Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Misterele podului visat

        Monica Grosu

Deschis spre mai multe zone ale cercetării, de la sociologie la critică literară, eseu sau folclor, profesorul clujean Traian Vedinaş ne surprinde recent cu o abordare beletristică. Este vorba de un roman, Podul interzis (Galaxia Gutenberg, 2010), carte ce se adaugă la demersurile scriptice anterioare, destul de multe la număr, dintre care amintim: Onisifor Ghibu. Educator şi memorialist (1983), Coresi (1986), Timotei Cipariu. Arhetipuri ale permanenţei româneşti – în colaborare cu Vale­riu Niţu (1988), Sistemul culturii ţărăneşti (2000), Introducere în sociologia rurală (2001), Proiecte şi paradigme în gândirea socială românească (2004), Echinoxismul. Dicţionar sintetic şi analitic (2005), Dominaţia televiziunii (2006), Antropologie şi asincronism (2007), Bătăliile mistagogului: Mircea Eliade şi politicile anilor ’30 (2008).


În contextul acestor bogate şi diversificate cercetări, romanul de faţă dobândeşte conotaţii speciale, fiindcă permite un mai bun acces spre tensiunile şi caznele scrisului, pe care unul din protagonişti, Graţian Undreea, un posibil alter ego al autorului, le analizează, având orgoliul autoflagelator de a dezvălui o istorie reală a destinului său de scriitor. Privindu-se cu deplină luciditate, Graţian doreşte cu orice preţ să se debaraseze de un trecut apăsător, de care, în mod obsesiv, aproape toţi eroii vor să scape şi, contrar acestei aspiraţii, trecutul revine mai insistent ca niciodată. În fapt, Podul interzis conţine spovedania, deloc resemnată, a scriitorului, vinovat de neadevărul scrisului său, precum în rândurile ce urmează: „Aşa s-a născut revolta mea, împotriva mea. A mai fost apoi întâlnirea cu primul meu dascăl. De atunci n-am mai publicat un rând. Prietenii m-au crezut nebun şi poate că sunt. Doar ştii cum se spune: «Numai nebunii caută adevărul»” (p. 107).


Traversând un îndelung proces de gestaţie, romanul evocă întâmplări din anul 1948 şi perioada imediat următoare, evenimente petrecute în satul Sărbătoarea, toponim de o ironie amară, fiindcă, în aceste locuri, oamenii se confruntă cu o istorie pe cât de violentă, pe atât de absurdă. Pe acest fundal epic al transformărilor social-politice, sunt plasate două traiectorii existenţiale, cea a scriitorului Graţian Undreea, mai sus-amintit, şi cea a tânărului arhitect Mihai Fântânaru, ambii zdrobiţi, la propriu şi la figurat, de fantasmele hidoase ale totalitarismului.


Pe de altă parte, universul epic al romanului îşi găseşte resorturi adânci în povestirile magice, în miturile autohtone de sorginte epifanică, înfăţişând oameni-lup sau bani arzând. În acest punct, scrierea profesorului Traian Vedinaş beneficiază de o bine dozată componentă a straniului, cu efect de expresivitate în plasa ficţională a cărţii. Fiind un roman gândit şi scris „în memoria luptătorilor români anticomunişti, întemniţaţi, îngropaţi fără mormânt şi fără cruce, urmăriţi şi hăituiţi până la ultima suflare de adepţii fanatici şi demenţi ai unui roşu venit din răsărit, dar nu al soarelui”, aşa cum precizează autorul, Podul interzis ne apare drept cartea unor aprige şi dramatice confruntări.


Scriitorul Graţian Undreea îl însoţeşte pe prietenul său, arhitectul Mihai Fântânaru, în satul natal al acestuia, Sărbătoarea, în căutarea adevărului despre moartea unor opozanţi ai regimului comunist. Calea spre adevăr se dovedeşte anevoioasă, iar sinuozitatea celor descoperite induce sentimentul straniului. Apropiindu-se de nucleul real al întâmplărilor, Graţian Undreea se simte invadat de temeri tot mai accentuate. În genere, toţi eroii cărţii sunt, pe rând, asaltaţi de panică, de închipuiri sau fantasme ce le devorează liniştea şi, în final, chiar viaţa. Aşadar, supranaturalul inundă cadrele „ficţiunii reale”, prinzând în iureşul „apelor” sale vieţi omeneşti. După sugestia inclusă în titlu, accesul spre bunăstare şi pace le este tuturor interzis, sătenii din Sărbătoarea trăiesc vremuri apocaliptice, culminând cu scenele violente ce încheie romanul, când buldozerele Estului Roşu strivesc satul, cu tot cu oamenii lui. Din faţa terorii comuniste nu scapă nici intelectualii Mihai şi Graţian, ultimul venit în fugă acasă pentru a-şi salva manuscrisul. Asemenea manuscrisului dispărut, se pierde şi autorul printre mormanele de moloz ce uniformizează cu indiferenţă destine.


Pe podul mult visat nu ajunge să treacă nimeni, conexiunea între lumea veche şi cea care se prefigurează sumbru la orizont nu devine posibilă în satul Sărbătoarea, unde oamenii nu vor să se lase ademeniţi de noile structuri sociale. Dese sunt şi cazurile de demenţă pe care le traversează inclusiv Mihai Fântânaru, arhitectul care-şi vede creaţia devastată de brutalitatea şi indiferenţa barosului. Mai multe personaje din roman întruchipează ipostaze ale rezistenţei ţărăneşti în faţa noii ordini politice. Femeile se alătură soţilor, înfruntând cu dârzenie aberaţiile sistemului.


În definitiv, Podul interzis se înscrie în linia unui roman istoric, ilustrând, printr-un tipar narativ ficţional, poveşti din istoria recentă a României comuniste. Deşi personajele rămân arhetipuri construite pe o dominantă etică, au complexitate psihologică şi sociologică. Opţiunile estetice ale celor doi creatori, scriitorul şi arhitectul, nu se pot manifesta într-o societate oprimantă, în condiţiile în care libertatea de viziune rămâne o pură utopie, aşa cum ne indică şi rândurile următoare: „Sunt mulţi distrugători de creaţii ca Nikolschi, mi-a spus. Nu eşti singura victimă. Te du acasă. Caută-ţi o femeie. Numai procreaţia ne poate salva de demenţa istoriei” (p. 171).


Deşi tratând o temă gravă a trecutului nostru recent, romanul deţine şi o componentă descriptivă, aproape poematică, dată de poveştile misterioase ce susţin ca nişte cariatide construcţia epică. Avem în vedere, în acest punct, povestea de iubire dintre Mihai şi Medreana, amintind de miturile autohtone cu femei din altă lume, precum şi simbolistica unor elemente primordiale. Spre exemplu, râul (apa), care invadează satul şi-l desparte în două. Natura însăşi răzbună furia sătenilor, reacţionând stihial şi neprevăzut.


Podul interzis surprinde razant şi multe alte aspecte, coagulate epic într-o construcţie concentrată, cu personaje numeroase şi un ritm alert al acţiunii ce necesită o atenţie sporită nu doar pentru caracterul documentar-istoric, ci şi pentru forma dinamică a discursului narativ.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul