Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Farmecul vieţii – versiune olteană

        Constantin Stan

În primii ani de după marea revoluţie românească din decembrie, pe un computeraş jucam şah cu un program. Erau acele jocuri cam simpluţe –zicem noi acum – ale primilor ani dinaintea exploziei computerului. De câte ori mă bătea, apărea un muţunache, cu care se bănuia că aş fi jucat eu, care sărea într-un picior, cânta şi îmi dădea cu tifla. Când reuşeam şi eu să-l mai fac mat – de-asta cred eu acum că erau simpluţe programele alea de şah! –afişa  imediat “Revanşa”!


Ei bine, eu acum am starea creaturii animate care îşi cânta bucuria victoriei. Dacă-aş avea voce, mi-aş încânta urechile cu imne, aş ţopăi şi m-aş da mare expert: favoritul meu, ăl de mizai pe el de la începerea Campionatului mondial de snooker, puştiul pe care dacă l-aş fi întâlnit pe stradă l-aş fi taxat de filfizon neînstare de ceva, Judd Trump pre numele său, a ajuns în finală. Eu scriu duminică după-amiază, revista apare miercuri pe piaţă: până când veţi ajunge să citiţi aceste rânduri, finala se va fi gătat, noul campion se va fi ştiind, aşa că veţi putea compara cele scrise de mine cu cele petrecute, strâmbând din nas, tăindu-mi din aripi şi avânt. Aşadar, spun: puştiul ăsta va deveni campion mondial. Dacă l-a tocat el mărunt pe chinezul Ding tocmai la ceea ce sunt chinezii mai campioni pe lumea asta – stăpânirea de sine – este  clar, mie îmi este clar, că lui Higgins o să-i facă viaţa atât de amară încât acesta va ceda şi nervos.


Şi cu asta, basta cu plăcerile, cu încântarea, cu bucuria de a vedea ceva frumos şi cu mult respect între adevrsari: Williams a cerut să fie scos din sală un spectator pentru că acesta s-a adresat ireverenţios adversarului său! Vă puteţi imagina aşa ceva la fotbal când oameni care mănâncă aceiaşi pâine, pentru că, de fapt, despre asta e vorba, se asociază scandărilor scârboase adresate de derbedeii din tribune la adresa adversarilor – care mâine le pot fi colegi la o altă echipă?! Fotbalul nostru este o imensă bălăcăreală, lipsă obraz şi de bun simţ. Tocmai când mă pregăteam să scriu despre cât de fermecătoare e viaţa la Rapid când echipa deraiază, iată că se petrecu şi la Craiova ceva ce ţine de acest suav farmec al vieţii colorate cu fum de locomotivă şi iz rromanesc. Şi la Rapid, şi la Craiova avem a face cu doi patroni isterici: când aduc un antrenor, acesta e salvatorul, singurul capabil sa ducă echipa acolo unde îi e locul – un loc care nu înseamnă în viziunea lor faima sportivă, ci bani, bani, bani! –, i  se asigură, în declaraţii televizate îndelung şi repetate, că o să rămână până când va ieşi la pensie etc. etc. Apoi, când dau antrenorii afară, şi Copos, şi Mititelu încep să împrăştie tot felul de vorbe care seamănă tare bine cu zoaiele pe care mahalagioaicele le aruncau pe stradă după ce îşi spălau chiloţii şi alte alea în lighean. Pe Şumudică nu-l pipăi prea bine ca antrenor: rezultatele de la Bistriţa nu sunt relevante pentru niciun antrenor din lumea asta, fie el Guardiola, fie el Mourinho. Gloria Bistriţa e un club închis, asemenea unei cetăţi cam dubioase, dinspre care se aud puţine lucruri şi se văd, uneori, rezultate extrem de ciudate. Aşadar, perioada lui Şumudică la Bistriţa nu se pune. La Rapid, băiatul s-a evidenţiat prin gesturi penibile făcute pe marginea terenului: dansuri din buric, plonjoane pe gazon după câte-un gol, puparea arbitrilor când a fost eliminat. Caracterul pare că nu-i punctul lui forte, conflictul lui cu Marius Constantin – despre a cărui soţie s-a exprimat el, antrenor, ca ultimul derbedeu de pe stradă – fiind elocvent. Se mai vorbeşte şi despre împrumuturi (nereturnate) de la jucători, de pasiunea pentru jocuri de noroc ca la piciorul podului Grant. Copos pare a se referi în declaraţii la toate astea; cam voalat, dar se referă. Păi bine, coane, când l-ai luat nu ştiai? Voi, patronii, nu vă interesaţi un pic despre viitorii voştri antrenori, despre tarele lor morale? În fond, îi dai pe mână investiţia ta, trebuie să administreze un mecanism cu articulaţii mari şi mici, grosiere şi subtile, de la cum se tunde gazonul până la pe ce post se simte jucătorul cel mai bine. Le este patronilor indiferent ce fel de caracter, ce fel de comportament, ce fel de structură morală are viitorul antrenor ? Realitatea noastră fotbalistică arată că aşa ceva este ultima preocupare a patronilor şi mai apoi a antrenorilor, scouterilor când aduc un antrenor ori un fotbalist într-o angrenaj. Mititelu îl aduce pe Piţurcă la Craiova, după ce Piţircă îmbârligase atmosfera de la Steaua, şi-l crede salvatorul Olteniei, eterna terra nova, îl dă afară, îl readuce pe Napoli, după ce şi p-ăsta îl dăduse afară cu ceva vreme în urmă, îl dă afară pe Napoli şi-l aduce pe Reghecampf, îl retrogradează p-ăsta la echipa a doua şi-l pune pe Ţicleanu antrenor. Toate acestea fiind acompaniate de nişte acuze, de nişte mizerii spuse – şi de unii şi de alţii – fără nicio ruşine.


Dincolo de orice, în fotablul nostru – de la patroni, antrenori, jucători, public – lipseşte ceva esenţial, fără de care nu poţi muta un ac din loc: caracterul!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul