Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

De la Dan Voinea la Pavel Coruţ şi retur

        Gelu Negrea

• Uf! Am mai scăpat o dată. De ce? Cum adică, de ce? De sfârşitul lumii, bineînţeles. Nu proorocise domnul acela în formă de pastor american, Harold Camping, pe numele său de fată, că pe 21 mai 2011, ora locală 18, se va alege praful cosmic şi pulberea stelară de tot şi de toate? Ba, yes! Şi nu se bulucise o gramadă de fraieri să-şi bea economiile, iar alta să depună vreo 50 de milioane de dolari în cutia milei amenajată de escrocul apocaliptic la sediul bancar al organizaţiei ce cu onoare conduce, Family Radio? Ba, de două ori, yes! Păi, dacă aşa s-au petrecut lucrurile, de ce să ne mai mirăm că, îndată după expirarea termenului, vivacele întreprinzător (are 89 de ani, dar arată de 88!) a dispărut ca bogatul în ceaţa bigotismului fără frontiere?!


Oricum, de pe urma iureşului mondial cu Apocalipsa generală şi totală au rămas cel puţin două replici memorabile, de-ale noastre, de pe Dâmboviţa, româneşti până-n străfundurile abisale ale metafizicii mioritice. Prima aparţine unei doamne-ajută de 70 de ani şi sună astfel: Vine sfârşitul lumii? Să vină – eu sunt acasă... A doua (autor anonim): Mare e prostia lumii... 


Strict autentice amândouă!


• Apropo de escrocherii: există aşa ceva şi în artă (sau, mă rog, pe undeva, prin preajma ei...), ba, încă, în multiple variante. Una dintre ele s-ar putea numi marketing ingenios şi are aproximativ următoarea reţetă: iei un nimic (dar nu ăla al lui Mircea Cărtărescu...), îl amba­lezi strident ca să sară în ochi de depar­te, îi găseşti un titlu cu cârlig ca să sară şi în urechi avide de bârfă mitocănească, provoci o diversiune media, scoţi din pământ din iarbă verde un mic scandal de infanterie, arunci la derută câteva cuvinte magice gen: „cenzură politică” sau „interzis de putere” şi evenimentul aducător de bani şi de public e gata. A se vedea în această ordine de întâmplări cu tâlc campania de promovare a şuşanelei cu ghivent Blonda, chiorul şi piticul, dar a nu se vedea spectacolul pentru că e un rasol di granda. Plus că (decepţie majoră!), n-are nici o legătură cu perso­najele de pe scena politică la care, eventual, v-aţi gândit.


Partea cea mai distractivă a acestei gulgute pseudoartistice nu este reprezenţalia propriu-zisă (o însăilătură de că­min cultural sătesc de prin anii ’60 ai secolului trecut), ci reacţia ofuscată a unei anumite părţi a presei care a condamnat cu sacră mânie deontologică recursul la un titlu acroşant, dar departe de orizontul de aşteptare astfel creat. Haida-de: i-auzi, cine vorbeşte! Tocmai presarii români care recurg zilnic la aceeaşi şmecherie de doi lei pentru a atrage cititorii dornici de senzaţional şi de chiloţiade politice ori mondene!


S-ar părea că, în pofida progreselor înregistrate de industria optică, paiul din ochiul altuia continuă să se vadă mai bine decât sequoia gigantica de pe retina profesională proprie...


• „Operaţiunea Dominique Strauss Kahn” s-a încheiat cu unele succesuri: între altele, directorul general al Fondului Monetar Internaţional şi-a dat demisia! Restul e zgomot şi furie mediatică…
Lucrul care m-a intrigat pe mine cel mai tare şi mai tare în această istorie de alcov cu dedesubturi tenebroase îl reprezintă lexicul consumat pentru a descrie şi comenta faptele de arme şi muniţii virile ale nebunaticului intempestiv Dominique: afemeiat (cu nelipsitul joc de cuvinte aFeMeIat…), hipersexualitate, cursă politică, complot, agresiune sexuală, viaţă privată…
Singurul cuvânt pe care nu l-am găsit niciodată şi nicăieri este MORALĂ. Vi-l mai aduceţi aminte?


• Tot românul, de la vlădică până la adidaşi, e la curent alternativ cu procesul de divorţ al soţilor Monica şi Irinel Columbeanu. Puţini ştiu însă că „proces” e o eufemistică figură de stil: de fapt, zgubiliticul cuplu de la Izvorani, via New York, are pe rol nu mai puţin de 11 dosare.
Linişte, vă rugăm: justiţia română lucrează! Că doar de-aia o plătim...


• După două decenii, misterul asasinării lui Ioan Petru Culianu rămâne intact în pofida excelenţei atinse de cea mai performantă dintre activităţile umane: industria datului cu părerea. Excepţiile de la regula academică conform căreia cel mai uşor este să te pronunţi într-o chestiune despre care ştii cel mai puţin sunt rarissime şi cu atât mai vrednice de stimă. Una dintre ele: articolul lui Dorin Tudoran, Un ucigaş pe nume Terapie-Şoc publicat în Observator cultural nr. 317/19-25 mai a.c. O analiză de context onestă şi echilibrată, bazată nu pe speculaţii supte din deget, ci pe argumente raţionale, o ipoteză plau­zibilă în noianul de supoziţii fanteziste emise de cine cu mintea nu gândeşti.


De exemplu, de un cetăţean pe nume Dan Voinea, fost şef al Secţiei Parchetelor Militare, magistratul care a reuşit cea mai spectaculoasă performanţă din istoria dreptului mondial: a fost procurorul care a instrumentat, în numele tribunalului revoluţionar de la Târgovişte, rechizitoriul împotriva soţilor Ceauşescu, iar apoi a devenit acuzatorul celor care dăduseră jos duoul dictatorial. În ziarul Ring de vineri, 21 mai 2011, generalul Voinea declară senin: Eu l-am considerat şi pe profesorul Culianu o victimă a revoluţiei pentru că acest eminent savant român intenţiona să facă, la Chicago, un serial privind ADEVĂRUL  despre REVOLUŢIE.


Stop: alo, domnu’ general, nu cumva acest adevăr trebuia să ne parvină mai curând de la comisia de anchetă pe care aţi condus-o timp de câţiva ani, având la dispoziţie toate documentele legate de evenimentele din decembrie ’89 şi care n-a elucidat nimic, inclusiv din cauza lipsei de competenţă a celor care au luat salariul degeaba în toată această perioadă?


Cât priveşte chestia cu ofiţerii din Flotila lui Ceauşescu aterizaţi imediat după Revoluţie la Chicago, unde îşi trăseseră o firmă de transport cu camioane (?!) şi care l-ar fi executat pe Culianu într-o manieră „tipic militară”, ea sună binişor a literatură conspiraţionistă marca Pavel Coruţ. Numai că el nu şi-a scris cărţile salarizat fiind din bugetul public!


• Tocmai când emanam cu avânt publicistic aceste rânduri, butonând, într-o binemeritată pază de lucru, telecomanda, ce-mi văd ochii pe OTV? (Da, oricât vi  s-ar părea de ciudat, postul acesta continuă să emită!...). Un sondaj cu subiectul: Credeţi că Marin Preda a fost asasinat?


Mai e cazul să precizez că adepţii ideii sugerate de OTV erau de aproape de două ori mai numeroşi decât cei care răspunseseră NU la inteligenta întrebare?!


• Televiziunile din România propun cu insistenţă în ultima vreme o nouă vedetă de calibru greu la concurenţă cu clasicii Monica Tatoiu, Bogdan Chireac, Bianca Drăguşanu, Victor Ciorbea şi alţi corifei ai showbiz-ului autohton. Se numeşte Condurăţeanu.  Florin Condurăţeanu. Îl recomandă pentru această binemeritată ipostază nu doar articolele din Jurnalul naţional în care violează limba română mai amarnic decât Dominique Strauss Kahn felurite cameriste, ci şi vocea cavernoasă cu care-şi debitează platitudinile, competenţa botanică (se autointitulează „şeful păpădiilor”), dificultăţile de articulare a propoziţiilor – în  general, eliptice de înţeles (până la frază mai e cale lungă...), în  fine, dar nu în ultimul rând, tot soiul de pusee de naţionalism primitiv şi patetic care se soldează, adesea, cu efecte de un comic involuntar irezistibil, iar, de fiecare dată, cu enervarea celui care izbuteşte să-l suporte mai mult de un minut – hai, două.


Dar ce contează toate astea pentru Antena 2, OTV şi alte canale la fel de profesioniste? Să fim sănătoşi: Florin Condurăţeanu e cu noi, dintre noi, pentru noi şi, mai ales, pentru pedepsirea neprietenilor noştri de pretutindeni. Amin!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul