Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Starea de veghe a colecţionarului de artă

        Iolanda Malamen

Cīnd eşti īn faţa unei colecţii particulare de artă, te gīndeşti, īn primul rīnd, la voinţa celor care au īntocmit-o, la frustrările, entuziasmele, obsesiile, temerile şi, nu īn ultimul rīnd, la şansele care au făcut ca „negocierile” ce au dus la īnsuşirea unei lucrări sau a alteia să nu eşueze. Nimeni şi nimic nu-l va putea īntoarce din drumul lui pe cel care a hotărīt să-şi exercite flerul, pasiunea, instinctul şi patima pentru artă stocīnd (uneori, aleatoriu şi fără noimă) ceea ce crede că are valoare excepţională. Orgoliul colecţionarului este şi el un fel de forţă a naturii şi, odată dezlănţuit, devine o componentă patetică şi maladivă a acumulărilor.


Astăzi voi vorbi, īnsă, de fizionomia unei colecţii nealterate de mirajul posesivităţii: „Colecţia Mia şi Mihai Nazarie”, parte din ea adusă zilele acestea pe simezele Galeriei Dialog. Expoziţia poartă şi un titlu: „Secvenţe” şi este deschisă pīnă pe 3 iunie a.c.


Mă īntrebam, după ce impresionantele autoportrete ale Wandei Sachelarie Vladimirescu şi-au consumat timpul de expunere, cu ce nou fapt artistic ne va seduce criticul de artă şi curatorul Ruxandra Garofeanu şi iată-ne īn faţa unor lucrări care, prin īnsăşi īnsoţirea lor īntr-o colecţie, arată receptare responsabilă, gust şi intensitate creativă īn a decide. Se vede limpede cum nici comercialul, nici orbecăiala printre justificările comerciale nu i-au abătut pe Mia şi Mihai Nazarie de la opţiunile elevate şi elecţiile concentrate asupra unicatului. Este un truism să mai spui astăzi, cīnd valoarea e īnlocuită adesea cu sintagma a se vinde bine, că acel colecţionar de rasă, exclusivist īn ambiţiile lui şi dotat cu o simţire aparte şi lăuntrice ramificaţii īn buna credinţă a pasiunii sale, ar putea s㠄reziste” gloriei negustoriei rapace. Īn general, impulsivitatea managerială a „curajoşilor” lucizi īmpinge această silnică preocupare spre acumulări cantitative nestructurate şi spre fantasme greu de explicat şi de evaluat. Vraja materială pluteşte ca un duh triumfător şi dispare chiar motivaţia pe care se īntemeiază orice colecţie de artă cel puţin onestă: credibilitatea. Īn acel moment, devii robul abuzului de imagini şi al plăcerii de-a fi proprietar absolut. 


Revenind la expoziţia de la Dialog, trebuie spus dintru īnceput că este, cu vaga aparenţă heteroclită, de o nobilă subiectivitate creativă, de un gust care te mīntuie de toxicităţi şi, nu puţin lucru, īţi dă sentimentul că fiecare imagine a fost expusă refuzīndu-se extazul mimetic. Tuşuri, creioane pe hīrtie, laviuri, tehnici mixte, uleiuri, sculpturi īn ipsos, bronz, piatră, lemn, strīnse cu bucuria admiraţiei şi argumentare empatică, sunt mărturii ale unei trude autentice. Tot ce vede privitorul stă sub īnălţimea şi pulsul emoţiei. Pasiunea i-a purtat şi pe alte meleaguri, īmbogăţindu-le colecţia şi cu uleiuri de impresionişti germani şi danezi, şi cu desene şi gravuri de Rembrandt, Klimt, Picasso, Joan Miro, Dali, Victor Brauner... Alături de aceştia, mari artişti romāni, aleşi cu şansa spiritualităţii şi a viziunii, Paul Neagu (două tuşuri), desene de Constantin Flondor, picturi de Eugen Crăciun, Silvia Radu (cu o splendidă pictură cu flori), Vladimir Şetran (o impresionantă pictură abstractă), Gheorghe Iacob (o lucrare de mari dimensiuni, pictată tot īn cheie abstractă), două delicate tehnici mixte ale lui Aurel Cojan, două lucrări exemplare de Ion Bitzan (colaj, semne şi conotaţii), Ion Nicodim (o tehnică mixtă şi o sculptură din seria „Coloane”), Sorin Dumitrescu (o tehnică mixt㠖 copleşitoare imagine a unei biserici, regăsită īntr-o minunată sculptură īn bronz), ulei şi tehnici mixte de Benedict Gănescu, o stranie pictură de Jules Perahim, cu două personaje ale căror chipuri par ineluctabil damnate (Logodnicii), un tulburător desen de Vasile Gorduz, abia ghicit pe suprafaţa unei hīrtii atinse de patina vremii, linogravuri de Vasile Dobrian... Sculpturile fac parte din acest univers valoric al colecţiei, străbătut de rafinate străluciri şi distincte frazări, „implicīndu-se” şi ele īn caracterul acestei colecţii prin autori ca Silvia Radu, Vasile Gorduz, Doru Covrig, Sorin Dumitrescu, Ion Nicodim...
Cele două fotografii ale lui Brāncuşi „īnchise” īntr-un spaţiu „construit” din rigips, īnchipuind pereţii atelierului parizian, īncheie, cumva, īntr-un punct central al galeriei, acest itinerar vizual prin cīteva secole de artă, itinerar īn care imaginarul ni se destăinuie īn substanţa şi adevărul lui.


Ce-i drept, pe līngă satisfacţiile unei asemenea īntreprinderi, care statorniceşte operele īntr-un prezent (să-l numim) bogat şi evocator, colecţionarul resimte, uneori, asta ca pe o povară. Ce īndu­io­şătoare este deznădejdea lui Alexandru Vlahuţă cīnd precizează īntr-un interviu (din epocă) de ce a hotărīt să-şi vīndă colecţia sa de pictură care cuprindea cele mai „magnifice” (după cum spunea criticul Leo Bachelin) lucrări ale lui Grigorescu: „Sunt obosit. Nu mai pot. De 17 ani sunt paznicul acestor tablouri... Nu mai am o clipă de linişte din pricina lor... Mi-e frică de foc... Nu mai pot nici să le port de grijă, nici să cheltuiesc pentru ele. Ele sunt stăpīne īn casă. Eu stau unde-o da Dumnezeu. Tablourile să fie bine găzduite”. Dincolo de acest scurt popas īn istoricul unei colecţii celebre cīndva, trebuie spus că expoziţia de la Galeria Dialog este una ce recreează just, autentic legături reale dintre opera de artă şi contemplarea ei. Totodată, ea aduce acea bucurie secretă prin tălmăcirea concretului şi a tensiunilor lui.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul