Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Amintiri răzleţe

        Horia Gārbea

Am publicat pentru prima oară īn Luceafărul īn 1986. A fost şi ultima oară īnainte de 1990. Frecventasem prin 1981 culoarele redacţiei īncercīnd să obţin o părere despre poeziile mele de la Cezar Ivănescu, care s-a eschivat, şi de la Ion Gheorghe, care a fost favorabil, dar nu m-a publicat īndată. Apoi, īncepīnd să merg la Cenaclul de Luni, iar Luceafărul devenind tot mai evident un loc rău famat, am īncetat şi să-l mai citesc. Dan Cristea, pe care īl cunoscusem, emigrase, Hagiu avea să moară curīnd. Īn 1986, la Festivalul „Nicolae Labiş”, la Suceava, juriul a fost prezidat de Laurenţiu Ulici, iar Ion Gheorghe a fost membru. El ne-a remarcat, pe Augustin Ioan şi pe mine, a ţinut să se fotografieze cu noi, cred că mai am poza. Mie mi-a dat Premiul Luceafărul la acel festival şi mi-a cerut poeme spre publicare.


Prudent, eram de-acum un membru īncercat al Cenaclului Universitas şi mă temeam să mă compromit la revista lui Ungheanu-Silvestri, nu i-am dat pe loc. Īn Bucureşti, am alergat la Ulici să-i cer sfatul. Pentru mine, īn 1986, era limpede că regimul lui Ceauşescu se va sfīrşi īntr-un fel sau altul, dar curīnd, şi faptele comise sub comunism vor fi cīntărite. Nu mă aşteptam ca vinovaţii să scape atīt de uşor, presupuneam cu naivitate că alde Suzana Gādea, Eugen Barbu et comp. vor fi spīnzuraţi fără judecată.


 Laurenţiu Ulici mi-a spus că Ion Gheorghe e un poet bun şi să fiu bucuros că i-au plăcut poeziile mele. Să public īn contextul premiului primit şi atīt. Aşa a şi fost. Ion Gheorghe mi-a publicat o jumătate de pagină, plătită foarte bine, şi n-am mai călcat pe la Luceafărul pīnă cīnd, īn 1989, după Revoluţie, Laurenţiu Ulici a preluat conducerea revistei şi i-a dat o orientare nouă.


 Primele şedinţe de „redacţie” s-au ţinut chiar la Ulici acasă, īn Apolodor. Erau acolo Nicolae Prelipceanu, Marius Tupan, Elena Ştefoi şi alţii. De la primul număr din 1990, Ulici mi-a dat rubrica pe care o ţin şi azi: „Cărţile săptămānii”. Tot el a īnfiinţat o fundaţie, pentru că USR nu mai dădea bani, neavīnd de unde, pe care apoi a reīnfiinţat-o Marius Tupan. Īn freamătul anilor ’90-’91-’92, Luceafărul s-a extins, a publicat suplimentul Nouăzeci – efemer, din păcate –, condus de Cristian Popescu, Cătălin Ţīrlea şi Ioan Es. Pop, şi pe cel de umor – Lucifer –, coordonat de Marius Tupan. Colaboram des la toate, īmpreună cu Dan Silviu Boerescu, cu care veneam la redacţie de la revista noastră Phoenix. Redacţia a fost īntīi la Casa Monteoru, unde m-a prins cutremurul din mai 1990, apoi la Vernescu. Erau mai mereu acolo Nicolae Prelipceanu, Eugen Uricaru, Viorel Ştirbu, Petre Stoica, Marius Tupan. Varujan Vosganian scria mai ales la Lucifer şi apărea mai rar ca parlamentar. Nu ştiu exact cīnd, dar s-a alăturat şi Dan Cristea, revenit īn ţară. Mergeam şi alături, īn clădirea ce va fi demolată, a MICM, unde se făcea Dreptatea, condusă de Petre Stoica, la care, de asemenea, scriam. Au mai lucrat pe la Luceafărul şi Lucian Vasilescu, şi Daniel Bănulescu. Cam toţi nouăzeciştii scriam acolo.


Īn 1992 s-au dat Premiile Luceafărul şi am fost şi eu laureat la dramaturgie. Interviul de după decernare mi-a fost luat de o tīnără reporteră de la SOTI, prima televiziune privată, care mi-a făcut o bună impresie şi m-am gīndit că poate va ajunge chiar o vedetă: Andreea Esca.


Īncepīnd de prin 1993, presa, mai ales literară, a īnceput să scapete; īn 1996, după ce devenise şi preşedinte al USR, Laurenţiu Ulici a luat calea politicii, lăsīnd revista să fie făcută de Marius Tupan, care i-a succedat după tragica dispariţie din 2000. Īn epoca Laurenţiu Ulici şi apoi īn cea a lui Marius Tupan am lipsit rar din pagini, unde aveam o rubrică intitulat㠄Vizor” şi care oscila īntre tabletă şi cronică de īntīmpinare.
 
Revista se cam provincializase şi o ducea destul de rău, fundaţia care edita revista condusă acum de Marius Tupan nu prea reuşea să atragă fonduri. Editura conexă nu producea nici ea. Pentru că scria nişte romane lungi, grupate īn trilogii, despre care afirma mereu că sīnt nişte capodopere, Marius Tupan nu era prea agreat de confraţi, fiind, mai degrabă, ţinta unor ironii care-l īntristau.


 Din păcate, Marius Tupan l-a urmat destul de repede pe Ulici īn decembrie 2007. Luceafărul a supravieţuit totuşi, s-a prefăcut, cum se ştie, īn Luceafărul de dimineaţă şi a revenit la Uniunea Scriitorilor.
Īn ceea ce mă priveşte, am făcut tot posibilul ca revista să continue să existe şi iată că, la numărul 1.000, īmi pot număra şi eu 21 de ani de colaborare practic neīntreruptă sub conducerea succesivă a lui Laurenţiu Ulici, Marius Tupan şi Dan Cristea.


 Īnţeleg că cele 1.000 de numere se socotesc din ianuarie 1990 (cam 21 de ani a cīte 45-50 de numere pe an dau mia aniversară). Din cele 1.000 de numere, am publicat cīte ceva īn vreo 950 dintre ele, n-am ţinut evidenţa exactă. Dar mă simt bucuros şi mīndru că am contribuit la existenţa Luceafărului. Īntre altele, am susţinut ideea alcătuirii unui sit web al revistei, lucru de care nu l-am putut convinge pe Marius Tupan, dar care acum e esenţial pentru cititorii ce-l frecventează īn număr mult mai mare, īntr-o săptămīnă, decīt tirajul revistei pe hīrtie.


 Mi-aş dori ca Luceafărul (de dimineaţă) să continue să existe, conştient de marile dificultăţi de finanţare şi difuzare ale unei reviste de acest gen. Cred că se impune realizarea unui sit web superior, capabil să atragă reclamă, să devină interactiv, pentru a promova mai uşor creaţia tinerilor şi fie ca sfīrşitul revistelor de hīrtie să ne găsească tot la posturile noastre, nemuritori, dar nu şi reci!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul