Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Denis Buican Peligrad

Savantul francez de origine română Denis Buican Peligrad se află din nou în România. Motivul? Dezvelirea bustului tatălui său, Dumitru Peligrad, la Săliştea Sibiului, o personalitate remarcabilă, un intelectual de mare atitudine, închis şi torturat în temniţele comuniste, unde a decedat în ziua de 14 aprilie 1951. În memoria tatălui, fiul, nimeni altul, decât celebrul savant francez, i-a dedicat câteva poezii de suflet. Domnia sa le-a încredinţat, în premieră, revistei „Luceafărul de dimineaţă”, în semn de preţuire pentru această publicaţie de cultură. (Irina Budeanu)


APĂ VIE


Sclipiri de apă vie
                Fântâna
                          Dă învadră –
Şi Soarele învie
                    Ca o icoană în cadră –
Când mâna  
                  Stă să prindă
La gură să o duc –
Lumina tremurată în apa din cauc –
Ca să împărtăşească o veşnică merindă…


NĂLUCĂ


S-a  năzărit în noapte
        O umbră de nălucă
Şi sufletul parcă
                           Îi fuse
                             Dor
                                De ducă.
O barcă
  Îl aşteaptă pe căile apuse –
De râuri odinioară de miere
                         şi de lapte –
ce s-au schimbat în fiere
cu malurile ştirbe de sălcii sub topor…



SFÂŞIERE


Cârceii
 Se agaţă
     De viaţă
        Pe araci
În volbura scânteii
      De  Soare care – vraci –
E sfârtecat, la urmă, în colţi de vârcolaci –
Când Negura îi cere
             Nemilostiv haraci –
                       De beţiv –
De îşi răstoarnă Ceasul –
Vecia unde piere
                           Plăcere şi durere…



BROASCĂ ŢESTOASĂ


Bolta-i o broască
                  ţestoasă
Schingiuită în carapace –
                    Ce zace
Căzută în Vreme
                   De iască
Pierdută-n blesteme –
şi roasă
       pe veci de rugină –
sub ploi de lumină haină…



POTOP


S-a răspândit potopul
               Pornit fără răgaz –
E stropul
            De pe urmă
               Ivit ca din ucaz
În Vremea ce se curmă –
Ce sparge
      În cădere
                   şi ultimul zăgaz –
când apa le scufundă
                             catarge
                                în tăcere –
şi Bezna din adâncuri le prinde
                              să le-ascundă –
în ceasul ce le vinde…



POVARĂ DIN URMĂ


S-au adunat cu anii
          Poverile
                 În cârcă –
şi cad bolovanii
                              durerile
                                     în hârcă…
E liniştea din urmă –
                                         Închisă în coşciug
Când clipele în turmă
                                        Au scăpărat în rug.



EV DE GHEAŢĂ


A îngheţat în muguri
                   Cuprinşi de promoroacă


- Viitorul pierdut parcă în joacă…
Şi cepii
              Fără struguri
           s-au fost uscat în frig –
Când sâmburii de gânduri zadarnic mai începii – i –
              Încinşi în colţi
                          De gheaţă cu vorba ce o stri
Însingurată-n bolţi…



GHIRLANDĂ VEŞTEDĂ


Lumina –
     şi cu umbra în crengi de promoroacă
S-a fost topit în ţurţuri iscaţi parcă în joacă
         …  din rădăcina
                      Vie-copacul
                                 Dă lăstari –
Şi împânzeşte Veacul
                  Cu anii săi amari –
Când  răspândeşte Lumii – cu florile-n ofrandă –
Pe sarcofage –
                 Aspră şi  veştedă ghirlandă –
Să încunune Bezna din Vremi antropofage…



TAINA ORHIDEII


Nu poate nici gândirea
      şi nici forţa
                Ideii
Să desluşească taina
         Din Firea
                    Orhideii…
… când torţa
               Stă să-şi stingă lumina
                            De pe boltă –
Îţi află rădăcina –
            Ca floarea ce-i învoltă –
În negura ce Vremii îi fură pururi haina.
Din ciclul „Scântei din urmă”   

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul