Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Sufletul deschis ca o bibliotecă

        Ioan Holban

Nu se putea un titlu mai inspirat pentru această carte a lui Nicolae Busuioc; Basarabia face parte, cu adevărat, din sufletul eseistului, publicistului şi directorului Bibliotecii „Gh. Asachi” din Iaşi, printre puţinii intelectuali din România care au gândit, la începutul anilor ’90, un proiect coerent, de lungă durată, un pod nu doar de flori pe care să circule libere, în toate anotimpurile şi pentru totdeauna, fragmentele de spiritualitate românească despărţite prin voia mai-marilor din Est şi Vest. Astfel, Nicolae Busuioc a iniţiat crearea unei Biblioteci de carte românească la Chişi­nău, şi-a găsit repede parteneri acolo, în primul rând pe Claudia Balaban şi Alexe Rău, bucurându-i cu donaţii de carte, deopotrivă, pe cei mari şi pe cei mici la bibliotecile im­por­tante din capitala Basarabiei, unde sălile de lectură şi serviciile de împrumut aveau, în sfârşit, un fond consistent de carte românească. Fire întreprinzătoare şi, mai ales, stimulat de aceeaşi pornire lăuntrică a reconstituirii întregului unei culturi pe care un râu, fie şi de mărimea Prutului, în loc să o irige, dându-i belşug, a secţionat-o dureros, Nicolae Busuioc a gândit şi a organizat Salonul de carte românească, la Iaşi, în fiecare toamnă, cu o „replică” la Chişinău. Acestea sunt izbânzile lui Nicolae Busuioc care a crezut cu toată convingerea că podul de flori e bun pentru o zi, în vreme ce podul de cărţi e pentru totdeauna.


Basarabia de suflet (Editura Ştiinţa, Chi­şinău, 2011) adună, în două secţiuni – Cărţi, lecturi, opinii şi Dialoguri esenţiale –, o sumă de recenzii, cronici literare, reflecţii, amintiri, interviuri a căror „invariantă” este elogiul cărţii şi lecturii în spaţiul de spiritualitate basarabean. Vorbind, într-o carte precedentă, despre Iaşi, Nicolae Busuioc îi spunea cetate gânditoare; nu altceva este Basarabia sa de suflet. „Grila” de lectură, pe care eseistul o aplică volumelor atât de diverse abordate în Cărţi, lecturi, opinii rămâne aceeaşi pe care o va fi pus în valoare scriind despre scriitorii ieşeni, de exemplu: ea se naşte din inconfortul vecinătăţii agresive, „neloiale” a mass-mediei, dar şi din încrederea în timpul lecturii, adică, în timpul „care le va rezolva pe toate”. Ceea ce constata Nicolae Busuioc în urmă cu cinci ani, în masivul volum Cetatea gânditoare, rămâne, din păcate, valabil şi astăzi, pe ambele maluri ale Prutului; iată: „Cititorii începutului de secol XXI şi-au îngustat mult lecturile, acestea s-au mulat pe stricta specializare, puţini au rămas cei atraşi de atotcuprindere, de enciclopedism. Lecturile au devenit fragile, consecinţa aceasta este suportată mai ales de generaţiile tinere, de aici superficialitatea unora în utilizarea celui mai constant şi important bun cultural care este cartea”. Nimic mai străin zilelor noastre decât fascinaţia enciclopedismului; şi, tot astfel, despre dispariţia criticii de direcţie: „Liderii de lectură se răresc, ei sunt împovăraţi de asumarea unor responsabilităţi pentru că ei dau «tonul» lecturii, în special criticii literari care emit (sau comit!?) judecăţi de valoare asupra cărţilor”. Dar mai sunt posibile şi necesare, azi, enciclopedismul şi critica de direcţie? Într-un timp care cultivă fragmentarismul, ca mod de existenţă, dar şi de creaţie („tehnica” fragmentului este, se spune, un semn sigur al postmodernismului), enciclopedismul şi critica de direcţie sunt istorie, şi nu alternative. Caracteristica atitudinii lui Nicolae Busuioc în faţa acestei realităţi este ceea ce aş numi un idealism renascentist care circumscrie încrederea necondiţionată în valorile cărţii şi lecturii, precum şi efortul de a cuprinde (citi) cât mai mult şi din domenii cât mai diverse: cultura enciclopedică este ţinta şi utopia unui om care, într-o vreme a tuturor confuziilor şi lipsei de repere, încearcă să reînvie idealurile altui veac. Pe Nicolae Busuioc nu-l atrag deloc „soluţiile” imaginate pentru reconversia gustului contemporanilor de a citi: tehnicile de marketing, activitatea agentului literar, „aplicaţiile” pe proiecte de promovare sunt lucruri străine metaforei cetăţii gânditoare sau „înfiorării suav-metafizice”, cum spune citind-o pe Irina Nechit: temelia se află altundeva, în arta dialogului şi în cultura cărţii: lumea nebună de legat în care vieţuieşte şi lumea plină de iubire şi dreptate pe care o visează – acestea sunt reperele, realul distopic şi idealitatea cetăţii ieşene şi basarabene, clădită pe arta politeţii, dialogului, lecturii.


Textele critice din prima secţiune a volumului nici nu puteau fi altfel decât cordiale; ele urmăresc doar la modul implicit stabilirea unei ierarhii de valori pentru că, iată, notele de lectură vin, mai cu seamă, din tentaţia (şi fascinaţia) enciclopedismului. Nicolae Busuioc scrie despre cărţile de poezie şi proză, istorie şi lingvistică, etnologie şi critică literară, despre editori, publicişti şi oameni ai bibliotecii, având aceleaşi „măsuri” ale cordialităţii, asumării afective a cărţilor şi oamenilor în orizontul unei culturi majore: Gri­gore Vieru, Vasile Romanciuc, Nicolae Leahu, Dumitru Matcovschi, Aureliu Busuioc, Ion Hadârcă, Iulian Filip, Irina Nechit, Nicolae Dabija, Alexe Rău, Arcadie Suceveanu, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Eugenia Bulat, Iurie Colesnic ori Clau­dia Partole, Gheorghe Prini sunt trecuţi prin acest filtru de lectură, a cărui sită Nicolae Busuioc aşteaptă să-i ofere interioritatea, „misterul sufletului fiinţei gânditoare ca timp”; de aceea comentariul e dublat de insertul autobiografic, abordarea cărţilor fiind una afectivă.


Citind interviurile lui Nicolae Busuioc din­tr-o carte anterioară, Constantin Ciopraga le asemuia cu Mărturia unei generaţii, de Felix Aderca, şi Lumea de mâine, de Ion Bi­beri. Nicolae Busuioc cultivă în dialogurile din Basarabia de suflet ceea ce criticul numeşte relaţia de parteneriat dintre cel care întreabă şi cel care răspunde: „Dialogul, începând cu cel de tip socratic – nota undeva Nicolae Busuioc – este o formă semnificativă de exprimare a conştiinţei de sine, un fel de oglindă în care veacul şi oamenii săi se privesc cu luciditate sau cu orgoliu, cu încredere sau cu suspiciune”. Regăsim, iată, în Dialoguri esenţiale o astfel de oglindă a veacului şi oamenilor acestuia: Claudia Ba­laban, Măria Bieşu, Aureliu Busuioc, Leo Butnaru, Mihai Cimpoi, Iurie Colesnic, Du­mitru Crihan, Iulian Filip, Gheor­ghe Ghimpu, Iuliana Gorea-Costin, Alexe Rău, Serafim Saka, Spiridon Vangheli, Gheorghe Vrabie sunt convocaţi de Nicolae Busuioc pentru a oglindi veacul, mişcarea ideilor, evoluţia mentalităţilor, a paradigmelor culturale şi de sensibilitate şi, nu în ultimul rând, dureroasa „chestiune” a relaţiei cu Ţara.


Basarabia de suflet este a unui scriitor pentru care cartea şi dialogul sunt reperele idea­lismului său renascentist: reconfortant, plin de învăţăminte într-o vreme grăbită spre nu se ştie ce şi într-o lume alergând haotic spre nu se ştie unde.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul