Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Stăm prost, domnilor!

        Gelu Negrea

• De două zile, toate televiziunile lumii freamătă: după aproape un deceniu de căutări sterile, teroristul nr. 1 al începutului de mileniu, Osama bin Laden, a fost, în fine, capturat şi ucis de forţele speciale ale armatei americane în numele poporului yankeu care nu puteau lăsa nerăzbunată ofensa sângeroasă din 11 septembrie 200. Preşedintele Barak Obama a anunţat triumfal vestea îndelung aşteptată, îndemnându-şi compatrioţii să doarmă liniştiţi de acum pentru că trăiesc într-o lume mai frumoasă şi mai sigură.


Instinctiv, mi-au revenit în memorie câteva sloganuri dâmboviţene exersate în gamă silenţioasă: Alegeţi un preşedinte pentru liniştea noastră; Dormi liniştit, F.N.I. lucrează pentru tine ş.a. Am ales, am dormit, dar când ne-am trezit la realitate am constatat că nu era bine. Şi tare mă tem că, odată cu dispariţia lui bin Laden, nici pentru omenire nu vor veni timpuri deosebit de faste. Ba, Allah să ne păzească, nu-i exclus ca lucrurile s-o ia razna într-o manieră şi la proporţii catastrofale. Se ştie că aripa Al-Qaeda a fundamentalismului islamic nu glumeşte şi nu cunoaşte limite în tratamentul aplicat inamicilor, aşa că ne putem aştepta la ce e mai rău. Iar numele mairăului în cazul de faţă ar fi escaladarea şi acutizarea acestui război asimetric care aşază la masa verde faţă-n faţă raţiunea şi fanatismul.


Să ne rugăm Celui de Sus (indiferent care I-ar fi numele) să se înşele alarmiştii convinşi că guerilla civilizaţiilor a început deja...


• Într-un număr anterior al Luceafărului de dimineaţă, referindu-mă la cumplita bătaie de joc care se practică la scară naţională prin agricultura României de azi (ca şi prin cultura sa, adaug acum), scriam că gurile rele acreditează ideea că circa două milioane de hectare de teren arabil zac nefolosite, năpădite de buruieni şi de o indiferenţă criminală. După câteva zile am aflat întâmplător că, de fapt, lucrurile stau chiar mai rău – respectiv, că numărul de hectare lăsate pârloagă se ridică la trei milioane. Şi am aflat-o dintr-o sursă mai mult decât autorizată: preşedintele Traian Băsescu. Pe lângă acest gest sinucigaş, risipirea industriei antedecembriste  în cele patruzeci de vânturi pustiitoare care bântuie de-o întreagă istorie meleagul mioritic este floare la ureche. Otrăvitoare, dar floare.


Asta e: talentul românului de a se împuşca într-un picior nu e egalat decât de dexteritatea înfiorătoare cu care îşi pune singur piedică la celălalt.


• Apropo de nimic: finalul emisiunii-serial Românii au talent difuzate pe TVR 1 reprezintă un exemplu luminos de cum poate rămâne în coadă de caşalot o intenţie promiţătoare. Desemnarea pe cale electivă a rapperului Adrian Ţuţu din Focşani-Vrancea drept câştigător al concursului mi se pare o gafă monumentală la care au contribuit cu modestele lor posibilităţi fizice şi intelectuale atât votanţii, cât şi juriul alcătuit pe criterii care îmi depăşesc puterea de înţelegere. Ce expertiză şi ce autoritate îi vor fi calificat pe cetăţenii Andi Moisescu şi Mihai Petre (la fel de români, dar oleacă mai puşin talentaţi decât concurenţii) în postura de judecători ai unor chestii cu care sunt perfect paraleli nu pricep în ruptul pixului cu care scriu aceste rânduri nedumerite.


Cât priveşte opţiunea telespectatorilor – seduşi, probabil, de cazul social Adrian Ţuţu, nicidecum de interpretul cu acelaşi nume (comun, plat, fără scânteie şi fără viitor artistic) –, ea  mi se pare a fi rezultanta firească a telenovelisticii de trei parale care a invadat micile noastre ecrane cu tot felul de poveşti lacrimogeno-siropoase şi zdrenţuros-dramatice. Românul, obişnuit astfel să-şi plângă tot timpul de milă şi să-şi blesteme soarta potrivnică fără a mişca un deget ca să şi-o amelioreze, s-a identificat cu acest ţuţu mic şi necăjit, votându-l la greu cu sentimentul că participă la repararea unei nedreptăţi existenţiale.


Dacă cel mai talentat dintre români arată ca băieţaşul acela înconjurat patriotic cu steaguri tricolore, făcând pe scenă apologia mălăiaţă a românismului biruitor în luptă cu nu se ştie ce, dar purtând pe cap o cipilică inscripţionată cu literele N şi Y (de la New York) atunci, vorba lui Caragiale, stăm rău, domnilor, atât cu prezentul cât, mai ales, cu viitorul nostru de aur calp şi fără speranţă!


• Apărută recent la Editura Curtea Veche, cartea profesorului american Stephen Korkin Societatea necivilă este de natură să surprindă orice om a cărui principală ocupaţiune mintală este gânditul printr-o ipoteză absolut halucinantă privitoare la prăbuşirea comunismului în Europa de Est. Universitarul de la Princeton consideră că elementul fundamental care a pus pe butuci regimurile comuniste l-a reprezentat nici mai mult nici mai puţin decât societatea necivilă constituită – ţineţi-vă bine de orice vă stă la îndemână! – din  chiar grupurile de activişti din conducerea comunistă! Nomenclatura de rang înalt, cum ar veni...


Aşadar, nici revolta populară, nici „agenturili” străine, nici Securitatea nu-şi pot aroga meritul primordial în declanşarea şi derularea evenimentelor din anul de graţie 1989, ci detestata nomenclatură de partid şi de stat. Vorbesc despre Securitate pentru că printre cele trei ţări foste socialiste asupra cărora se proiectează demersul analitic al domnului Stephen Korkin se numără şi România, celelalte două fiind R.D.G. şi Polonia.


Dacă dăm credit interpretării evenimentelor din ’89 de către profesorul american, nu ne rămâne decât să exclamăm într-o unanimă perplexitate: încurcate sunt nu numai căile Domnului, ci şi ale foştilor tovarăşi care au practicat şi ei o formă de rezistenţă, îndreptată  împotriva însuşi regimului pe care îl reprezentau: pasivitatea capitulardă. Să le fie de bine!


• Pe săptămână ce trece, emisiunea În puii mei de pe Antena 1 aspiră cu argumente tot mai convingătoare către noi culmi de vulgaritate licenţioasă şi acefalie. Se pare că Mihai Bendeac are în naturelul său zbuciumat o morbidă obsesie anatomo-fiziologică dublată de plăcerea psihanalizabilă de a spune pe nume şi a exemplifica funcţionalitatea acelor părţi ale corpului uman pe care bunul simţ popular le tratează de ruşinoase. Dar cum din vocabularul de mitoc golănesc al lui Mihai Bendeac cuvântul ruşine şi derivatele sale par a străluci prin absenţă, i-aş recomanda consultarea unui dicţionar. Asta, fireşte, dacă aş fi convins că i-ar folosi în vreun fel sau la ceva. Nu sunt.


• Cu mai puţin de două săptămâni înainte de alegerile din P.D.-L., spiritele (scuzaţi vorba cea proastă) prind să se încingă, unitatea de monolit din sânul principalei formaţiuni din arcul guvernamental acuzând inefabile fisuri. Deocamdată, părţile angajate în dispută pentru preşedinţia partidului se mulţumesc să-şi trimită săgeţi parfumate peste gard, limitându-se la aluzii, insinuări şi ironii benigne. Cât va mai trece, oare,  până la scoaterea la înaintare a artileriei grele? Om trăi şi-om vedea.


Până una-alta, tot farmecul campaniei electorale interne din P.D.-L. îl reprezintă pitorescul ariilor de coloratură în pizzicato executate cu sfânta-i candoare nativă de outsiderul Toader Paleologu şi aerul său de balerină serafică rătăcită într-o turmă de elefanţi. Politici.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul