau replici, care aveau mai multă sau mai puţină legătură cu partida ce urma să-nceapă. Velea, spre exemplu, şoptea cu o voce bine temperată că dacă-l bate ăsta nu va face cinste sus, la opt – vroia să zică etajul 8 unde funcţionau pe vremea aceea Casele de film, dar şi unul dintre cele mai bine aprovizionate bufete din Casa Scānteii şi unde, īn ceşti de cafea, se bea, de fapt, coniac sau vodcă colorată cu cāteva picături de cafea. Şi mai zicea Nicu Velea că el nu obişnuieşte să bea, şi-l īmpungea cu arătătorul māinii stāngi pe Voicu Bugariu care nu se supăra, dar făcea prima mutare cu un gest care vroia să spună că ea va fi decisivă īn desfăşurarea partidei.


Şi să te ţii: īncepeau comentariile asistenţilor. „Ce faci mă, Nicule, ai adormit?“, īl soma Gheorghe Pituţ,poetul din Oaş, bolnav şi el de patima jocului, dar şi a golirii ceştilor  de la bufetul de la opt. Īn fine, Nicu Velea muta şi el. Īn dreapta, aproape sprijinit pe umărul lui, un alt īmpătimit īi şoptea conspirativ īn ureche ce mutări să mai facă sau să nu mai facă. Era unul de-al casei pe numele său Virgil Mazilescu, poet şi el, şi īncă unul de soi, sigur că da, la fel ca şi ceilalţi componenţi ai ciorchinului şahist care urma să urce la etajul opt cāt de curānd posibil. Vreau să zic că īntotdeauna partidele de şah īncepeau īn salonaşul revistei literare Luceafărul şi, cel mai adesea, se sfārşeau la etajul opt.


 Mă opresc fiindcă mi-ar trebui cel pu ţin cāteva pagini pentru a povesti pānă la final măcar una dintre zilele acelea formidabile. Nu īnainte, īnsă, de a aminti numele altor ciorchinari şahistici: Iulian Neacşu, Valentin F. Mihăescu, Radu Anton Roman, Grigore Hagiu şi mulţi, mulţi alţii. Īşi aşteptau rāndul ca să declanşeze războiul pionilor, cailor, nebunilor, turelor, reginelor şi regilor care avea parte de odihnă doar noaptea, cu excepţia aceleia īn care Luceafărul se tipărea.


 P.S.: Mai e cazul să spun că acela care pierdea era bun de cinste sus la opt  şi că această regulă nu admitea excepţii?!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul