Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Experimente pe sufletul mort

        Constantin Stan

În fond, ar trebui să mă bucur: ceea ce am prognozat de pe la jumătatea campionatului s-a împlinit – Oţelul e noua campioană a României. Adică, experimentele pe acest semicadravru, care e fotbalul românesc, continuă nestingherite de nimeni şi nimic. Am parafrazat titlul unui volum de versuri al unui poet la care ţin foarte mult, Cornel Ostahie, „Experimente pe sufletul viu”, şi, de-i vor cădea sub ochi rândurile astea, îl rog să mă ierte şi să mă înţeleagă: încerc să spun că am parcurs, nu numai în fotbal, un drum al degradării condiţiei umane; de la tragism la simularea viului. Competiţiei, în acest caz. Nenorocenia competiţiei este că titlul trebuie să se decerneze în fiecare an. Or, după o matematică lipsită de suflet, Oţelul are cele mai multe puncte, sau celelalte competitoare au mai puţine puncte decât echipa gălăţeană, ceea ce înseamnă că ea încheie pe primul loc. Cum a strâns Oţelul toate punctele alea e altă poveste. E povestea pe care am mai citit-o când a câştigat Unirea Urziceni campionatul, e povestea scrisă de autori ce rămân mereu în umbra spectacolului. Echipe, ambele, mediocre, cu singurul merit de a fi scrâşnit din ghete, de a fi pus fruntea în crampoanele adversarelor, de a fi refuzat mereu spectacolul fotbalistic masându-se în propria jumătate de teren cu gândul expres de a nu pierde şi de a ciupi ceva. Atunci când prin propriile putinţe sau neputinţe nu se întrevedea nimic bun au mai intervenit arbitrii, s-au mai plimbat nişte puncte ori au prins câte-un joc bun pentru că, nu-i aşa, se câştigă din când în când şi la Loto, dacă joci ani buni, darămite să prinzi o zi fastă dacă tot apari pe-un teren de fotbal o dată sau de două ori pe săptămână.


Ce panaramă de campionat avem în ultimii ani: Unirea vine din negurile Bărăganului fotbalului, se face campioană, îşi umple sau îi umple lui Bucşaru conturile cu sacii de bani şi falimentează fraudulos ducându-se înapoi în întunericul de unde a venit. Oţelul Galaţi era la un moment dat fiul ploii, indianul-patron al Combinatului (luat pe mai puţini bani decât a dat pe-o casă în Londra când i s-a măritat fătuca) a tăiat orice finanţare şi se vorbea de retragerea echipei din campionat. Nu numai că nu s-a retras, dar iat-o campioană, participantă direct în grupele Ligii campionilor, ceea ce vrea să însemne o căruţă de bani, reprezentanta României la marele fotbal european. Dacă Meme Stoica şi Marius Stan sunt genii ale formării de echipe din nimic, atunci propun să-i exportăm pe ei, nu fotbaliştii. Dacă ar fi fost un miracol fotbalistic, fiţi sigur că Europa ar fi fost cu ochii pe ei: cine nu şi-ar dori un manager căruia să nu-i dai nimic şi să îţi aducă milioane de euro!? Asemănarea dintre cele două campioane, parcursul lor ca şi strategia sunt generatoare de multe suspiciuni sau îndoieli sau semne de întrebare. Urmează oare Oţelul drumul Unirii şi-o vom vedea în vreo doi ani luând calea Ligii secunde, ştergându-se astfel nişte urme? Tot ce-i posibil. Dacă mă gândesc că o altă campioană ce-a venit ca Unirea din fundurile B-ului şi s-a împopoţonat cu titlul repede-repejor a stat anul ăsta cam pe cracă gata-gata să se ducă la loc în B – e vorba desigur de CFR Cluj –, nu îmi mai vine să cred în miracole fotbalistice ci într-o reţetă care, iată, pare că funcţionează din plin.


Dar, toate acestea nu ar fi fost posibile fără fanfaronada echipelor din Bucureşti. Încăpute pe mâinile unor patroni avizi numai de publicitate, de apariţii cu orice preţ la televiziuni, nepricepuţi în nimic, Steaua, Dinamo şi Rapid nu mai sunt nici echipe, nici cluburi de fotbal. Sunt nişte jalnice jucării în mâinile unor circari care dansează ca Shakira, behăie a râdere şi la priveghi, ori se lamentează cu curul pe sacul de bani că se scufundă planeta. La formaţiile astea, jucătorii vin ca la discotecă, antrenorii nu ştiu dacă a doua zi vor mai antrena ei şi tot ce e în club se trâmbiţează la televiziuni. Tot timpul se dau afară jucători, tot timpul se fac transferuri, de la jumătatea campionatului se pune cruce competiţiei anunţându-se că la anul va fi viitorul ăla luminos. Toate astea, desigur, numai şi numai în declaraţii. Iată, nici nu se puse bazele unui proiect de întinerire, în fapt de schimbare a strategiei clubului Dinamo că deja Andone ba e dus prin ţările arabe, ba va îmbătrăni ca antrenor, ba echipa va rămâne în formula asta vreo doi ani, ba deja curg ofertele pentru cei mai valoroşi tineri, Torje şi Alexe.


Fotbalul este oglinda lumii în care trăim: isterică, lipsită de valori, asumându-şi ca filosofie mica ciupeală sau deviza “loveşte şi fugi”. Dă tunul şi du-te după aia, ascunzându-ţi urmele în B.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul