Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Diogene către Emil Cioran

        Valeria Sitaru

Emile,
Te-am văzut cum jucai pe frânghia Universului, clipeai des din ochi, descompus, cu coafura ta de Beethoven. M-ai uimit până şi pe mine cu tehnica de funambulist al disperării. De unde ai învăţat-o? Pe vremea mea, era mai bine să fii berbec decât om. Eu am hotărât să fiu câine. Tu, Emile, ai eşuat în aforisme, cum a zis un prieten de-al tău pe când descifra problematica echilibrului spiritual. Ba ţi-ai ruinat şi sănătatea, ai sacrificat totul, viaţa, Coasta Boacii, ca să scrii despre amurgul gândurilor. Nu mi-a plăcut să te aud îndrugând că viaţa e un rău. Ştii ce i-am spus unui muritor grec care-mi tot dădea târcoale? A trăi nu e un lucru rău, a trăi rău e rău. Ce zici? Dar tu ţi-ai luat aerul unui om care stă de veghe pentru toată omenirea. Aveai năzăriri în nopţile de insomnie, la mansardă, în ţara aia de rârâiţi. N-ai făcut nimic toată viaţa. N-ai muncit. N-ai avut nici un du-te-vino. Ai trăit cam cât am trăit şi eu. Mult. Că altfel te-ai fi omorât, chiar şi numai din dorinţa de-a muri. Vai de mine, pe toţi zeii!, şi ce frumos ai vorbit despre tine. Ziceai că n-ai idei, ci obsesii. Tu nu erai oricine, nu erai un gânditor mort. M-ai făcut să râd cu gura cât toată Calea Lactee când te-am auzit aforizând că omul e un animal indirect. Cam cum vine asta? Era să-mi stingi felinarul, că şi pe-aici umblu tot cu el aprins, caut un înger.


Emile, băiatule, cu singurătatea şi cu amărăciunea terestră am văzut că n-ai avut nicio problemă. Cum te descurci cosmic? Vezi şi tu că pe-aici e altfel. Fericire şi numai fericire. Păşunile raiului, râul de Cristal, bulevarde de aur curat, ca sticla străvezie, nici soare, nici lună, pomul vieţii cu frunziş etern, scaunul de Domnie şi Lumină, eu, cu felinarul... Nu-ţi prea convine, nu? Fericirea te cam otrăveşte. Ia să văd dacă-ţi mai urăşti fericirea şi ai să mai verşi foc pe gură ca răspuns la toate întrebările, cum ziceai. Cred că te-ai lămurit că fantastica ta viziune terestră nu a fost decât un joc al semnelor de punctuaţie. Visez la o lume în care se va muri pentru o virgulă... ce criminală poezie ai născocit. Cât pe ce să mă întreci.


Tu, un timid într-o mansardă, îndrăgostit la nesfârşit. De vestale obosite. De surorile Brönte. De Greta Garbo, pentru că nu ajungeai la ea.


Eu, un vagabond într-un butoi. Un câine erect. Mă gudur. Latru. Muşc. Mă-nvârt în jurul creierelor. Al astrelor seci.


Vino să vorbim retro, Emile. Să belim Universul, dacă tot avem ca scop eterna fericire. Dacă n-aş fi fost Diogene, mi-ar fi plăcut să fiu Cioran.
Dio

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul