Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Autoportretul, īntre imaginar şi identitar

        Iolanda Malamen

Iată cum autoportretele Wandei Sachelarie Vladimirescu, pe care Galeria Dialog din Bucureşti le-a expus de curīnd, ca inspirată pledoarie faţă de necontenitul eu artistic, au un binevenit şi interesant pandant, īntr-o expoziţie deschisă de curīnd de Filiala Artiştilor Plastici din Piteşti, īn etern-emblematica Galerie Metopa. Ion Pantilie, Daniel Preduţ şi Rozalia Bratu, trei artişti, trei individualităţi diferite ca spirit, sensibilitate, vīrstă şi ego centrisme, au ales să expună autoportrete, pentru a īmpărtăşi privitorului cīte ceva din „perversiunea” şi voluptatea subiectivităţii.


Piteştiul este un oraş īn care imaginarul a explodat īn zeci şi zeci de manifestări de valoare (cel puţin īn ultimele trei-patru decenii), explorīndu-şi cu ardoare, jubilaţie şi ispitiri resursele artistice, unele trecīnd dincolo de graniţe. Printre cei mai dedicaţi şi mai fervenţi mentori ai fenomenului, ei īnşişi artişti de certă valoare, īi putem numi pe regretatul Gheorghe Pantelie şi pe Ion Pantilie. Profesoratul, dar şi opera lor, slujite cu măiestrie şi consecvenţă, au dus la formarea unor generaţii de artişti care astăzi reuşesc să se facă vizibili şi cărora li se atribuie calificative dintre cele mai onorante. Ideea ca Ion Pantilie (pictor cu o experienţă expoziţională impresionantă, atīt īn ţară, cīt şi īn afara ei, artist cu lucrări aflate īn prestigioase colecţii şi muzee, deţinător al cītorva premii de prestigiu) să expună alături de o fostă elevă a sa şi de un fost elev al lui Gheorghe Pantelie este un act asumat, deschis, de preţuire şi de responsabilitate. 


Cele şase autoportrete semnate de ION PANTILIE şi cele două pīnze care sunt imagini ale mīinilor nu diferă īn mare, structural şi cromatic, de ceea ce personalizează īntreaga lui operă picturală.


O undă de suprarealism, străină rugozităţilor de limbaj, emblematizează conţinutul lucrărilor, chiar dacă pe fondurile delicate, cu pulsul īngerilor simţit ca o adiere, prim-planul aduce un chip de bărbat īn atitudini diferite: centrat şi imobilizat īn propriul univers, cu o privire uşor nesigură şi copilăroasă, īntr-o atitudine orgolios-prudentă, arătīnd privitorului o mīnă, ca pe un rod preţios, cu o privire placid-senină, resemnat de semnele īmbătrīnirii, cu o revoltă ironică, abia stăpīnită şi, īn sfīrşit, īn explozia tinereţii, un Narcis părīnd fericit de propria imagine.


Două lucrări īn care mīinile sunt pictate ca nişte aripi independente, desprinse de trup, „unelte” vii, mīini care poartă parcă toată truda artistului īn ele. Foarte interesant este balansul īntre vis şi real, atīt portretele, cīt şi mīinile definind stări emoţionale, naraţiuni imperative şi trăiri complexe. Ele proliferează o mecanică emoţională şi ochiul percepe foşnetele mătăsoase ale culorilor pe care sunt īntipărite, ceea ce dă ansamblului o certă virtuozitate, vibrată muzical şi exersată abil. Fondul „arunc㔠uneori portretul din cadru, alteori īl aspiră ca o plantă carnivoră, dar numai pentru a lăsa loc respiraţiei pure. Ion Pantilie este un profesionist al cromaticilor tensionate şi al geometriilor rafinate, un pictor cerebral, un artist structurat pe căutarea perfecţiunii īntr-un (non)figurativ echilibrat, cu o retorică autonomă. M-a surprins plăcut aducerea pe simeză, ca pe o introspecţie distanţată şi categoric polemică, a propriului chip, apărīndu-şi prin asta şi mai īndīrjit programul distinct de refuz al compromisului. 


Oricum, artiştii din ziua de azi refuză lungi perioade de timp, din varii motive, să-şi mai comenteze chipul īn picturi, gravuri, desene sau sculpturi, aşa că regăsirea cu dramatismul şi cu fascinaţia autoportretului este cīt se poate de vie.


La cei aproape 50 de ani, DANIEL PREDUŢ este un artist care şi-a īnchegat precaut şi metodic formula picturală, cu evidente asimilări despre volume şi cromatici, din contactul cu pictura lui Mihai Horea şi a lui Gheorghe Pantelie. Meritoriu este, īnsă, faptul că aceste lecţii, care personalizează deja, īn plastica ultimelor decenii, cele două nume importante amintite, nu au fost īnvăţate mecanic, cu īmpotmoliri de gīndire şi cu efemere rostiri, Daniel Preduţ ştiind să flaneze cu folos pe un drum care nu-l afundă īn rătăciri. Cele şapte autoportrete expuse īn galerie sunt lucrări meditative, avīnd un ce ludic autoritar, distinct, tăios cīteodată, ce le metaforizează limbajul. Pictate cu predilecţie īn tonuri calde, ele sunt stenice, bine puse īn pagină şi formulate īn tuşe pointiliste suprapuse. Chiar şi atunci cīnd autoportretizarea se rezumă la lipsa corporalităţii şi este realizată prin aplatizarea volumelor, Daniel Preduţ nu abdică de la esenţialul obsedant: trama valorică a spaţiului, a cromaticii şi a volumelor.  


ROZALIA BRATU (36 de ani), absolventă a Universităţii de Artă Bucureşti, Secţiunea Grafică, expune cinci autoportrete oarecum polemice şi veriste, ce amintesc de stilul street-art, avīnd exact ceea ce dă farmec acestei zone artistice atīt de insolente: sinceritatea. Ele sunt, precum fotografiile dintr-un album, egocentrice şi bine studiate īn narcisismul lor, ca recurs legitim la banalitate şi la feminitate. Se vede mīna exersată a tinerei artiste şi plăcerea de a se descrie īn prim-planuri anamorfotice şi racursiuri graţioase. Cīnd se insinuează şi elementul decorativ, asta le plasează decisiv īn arta momentului.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul