Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poesis

        Gheorghe Izbăşescu

Ecou de iarnă – 2
 lui Ştefan Borbély



I. PE GROASE PUNŢI DE VAR


Noapte de noapte crivăţul pe ascuns
se strecoară în oraş cu vântoase complice
să deşerte troiene crâncene de zăpadă:
după un plan bine stabilit
parapet lângă parapet să ridice


toţi suntem agitaţi: chiar zeul Hipnos
ce trece gâfâind cu ţapina pe umăr
pe groase punţi de var legănate între păduri
ascultă cum între ziduri prizonier
animalul domestic urlă cu mulţimea de guri


chiar şi eu stau ziua ca un agent sanitar
de un cârlig agăţat pe braţul înalt al macaralei
lipit de urechea de fier ce ţiuie-n vânt
să aud
ştiri despre ultimele victime de mâine


iar când muza furioasă mă cheamă
în apartament
mă prefac viclean că nu ştiu ce spune:
şi paznic grijuliu pus de veghe observ
că până şi dinamica apă din Trotuş şi-a pierdut
identitatea în lumea seminţiilor vechi


şi numai când se întunecă mă duc
la spital
trântindu-mă pe un pat cu faţa la perete
cât jivina nordică pe fereastră mă cercetează
mirată că nu-ntorc privirea îndărăt


mirată c-o neglijez cu capul înfundat
în semne –
că nu-mi mai apăr primejdia limbii:
învăţând cu frică
arta sacră acum în haosul de omăt.



II. ANIMALUL DOMESTIC


Cecitate cecitate cine-a zis că-n spatele
viziunii
totu-i calp? totu-i străin?
că din prăfuite arhive numai răceala maximei
îşi citeşte singură biografia?


cine-a zis că din oglinda-n care ne privim
animalul domestic urlă
că el e singurul ce vede prin întuneric?
nu noi?
că el e singurul ce simte durerea? nu noi?
vântul mătură turpitudinea dar pe urmele ei
constatăm că nimeni nu poate lua durerea
altuia
oricât i-am implora pe îngerii păzitori


pentru că în orice dorinţă de cunoaştere
se află şi un strop de cruzime
iar de fantasmele dintotdeauna
chiar nu te poţi spăla pe mâini când vrei.


III. FIU AL RÂURILOR ZGOMOTOASE DIN LĂICĂI


Domestic şi poznaş animal eu acum vorbesc
desigur
ca fiu al râurilor zgomotoase din Lăicăi
când eram doar o eşarfă lunecoasă pe ferestre
şi nu întrezăream securea timpului
ce înainta tiranic sfătuită de zei


şi nici măcar puterea sa din tăiş
(ascunsă pe sub piele)
nu mă sălta pe drumuri încordate
să-mi tulbure bronzul
şi nici nu hotărau alţii pentru mine
când să mi se usuce ziua-n gât


numai că atunci eram atât de tânăr
iar muzica în oase-mi trăia din obişnuinţă
şi-mi mânam cvadriga vijelios
ca pe o şansă zău
fără să bănui că nu sunt eu stăpânul de pe capră
ci doar închiriatul vremelnic vizitiu.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul