Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Fragment biografic

        Gh. Schwartz

Vreme de vreo douăzeci de ani, o mare parte din timpul meu se desfăşura în jurul deplasărilor la Bucureşti. (Într-un alt registru, lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici acum.) Pe la începutul anilor şaptezeci, mă ceream pentru o zi de la tovarăşul director al şcolii pentru copii cu nevoi speciale (unde am lucrat timp de aproape 30 de ani), îi îndrugam ceva despre medicamentele de care are nevoie soţia, sau mama, sau bunica, îmi cumpăram biletul de clasa a doua a acceleratului de noapte şi ajungeam, mult înainte de cântatul cocoşului, într-o capitală cenuşie, unde nu exista nici măcar posibilitatea de a te apăra, la ora aceea, în spatele unei ceşti cu nechezol fierbinte. Drumurile mele duceau spre strada Nuferilor sau spre bulevardul Ana Ipătescu. În elegantul imobil de pe bulevardul Ana Ipătescu îşi aveau sediul revistele literare cele mai importante ale ţării: România literară (cu numele proaspăt schimbat din Gazeta literară) şi Luceafărul. Când femeile de serviciu deschideau uşa, intram recunoscător şi mă întreţineam cu ele până ce, înainte de orele prânzului, soseau şi primii redactori. La România literară m-au cunoscut Valeriu Cristea şi S. Damian. Şi m-au publicat. Dar, în primul şi în primul rând, Nicolae Breban. La Luceafărul, m-au susţinut acelaşi S. Damian, precum şi Constantin Ţoiu. Multă vreme, pe ceilalţi nu-i cunoşteam decât eu, ei trecând indiferenţi pe lângă provincialul care sunt. Uneori, aceste vizite se terminau cu o apariţie în revistă, alteori, doar cu o promisiune. Seara reveneam la gară, iar din zilele următoare colindam Aradul pentru a prinde cel dintâi revista în care speram să apar. Urmau telefoanele (cu ajutorul centralistelor, fiind destul de greu să primesc legătura, după ce mi se răspundea să revin peste „vreo jumătate de oră”, cel solicitat nefiind în clipa aceea în birou). Urmau aceleaşi negocieri cu tovarăşul director, aceleaşi sordide compartimente de tren, în sfârşit – ca o izbăvire –, aceleaşi femei de serviciu, după hoinăritul bezmetic din zorii zilei. Şi totuşi, acele vizite la Bucureşti, la Luceafărul, la România literară ori la edituri au dat sens concret vieţii mele. La Luceafărul, sus, sub acoperişul maiestuoasei clădiri, am câştigat şi câteva momente de glorie cu ajutorul jocului de şah. Iar zilele când îmi apărea o proză în revistă erau chiar zile întregi de glorie. Urmau alte negocieri cu tovarăşul director, un nou drum...


Vremurile s-au schimbat: astăzi nu mai există nici străzi cu numele de atunci, nici redacţiile de la vechile adrese. Nici măcar nu prea mai reuşeşti să găseşti în provincie revistele la chioşcuri. În schimb, acum am unde să beau o cafea în zorii Capitalei, după ce cobor dintr-un tren care circulă mult mai încet ca acum patruzeci de ani. Acum mă cunosc redactorii (şi nu numai eu pe ei), ceea ce nu mi-a schimbat năravul de a colinda oraşul pentru a vedea, cu o clipă mai devreme, dacă mi-a apărut materialul în paginile publicaţiilor cu o tot mai mică circulaţie.


Nu sunt un autor bun de materiale festive. Pentru mine, Luceafărul rămâne asociat cu oboseala călătoriilor de noapte, cu hoinăritul bezmetic printr-un Bucureşti care însă nu s-a trezit, cu bucuriile nemărginite când îi întâlneam pe cei câţiva oameni de acolo cu care puteam avea un dialog, cu fericirea de a fi, până la urmă, socotit un colaborator frecvent al revistei. Luceafărul reprezintă un fragment (nu numai sentimental) din biografia mea.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul