Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Jimmy Porter către John Osborne

        Valeria Sitaru

Johnny... bătrâne,
Iar am umplut camera de fum. E duminică, citesc ziare cretine. Alison Porter - nevasta cu care m-ai pricopsit! -, Cliff, Helena şi colonelul Redfren  sunt plecaţi cu pluta prin creiere de actori în aşteptarea gongului. Pentru un personaj, raiul nu-i decât realitatea unei scene. Pentru om, dragă Jimmy, raiul e o ficţiune. Pentru mine, furios cum sunt, puţin îmi pasă ce e. Sunt obligat să respect aiurelile tale, să fiu Jimmy Porter, 25 de ani, un aliaj deconcertant de sinceritate şi sarcasm vesel, de tandreţe şi cruzime dezlănţuită, în acelaşi timp neastâmpărat, sâcâitor, orgolios, o combinaţie care displace, etc. Un Jimmy fără slujbă. Dintr-o familie de muncitori. Dat afară de la universitate. Vând dulciuri la o tarabă. Dorm într-o mansardă. Cu o snoabă crescută-n puf. Inanimată. Cu un fier de călcat veşnic în priză. Polifonic. Sub privirea contrapunctului de Cliff, veşnic în haine şifonate. Letargic. Ea i le calcă... Primăvara, plină de nori. Într-o Anglie blestemată. Citez din scrisoarea ta adresată oamenilor politici: „Mi-aţi hrănit ura timp de 30 de ani. Aţi întreţinut-o făcând din ea instrumentul greoi şi demodat de azi. Singura speranţă e că acest sentiment mă va susţine, că voi continua să-l păstrez”.


M-am plictisit de monologurile kilometrice pe care mi le-ai scris. Când barbar, când puritan. În balamucul de pe glob, frazele tale furioase nu mai şochează pe nimeni. Tinerii furioşi sunt o metaforă. Asta în cazul în care se mai ştie ce e o metaforă...  Cerul e atât de departe.


Am iubit-o pe Alison? Ai vrut s-o salvez din pântecul supraalimentat şi fleşcăit al neamului de pitoni în care s-a născut. Mă-sa urla în călduri, o hrănea cu idealuri răsuflate, a învăţat-o că sexul e totuna cu viaţa de apoi. Ta-su se lupta în India pe terenul de crichet, în costume elegante de război. Ce lugubră intuiţie ai avut  spunând că toţi copiii noştri vor fi americani! Era americană – asta da idee de dramaturg! N-aveam bani şi trăiam Marea Criză.  Sufeream ca un câine. Fără perspective. No future. Apocalipsa economiei mondiale. Crach sentimental. Investiţii numai în lumea de apoi. Alison rămâne gravidă, nu-mi spune nimic, apare din tenebre Helena, prietena ei (o actriţă! – ce ţi-o fi venit să mă-ncurci cu propria ta autobiografie?), o convinge pe nevastă-mea să plece de unde-a venit exact când moare demn mama lui Hugh (săracul meu prieten într-o ureche ca şi mine, plecat să găsească raiul în China), Cliff îşi ia şi el tălpăşiţa. Religia păgână din creierul tău ne-a transformat în animale. Dobitoace păroase... desene animate pentru oameni care nu mai pot răbda... chinul de a fi fiinţe umane... cu dragoste, fără nici un pic de gândire... fiinţe romantice care privesc spre trecut... Priveşte înapoi cu mânie. De John Osborne. Ce tânăr furios şi neputincios ai mai fost şi tu, Johnny. Povestea cu agonia lui taică-tu mi-ai pus-o mie în spinare. Aveai zece ani - un băieţel singuratic şi speriat. Ai stat lângă el  până a murit, şi, iubindu-l, ai urlat: toţi cei care nu au văzut niciodată un om murind suferă de o formă destul de gravă de virginitate. Ce nevoie avea omenirea de deznădejdea ta? Din răzbunare ai scris piesa asta de teatru, din răzbunare nu ai lăsat-o pe Helena cu mine.  Era perfectă. O combinaţie între Cleopatra şi Maria Stuart. Aş fi putut s-o iubesc.  Aş fi putut să-mi iau chiar un servici. Sau să scriu un roman. Râdeam cu ea. Pe Bach. Mi-a tras şi-o palmă. Păcătuia trăind cu mine. Călca, îmi mângâia ceafa, apoi urechea, ne sărutam, luam totul de la început, piesa, arta, viaţa, plecam... bună seara, a spus Alison. Calmă. De ce-ai adus-o înapoi? Ce să fac cu ea? Dacă n-ar fi pierdut copilul, ar mai fi avut nevoie de mine? S-ar mai fi întors la un tânăr furios, supărat, copilăros, pierdut, fragil, crud, deştept, cinstit, vicios, how I hate Sundays? Helenei nu-i era frică de mine. Why do you try so hard to be unpleasent? Puteai să schimbi perfecta nedreptate făcută de când e lumea şi pământul celor care încearcă să iubească. Puteai să dai de pământ cu periculoasa alegere. Te-au apucat mustrările de conştiinţă şi-ai pus-o pe Helena să zică ce zic toţi tîmpiţii care stau deoparte, comod şi liniştit: nu poţi fi fericit când faci ceva rău sau treci peste altcineva. Nu pot să particip la această suferinţă... Helena a plecat şi m-a lăsat iar cu Alison. Şi cu fierul de călcat. Dacă tot ai hotărât să se ducă de râpă istoria teatrului britanic, de ce n-ai lăsat-o pe Alison cu copil, între pitonii ei? De ce m-ai pus să-i spun Helenei pe un ton coborât şi resemnat: când te îndrăgosteşti nu poţi să rămîi cu mîinile curate. Apoi i-am dat fardurile. Am deschis dulapul şi am zis: pentru asta îţi trebuie forţă şi curaj. Şi dacă nu te poţi împăca cu gândul să-ţi mototoleşti puţin sufleţelul bine călcat (m-am dus lângă ea) mai bine renunţă la viaţă şi fă-te o sfântă. Trompeta lui Chet Baker răsufla la limita rupturii. Delicat. Sau fragil. Nu mai ştiu. Jimmy... naivul.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul