Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Premiile revistei Luceafărul de dimineaţă pe anul 2010

        

Joi, 12 mai 2011, începând cu ora 13:00, la Casa Vernescu, a avut loc decernarea premiilor revistei Luceafărul de dimineaţă pe anul 2010.


La eveniment au fost prezenţi, pe lângă laureaţi, scriitori, personalităţi marcante ale vieţii culturale din România, trimişi ai unor posturi de radio şi televiziune precum şi „fotograful scriitorilor“, Ion Cucu, care a ipostaziat, pentru viitoare istorii literare, autori deja consacraţi sau aflaţi la început de drum.


Această ediţie a premiilor revistei Luceafărul de dimineaţă a fost sponsorizată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.


Juriul a fost alcătuit din Gabriel Chifu, vicepreşedinte USR; Dan Cristea, preşedintele Asociaţiei culturale Luceafărul de dimineaţă, şi Gelu Negrea, redactor-şef al revistei Luceafărul de dimineaţă.


Evenimentul a fost deschis de scriitorul Gelu Negrea, care a menţionat că festivitatea decernării premiilor pe anul 2010 prilejuieşte, totodată, sărbătorirea apariţiei numărului 1000 al săptămânalului editat de Uniunii Scriitorilor din România . Înfiinţată în 1958, revista a reapărut în 1990, la iniţiativa scriitorului Laurenţiu Ulici. Aceste distincţii, cu o veche tradiţie, aşadar, reprezintă ediţia inaugurală a premiilor revistei sub noua sa titulatură, Luceafărul de dimineaţă.


În anul 2008, revista a celebrat 50 de ani de existenţă. Adresez, cu această ocazie, un salut prietenesc Gabrielei  Melinescu, Sânzianei Pop, dar şi un gînd pios marilor scriitori care nu mai sunt printre noi, printre care directorilor acestei reviste – Laurenţiu  Ulici şi Marius Tupan, a spus Dan Cristea. Mulţi tratează premiile ca pe o ocazie de scandal, dar eu cred că ele, dacă sunt acordate cu onestitate, dau un semnal sugestiv despre orientarea unei instituţii literare.


Am premiat, desigur, în primul rând valoarea, dar am ţinut, de asemenea, ca premiile, să-i răsplătească pe cei care sprijină revista, care publică constant în ea, a mai precizat vorbitorul.


O binemeritată Diplomă de excelenţă a fost acordată primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, pentru remarcabila sa deschidere spirituală şi pentru sprijinul generos acordat artei şi culturii româneşti contemporane.


Diploma a fost ridicată de doamna Ruxandra Garofeanu, curatorul Galeriei Dialog, consilier în cadrul Primăriei sectorului 2 Bucureşti.


Prozatorul Ioan Matei, reprezentanul Ministerului Culturii şi Patrimonilui Naţional, prezent la decernarea premiilor, a declarat: Citind numărul 1000 al revistei Luceafărul de dimineaţă suntem îndreptăţiţi să luăm în considerare nu numai aceşti ultimi 20 de ani de existenţă ai publicaţiei; trebuie să ne închinăm în faţa istoriei îndelungi şi prestigioase a acestei reviste. De-a lungul timpului, aici au lucrat, au debutat şi s-au consacrat scriitori deveniţi nume de referinţă ale culturii româneşti.


În continuare, Gelu Negrea a spus: Consider că, într-o astfel de festivitate, premiile de debut sunt cele mai importante, deoarece ele reprezintă o investiţie în viitorul literaturii române.


Premiul revistei Luceafărul de dimineaţă pe anul 2010 la secţiunea debut s-a acordat, ex-aequo, lui Adrian Buzdugan pentru proză şi Alinei Mazilu pentru poezie. Despre calităţile literare  ale creaţiilor de până acum ale celor doi laureaţi şi despre şansele lor de a se impune ca voci cu personalitate în anii următori au vorbit Gelu Negrea şi Dan Cristea.


Premiul pentru publicistică a fost atribuit lui Horia Gârbea.


Poetul Traian T. Coşovei a susţinut laudatio adresat scriitorului şi publicistului Horia Gârbea, care nu a fost prezent la eveniment din motive obiective. Premiul îi este pe bună dreptate acordat, deoarece el încearcă să înnoiască un gen literar care pare multora arid: reportajul cultural. Meritul său este acela că inovează, că se apropie de subiectele despre care scrie cu sensibilitate şi comprehensiune, a spus Traian T. Coşovei.


Premiul pentru eseu a fost obţinut de Sorin Lavric, prezentat de criticul literar Gabriel Dimisianu care a menţionat, printre altele: Pe Sorin Lavric îl citesc de când  a început să scrie. Este o prezenţă din ce în ce mai puternică şi viguros afirmată în eseistica culturală, cu un discurs  foarte original, înclinat spre filosofie, pentru care manifestă o deosebită aplicaţie.


Premiul pentru critică literară i-a revenit lui Adrian G. Romila. Autorul nu a fost prezent la festivitate, aflându-se în Germania, dar a transmis un mesaj în care se menţionează: Distincţia aceasta îmi confirmă munca, dar mă şi responsabilizează pe viitor, creându-mi noi obligaţii onorante.
Premiul pentru proză a fost decernat lui Constantin Stan ale cărui cărţi au primit aprecieri excelente şi îl situează în prima linie a prozatorilor români de astăzi, după cum a remarcat amfitrionul întâlnirii, Gelu Negrea.


 Marele scriitor Dumitru Radu Popescu a transmis tuturor participanţilor salutul său cordial, exprimându-şi regretul de a nu fi putut fi împreună în această zi sărbătorească, precum şi calde felicitări laureatului despre a cărui existenţă literară a luat cunoştinţă cu câteva decenii în urmă, cu ocazia unui festival-concurs studenţesc desfăşurat la Oradea. Aflat în juriul concursului, am fost impresionat de textul excelent al acelui tânăr necunoscut pe care l-am premiat cu convingerea că traiectoria sa artistică va fi una permanent ascendentă. Mă bucur că, peste ani, Constantin Stan confirmă cu brio speranţele cu care i-am însoţit primii paşi.


Premiul pentru poezie i-a revenit îndrăgitului poet (şi editor) Robert Şerban, aclamat îndelung de public.


Robert Şerban a publicat în 2010 în Luceafărul de dimineaţă un ciclu de poeme care făcea parte din volumul Moartea parafină. Poezia lui e gravă, e a francheţii, a deschiderii, e pe măsura omului, a spus criticul Dan Cristea.


Premiul Opera Omnia i-a revenit prozatoarei Gabriela Adameşteanu, care, aflată la Festivalul Internaţional de Carte de la Torino, a transmis juriului şi publicului un mesaj din care reţinem:
M-a emoţionat şi m-a bucurat foarte mult vestea că juriul Luceafărului de dimineaţă mi-a acordat importantul premiu Opera Omnia. Traseul meu literar, ca şi al altor mulţi scriitori a fost susţinut de această revistă. Este publicaţia în care am debutat în ianuarie 1971, condusă spre literatură de mîna prozatoarei Sînziana Pop. Am publicat şi în anii următori fragmente din primul meu roman, Drumul egal al fiecărei zile. Luceafărul mi-a acordat primul meu premiu literar, cel de proză, înainte să fi avut o carte publicată. Printr-o coincidenţă, Provizorat, romanul care continuă Drumul egal al fiecărei zile, a găsit găzduire şi susţinere în noul Luceafăr, cel de dimineaţă, la noua sa echipă.


Gândul meu este alături de dumneavoastră.


Pe parcursul festivităţii de decernare a premiilor revistei Luceafărul de dimineaţă, ediţia 2010, cantautoarea Maria Gheorghiu şi actorul Eusebiu Ştefănescu au oferit celor prezenţi recitaluri deosebit de apreciate.


Evenimentul s-a încheiat cu un dineu oferit de organizatori în saloanele Casei Vernescu.
Andra ROTARU; G.N
Foto: Adrian MARTALOGU

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul